Valeria suferă de o afecțiune gravă! Să o ajutăm să se vindece

Valeria este elevă în clasa a XI-a. Tânăra suferă de anterospondilolisteză lombară, o afecțiune gravă la nivelul coloanei vertebrale, care provoacă mari dureri și incapacitate funcțională. În lipsa unui tratament chirurgical corespunzător, aceasta riscă să ajungă paralizată, într-un scaun cu rotile. Părinții nu dispun de suficienți bani pentru a-și salva copilul, de aceea apelează la ajutor.

separator
5725-ajutor-pentru-valerica

Valeria are nevoie urgent de intervenţia chirurgicală la coloana vertebrală, fiind diagnosticată cu anterospondilolisteza lombară.  ffff

Intervenţia este foarte complicată, deoarece este necesară fixarea coloanei vertebrale cu ajutorul unor implanturi foarte scumpe care nu se găsesc la noi, acestea trebuie importate de peste hotare.

De mai bine de 2 luni, Valerica nu poate frecventa școala din cauza durerilor groaznice. Ea nu poate sta în poziție șezândă mai mult de 3-4 minute. Afară nu iese deloc, stă permanent culcată.

,,Fiind văduvă cu 2 copii, nu dispun de suma necesară de 6000 euro. Mă adresez cu o rugaminte la toţi oamenii de buna credinţa să mă ajutaţi să-mi salvez copilul”, scrie îndurerată mama Valericăi.

O poți ajuta pe Valerica făcând donație în contul personal pe caritate.md

De asemenea, poți expedia un SMS cu conținutul „valeria” la: 9002 (abonatii Unite, 1 SMS – 45 lei); 2910 (abonații Moldcell, 1 SMS – 45 lei); 2910 (abonații Orange, 1 SMS – 45 lei).

De pe telefonul fix, poți apela numărul 090009002 (pentru abonații Moldtelecom) pentru a dona 45 lei.

Un preot moldovean, șofer de autobuz în Italia: ”Lucrez pentru a-mi întreține familia”

Preotul moldovean Ion Grebănosu, liderul comunității ortodoxe moldovenești din Trentino și protopop – paroh al Bisericii Ortodoxe a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, prezent în Rovereto din 2008, își completează veniturile lucrând de mai mult timp ca șofer pe autobuz.

Această situație neobișnuită vine ca o necesitate, având în vedere că preoții ortodocși nu beneficiază de un salariu fix, ceea ce îl obligă pe părintele Grebănosu să găsească alte surse de venit pentru a-și întreține familia, relatează presa italiană citată de rotalianul.com. „Înainte lucram ca șofer cu normă întreagă, acum am un program mai flexibil”, a mărturisit el.

Preotul Grebănosu are 54 de ani, este căsătorit cu Tatiana și are trei copii: două fiice, Ionela 30 de ani, Aleftina de 27 și un fiu, Teopemt, de 28 de ani.

„Deoarece preoții noștri nu au un tip de remunerație fixă, majoritatea dintre noi caută un loc de muncă în zilele lucrătoare pentru a acoperi diverse cheltuieli și pentru a-și susține familiile”, a explicat preotul moldovean.

El a fost nevoit să devină șofer de autobuz, o meserie pe care o practică periodic prin intermediul unui contract flexibil, ce îi permite să intervină când colegii șoferi sunt bolnavi sau în vacanță.

În august 2023, compania pentru care lucra ca șofer a pierdut un contract important cu Trentino Trasporti, iar sănătatea sa a devenit precară din cauza problemelor de inimă și a efectelor post-COVID de care a suferit.

Această situație l-a forțat să reducă orele de muncă și să se adapteze la un program mai flexibil.

„Am lucrat ca șofer cu normă întreagă, chiar dacă uneori a fost puțin greu să împac munca cu rolul meu de ghid spiritual care trebuie să răspundă diferitelor nevoi din biserică și din comunitate.

A fi preot paroh este o misiune care trebuie să aibă prioritate, dar, datorită înțelegerii încheiate cu compania de a avea weekendul liber pentru a celebra liturghia și a fi la dispoziție credincioșilor, am reușit mereu”, a afirmat el.

Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, situată într-o fostă mănăstire restaurată în 2009 cu ajutorul enoriașilor, nu doar că servește nevoile spirituale ale credincioșilor, dar joacă un rol vital în integrarea moldovenilor în Italia.

Aceasta oferă cursuri de limbă, cateheză, desen și dansuri tradiționale pentru copii, precum și suport pentru adulții în căutare de locuri de muncă sau locuințe.

Amestecarea rolurilor religioase și civile evidențiază adaptabilitatea și dedicarea preotului moldovean în servirea comunității sale.

El continuă să fie o figură centrală pentru mulți, oferind nu doar îndrumare spirituală, dar și suport concret în viața de zi cu zi.

Un TIR încărcat cu semințe de floarea-soarelui s-a răsturnat la Bălți

Un TIR încărcat cu semințe de floarea soarelui s-a răsturnat la Bălți. Potrivit poliției, șoferul a fost transportat la spital, scrie unimedia.info.

Totul s-a întâmplat ieri, 15 aprilie, în jurul orei 20:00.

Potrivit poliției, un bărbat de 50 de ani fiind la volanul unui autocamion de model MAN cu semiremorcă, încărcat cu floarea soarelui, la un moment dat a pierdut controlul asupra volanului și s-a tamponat într-un parapet metali), după care vehiculul s-a răsturant. 

Șoferul a fost transportat la spital.

Alte circumstanțe se stabilesc.

Curtea Constituțională se va pronunța astăzi asupra inițiativei de revizuire a Constituției

Curtea Constituțională urmează să se pronunțe astăzi, la ora 14, privind propunerea majorității parlamentare de inițiere a referendumului republican de revizuire Constituției, transmite Radio Chișinău.

Potrivit proiectului, referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană urmează să aibă loc pe 20 octombrie. Întrebarea supusă referendumului va fi „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Eropeană?”, potrivit proiectului prezentat de grupul parlamentar PAS.

Constituția va fi completată cu un nou titlu: ”Integrarea în Uniunea Europeană”.

Prin acest proiect, deputații propun mai întâi de toate reconfirmarea identității europene a R. Moldova și declararea integrării în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic.   

În nota informativă a proiectului se subliniază că aspirațiile R. Moldova de a stabili relații politice, economice, culturale și în alte domenii de interes comun cu țările europene și orientarea spre spațiul valoric democratic european au fost consfințite încă în actul de constituire a statului – Declarația de independență a R. Moldova, adoptată în 1991.

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost inițiat de Maia Sandu și se va desfășura odată cu alegerile prezidențiale. Două sondaje de opinie date publicității la sfârșitul lunii martie arată că aproximativ jumătate din cetățenii moldoveni care s-ar prezenta la urne ar vota pentru aderarea țării la Uniunea Europeană.

Mani îi închide gura lui Anatol Melnic! Vezi noul videoclip al interpretului
Articolul anterior
Irina Rimes a lansat ”Ce s-a întâmplat cu noi”
Articolul următor