Scriitorul columbian Gabriel Garcia Márquez este laureatul premiului Nobel pentru literatură pentru anul 1982. A fost un titan al „realismului magic”-un curent literar din secolul al XX-lea și a reflectat în textele sale „viaţa şi conflictele unui întreg continent”.
Gabriel Garcia Márquez – romancier, autor de proză scurtă, dar şi jurnalist şi activist a fost renumit pentru angajamentele sale politice foarte ferme, care se evidenţiau mai ales prin articolele sale de presă extrem de critice la adresa liderilor politici sud-americani. Scriitorul s-a născut în anul 1927 pe data de 6 martie, în localitatea columbiană Arataca. În anul 1994, Marquez înființează Fundaţia Iberoamericană pentru Noul Jurnalism, care oferă pregătire şi organizează concursuri cu scopul de a creşte standardele din domeniul jurnalismului narativ şi al celui de investigaţie din întreaga Americă Latină. Cu patru ani mai târziu, când depăşește vârsta de 70 de ani, cu banii obţinuţi pentru premiul Nobel, scriitorul și-a realizat visul și a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de la publicaţia columbiană Cambio. Cel mai celebru roman al său este „Un veac de singurătate” (1967), dar foarte cunoscute sunt şi „Toamna patriarhului” (1975), „Cronica unei morţi anunţate” (1981), „Dragostea în vremea holerei” (1985), „Generalul în labirintul său” (1989) şi „Povestea târfelor mele triste” (2004), de la lansarea căruia nu a mai scris nimic, slăbit fiind din cauza unor boli.
În anul 1999 romancierul a fost diagnosticat cu cancer limfatic. Fapt ce l-a făcut să scrie poemul „Păpușa”, care de fapt este ultima scrisoare a lui Márquez pentru noi, oamenii din toate colțurile lumii. Acest poem este o adevărată lecție de viață, scrisă din inimă în cuvinte de către marele artist!
„Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucațică de viață, m-aș îmbrăca foarte modest, m-aș întinde la soare, lăsând la vederea tuturor nu numai corpul, ci și sufletul meu. Doamne Dumnezeul meu dacă aș avea inimă, aș grava ura mea peste ghiață și aș aștepta până soarele răsare. Aș picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, și un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aș oferi-o lunii. Aș uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simți durerea spinilor și sărutul încârnat al petalelor…Dumnezeul meu, dacă aș avea o bucățică de viață… N-aș lăsa să treaca nici o zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aș convinge pe fiecare femeie sau barbat spunându-le că sunt favoriții mei și aș trăi îndrăgostit de dragoste. Oamenilor le-aș demonstra cât se înșală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neștiind că îmbatrânesc când nu se mai îndragostesc! Unui copil i-aș da aripi, dar l-aș lăsa să învețe să zboare singur. Pe bătrâni i-aș învăța că moartea nu vine cu batrânețea, ci cu uitarea. Atâtea lucruri am învățat de la voi, oamenii… Am învățat ca toată lumea vrea să traiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învățat ca atunci când un nou născut strânge cu pumnul lui micuț, pentru prima oarp, degetul părintelui, l-a acaparat pentru întotdeauna. Am învățat că un om are dreptul să se uite în jos la altul, doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice. Sunt atâtea lucruri pe care am putut să le învaț de la voi, dar nu cred că mi-ar servi, deoarece atunci când o sa fiu bagat în interiorul acelei cutii, înseamnă că în mod neferecit mor. Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gândești. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aș îmbrațișa foarte strâns și l-aș ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieșind pe ușă, ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oara când voi auzi vocea ta, aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată și încă o dată până la infinit. Dacă aș ști că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea, aș spune “te iubesc”și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gândul că deja știi. Întotdeauna există ziua de mâine și viața ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar dacă cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere să-ți spun cât te iubesc, că niciodată nu te voi uita. Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubești. De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, întrucât daca ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o imbrațișare, un sărut și că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorință. Să-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine, ia-ți timp să le spui “îmi pare rău”, “iartă-mă”, “te rog” și toate cuvintele de dragoste pe care le știi. Nimeni nu-și va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria și înțelepciunea pentru a le exprima. Demostrează-le prietenilor tăi cât de importanți sunt pentru tine.”
Sursa: suntsanatos.ro
