Un turc și trei afgani ascunși în remorca unui camion cu detergent condus de un moldovean

Poliţiştii de frontieră din Constanța au descoperit, ascunși într-un camion încărcat cu detergent, condus de un moldovean, patru persoane care au încercat astfel să intre ilegal în România, informează www.politiadefrontiera.ro

separator

foto

Șoferul moldovean în vârstă de 48 de ani, care conducea un autocamion marca Renault cu semiremorcă, încărcat cu detergent, a încercat să treacă Punctul de Trecere al Frontierei Negru Vodă – Garda de Coastă spre România.

Echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a procedat la verificarea mijlocului de transport cu aparatul pentru detectarea bătăilor inimii, care a indicat prezența unor persoane în interior. Astfel, s-a efectuat un control amănunțit asupra semiremorcii camionului, în interiorul acesteia fiind descoperite, deasupra paleţilor cu detergent, patru persoane.

În cadrul primelor cercetări, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat din Turcia, în vârstă de 32 de ani, precum și trei cetățeni afgani, o femeie și doi minori de 5 și 6 ani, fără documente de identitate asupra lor.

foto2

Șoferul mijlocului de transport a declarat că nu avea cunoștință despre prezența persoanelor descoperite de către polițiștii de frontieră în semiremorca autocamionului.

În baza acordului româno – bulgar, cele patru persoane au fost predate autorităţilor de frontieră din R. Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

 

KALEIDOSCOP 2025: Descoperă artiștii anunțați și grăbește-te să prinzi biletele Early Bird!

KALEIDOSCOP, cel mai mare festival muzical din Republica Moldova, se pregătește pentru o ediție de neuitat! Programat să aibă loc pe 21-22 iunie la Grădina Botanică din Chișinău, festivalul promite două zile pline de energie, emoție și artiști de top.

Artiștii anunțați până acum la KALEIDOSCOP 2025

Line-up-ul festivalului este deja impresionant, iar organizatorii continuă să surprindă:

  • ATB – Legenda muzicii trance, cunoscut pentru hituri precum 9 PM (Till I Come), Ecstasy și Let U Go.
  • INNA – Diva globală a hiturilor dance, care a cucerit topurile internaționale.
  • Antonia – Una dintre cele mai iubite artiste din România, cu o prezență scenică electrizantă.
  • Vera Brezhneva – Carismatica artistă ucraineană, adorată pentru energia sa vibrantă.
  • Sevak – Recunoscut ca reprezentant al Armeniei la Eurovision 2018, și câștigator X Factor Ukraina, apreciat pentru vocea sa captivantă.
  • Alina Eremia și Mira – Două voci extraordinare care completează perfect atmosfera festivalului.
  • Mark Stam și Cristian Porcari – completează line-up-ul cu vocile lor remarcabile și  conexiunea specială cu publicul.

Alte surprize urmează să fie dezvăluite!

Acesta este doar începutul! Organizatorii KALEIDOSCOP promit să adauge și mai mulți artiști de renume în line-up, garantând un spectacol memorabil. Vezi cum a fost ediția anterioară 

KALEIDOSCOP | 22-23 iunie 2024 (Aftermovie) 

Prinde biletele Early Bird la KALEIDOSCOP 2025

Pentru a te bucura de această experiență unică, grăbește-te să achiziționezi biletele Early Bird, disponibile până pe 14 aprilie 2025.

Abonament Individual – 799 lei
Acces pentru o persoană la toate scenele și activitățile festivalului pe 21-22 iunie.

Abonament Family  (2 adulți + 3 copii) – 1599 lei
Acces pentru două persoane adulte și până la trei copii (sub 12 ani), cu zone dedicate familiilor.

Cumpără acum bilete pe KALEIDOSCOP.MD și asigură-ți locul la cel mai așteptat eveniment al anului!

De ce să participi la KALEIDOSCOP?

KALEIDOSCOP este mai mult decât un festival – este o experiență care te conectează cu muzica, natura și energia comunității. Într-o locație de vis, vei trăi momente de neuitat alături de artiști care au scris istorie în muzica internațională.

Un șofer vinovat de moartea unui băiat de 15 ani a scăpat fără pedeapsă

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea recentă a unei sentințe, în privința unui bărbat de 34 de ani acuzat de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane (art.264 alin.(3) lit. b) din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, procesul penal a fost încetat, din motiv că fapta ar constitui o contravenție (art.236 din Codul contravențional – depășirea vitezei). Inculpatul a fost recunoscut vinovat pentru comiterea contravenției, fiind încetat și procesul contravențional în privința acestuia, din motivul expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere contravențională.

Procurorii nu sunt de acord cu soluția instanței și o vor contesta cu apel. 
             
Conform rechizitoriului, la 26 august 2018, inculpatul, conducând automobilul de model „BMW 320”, se deplasa pe bd. Dacia, mun. Chișinău.

În timpul deplasării cu o viteză excesivă, apropiindu-se de intersecția cu str. Băcioii Noi, mun. Chișinău s-a ciocnit în automobilul de model „Mazda 6”, care efectua manevra de virare la stânga de pe bd. Dacia spre str. Băcioii Noi, în urma cărui fapt, pasagerul automobilului de model „Mazda 6”, în vârstă de 15 ani a decedat, iar șoferului i s-au cauzat vătămări corporale medii.

Inculpatul nu și-a recunoscut vina în comiterea faptelor imputate.

Gazprom nu va livra gaze în regiunea transnistreană, în luna februarie

Gazprom nu a făcut luni rezervări de capacitate pe luna februarie pe gazoductul transbalcanic pentru a transporta gaze în regiunea transnistreană.  Conform calendarului ENTSO-G, licitațiile pentru rezervarea capacităţilor lunare pentru luna următoare se desfăşoară în fiecare a treia zi de luni a lunii curente, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

La 20 ianuarie, au fost făcute următoarele rezervări:

-frontiera Turcia – Bulgaria, cca 3.1 mln m3/zi din cca 6.1 mln m3/zi ofertaţi

-frontiera Bulgaria – România, cca 0,7 mln m3/zi din cca 9,7 mln m3/zi ofertaţi 

-la frontiera România- Ucraina (Isaccea – Orlovca) a fost ofertată o capacitate de cca 11,5 mln m3/zi, dar nu au fost făcute rezervări 

-frontiera România- Moldova (gazoductul Iaşi – Chișinău) au fost rezervate cca 5 mln m3/zi din cei cca 6,1 mln m3/zi scoşi la licitaţie.

Potrivit autorităților din ţările traversate de Coridorul vertical, aceste rezervări au fost făcute de traderi internaționali. Rezervări de capacitate mai pot fi făcute și zilnic, însă acestea vor presupune costuri mai mari.

Amintim că Ministerul Energiei a propus administrației din regiunea transnistreană suport în achiziționarea gazelor naturale de pe bursele europene sau Bursa română de Mărfuri din Chișinău încă în decembrie 2024, anticipând criza umanitară generată în regiunea transnistreană de sistarea unilaterală, contrar prevederilor contractuale, a livrărilor de gaze naturale de către Gazprom.

Îți dă fiori. Un video emoționant împotriva avortului
Articolul anterior
Simona Gherghe a născut o fetiţă! Iată ce nume va purta micuţa
Articolul următor