Un elicopter american a aterizat în centrul Bucureștiului. De ce?

Astăzi presa din România a postat noi detalii despre ancheta elicopterului american Black Hawk care a aterizat forțat săptămâna trecută în piața Charles de Gaulle din București. Se pare că de vină a fost o problemă tehnică la cutia de viteze, care risca să ducă la prăbușirea imediată, relatează Digi 24.

Raportul anchetatorilor arată că în timpul zborului, în elicopter s-a aprins un senzor care arăta o defecțiune la cutia de viteze. În aceste condiții, piloții au știut că au la dispoziție foarte puțin timp pentru a aduce aeronava la sol. Exista riscul ca transmisia să se blocheze, ceea ce ar fi dus la un picaj.

Autoritățile spun că piloții s-au comportat exemplar, au identificat locul în care puteau să aterizeze și au efectuat manevra în doar câteva secunde. În caz contrar, am fi vorbit despre o adevărată tragedie.

sursa: Digi 24

O moldoveancă ar putea câștiga 1 milion la un show culinar din Rusia
Articolul anterior
Bine de știut! Suport financiar în valoare de 1000 de lei pentru cuplurile care au împlinit 50, 60 sau 70 de ani
Articolul următor