Un miliard de persoane sunt izolate la domiciliu pe întreg globul

Cel puțin 900 de milioane de persoane din intreaga lume suni izolate la domiciliu în peste 30 de țări, fie ca parte a măsurilor obligatorii impuse de autorități, fie în urma recomandărilor acestora, scrie Le Figaro.


Numărul este greu de crezut și este fără precedent: de la Roma la New York, trecând prin Paris, 900 de milioane de oameni din toată lumea sunt izolați în case, în mai mult de 35 de țări, indiferent dacă sunt în contextul unor măsuri obligatorii, recomandări sau stări de urgență, conform unei numărători realizate sâmbătă de AFP.

Majoritatea – în jur de 600 de milioane de oameni din 22 de țări – sunt obligați să se supună ordinelor de izolare, precum în Franța sau Italia. Restul măsurilor sunt impuse prin starea de urgență (caân Bolivia), carantină (ca în principalele orașe din Azerbaidjan și Kazahstan) sau prin apeluri de a nu părăsi casele (ca în Iran).

Cea mai afectată țară din Europa, cu peste 6 000 de morți până în prezent, Italia, este prima țară de pe Bătrânul Continent care a impus populației să se izoleze la domiciliu începând cu 10 martie.

Coronavirus în Moldova. 10 pacienți sunt în stare gravă
Articolul anterior
Petiție: Moldovenii cer mai multe teste și examinarea în masă a cetățenilor pentru Covid-19
Articolul următor
Alte articole interesante