Video. Emoții și bucurie! Copiii cu nevoi speciale, în prima lor excursie la ZOO cu microbuzul propriu

Copiii de la Casa Comunitară din Chișinău s-au bucurat de o excursie la ZOO, în confort și siguranță, în microbuzul special dotat, oferit de Kaufland Moldova.

separator

Acum 2 luni, Kaufland Moldova a donat CCF Moldova un microbuz dotat și utilat pentru copii cu nevoi speciale din cadrul serviciului social „Casa Comunitară” din Capitală.

Datorită acestui transport, copiii se pot deplasa mai ușor la serviciile medicale și de reabilitare, în parcuri și la evenimente publice, iar recent micuții au mers într-o vizită la zoo.

Muncind împreună, am aflat despre Casa Comunitară unde locuiesc copii cu nevoi speciale, care în lipsa unui transport adaptat, efectiv sunt legați de casă. Atunci nu am ezitat nici pentru o secundă, am zis că ne implicăm neapărat ca să le oferim micuților o șansă să descopere lumea din jurul lor și lumea din jur să îi cunoască. Acum, acești copii și personalul de la Casa Comunitară vor putea merge acolo unde au nevoie, în confort și siguranță. Recent am fost toți împreună într-o excursie la ZOO”, ne relatează Anna Katharina Scheidereiter, CSR manager Kaufland România și Republica Moldova.

Kaufland crede că prin implicare poate face diferența, contribuind ca lumea din jur să devină un pic mai bună, iar bucuria din ochii copiilor și a personalului, este cea mai prețioasă apreciere pe care o poate primi compania.

Achiziția transportului personal, dotat și utilat conform necesităților speciale ale copiilor pentru Casa Comunitară a fost posibilă grație parteneriatului de trei ani între CCF/HHC Moldova și Kaufland, una dintre companiile de top ce implementează politici de responsabilitate social-corporativă.

Casa Comunitară pentru copii cu dizabilități din Chişinău a fost construită și dezvoltată cu susținerea financiară a Fundației Hope and Homes for Children și CCF Moldova în 2015. Ulterior, serviciul  a fost preluat de Direcția Protecția Copilului, asigurând durabilitate și buna funcționare. Aici, 11 copii au parte de atenție individualizată, terapii și îngrijire în cele mai bune condiţii şi de tot ceea ce le-a lipsit în serviciul rezidenţial. Serviciul asigură o atmosferă armonioasă, într-un mediu de viaţă apropiat celui familial, pentru o perioadă determinată de timp. Dizabilitățile copiilor îi fac dependenți de sprijinul și prezența constantă a adultului. Din acest motiv, deplasarea lor în afara casei, la distanțe mai mari, era practic imposibilă, iar în caz de urgență făceau apel la ambulanță sau la serviciul de taxi, care nu era adaptat.

Amintim că, în 2018, Kaufland a alocat 60 de mii de euro pentru construirea primului centru maternal din Anenii Noi, care oferă suport și găzduire temporară mamelor cu copii aflate în dificultate. Noul serviciu social a devenit funcțional la inițiativa CCF/HHC Moldova.

 

Amenința trecătorii cu un cuțit. Un bărbat, reținut de polițiști, pe o stradă din Capitală

Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de oamenii legii după ce amenința oamenii cu un cuțit pe strada Tighina din Capitală.

Reținut, după ce amenința cetățenii cu un cuțit

Cazul a avut loc pe strada Tighina din capitală. Polițiștii au fost anunțați precum că un bărbat amenință cu un cuțit trecătorii.

Imediat, polițiștii Secției asigurare ordine publică s-au deplasat la fața locului și au dezarmat suspectul. Bărbatul de 41 de ani a fost condus la Inspectoratul de Poliție Centru pentru documentare.

Inspectoratul General al Poliției solicită cetățenilor, în cazul în care observă acțiuni ilegale să solicite intervenția poliției la numărul de urgență 112.

Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Marko Șevcenko, retras din funcție. Zelenski a semnat decretul

Ambasadorul Ucrainei în R.Moldova, Marko Șevcenko, a fost eliberat din funcție. Un decret în acest sens a fost semnat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, scrie deschide.md.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev au menționat că retragerea din funcție a lui Marko Șevcenko vine ca urmare a încheierii mandatului de patru ani.

De menționat că Marko Șevcenko a deținut funcția de ambasador al Ucrainei în R.Moldova din februarie 2020.

Delirul Moscovei: Lavrov, indecis dacă R. Moldova vrea să renunțe la regiunea transnistreană sau să o invadeze

Moscova continuă să lanseze falsuri cu scopul de a disemina frică în rândul cetățenilor R. Moldova. De această dată, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a acuzat guvernarea de la Chișinău că ar pregăti rezolvarea diferendului transnistrean pe cale militară, transmite RIA Novosti citată de deschide.md.

Se pare că R. Moldova a decis să renunțe la Transnistria. Chișinăul a respins multiplele propuneri ale transnistrenilor și Federației Ruse de a relua negocierile în formatul ”5+2”. Maia Sandu a declarat că o să organizeze referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană fără Transnistria. Probabil există dorința de unire cât mai rapidă cu România și obținerea, astfel, a unor posibilități adăugătoare. Poate că autoritățile de la Chișinău contează pe rezolvarea problemei transnistrene pe cale militară” a declarat Lavrov.

De asemenea, șeful MID-ului de la Moscova a acuzat Chișinăul că a decis să distrugă relațiile moldo-ruse.

Amintim că autoritățile de la Chișinău au declarat în repetate rânduri că singura modalitate de rezolvare a diferendului transnistrean este pe cale pașnică, prin intermediul diplomației. În același timp, formatul de negocieri ”5+2” nu mai poate fi aplicat, întrucât un participant al său, Rusia, duce deja de mai bine de doi ani un război de agresiune împotriva altui participant, Ucraina.

În același timp, declarația lui Lavrov precum că guvernarea de la Chișinău vrea să distrugă relațiile moldo-ruse vine la doar două săptămâni după ce Moscova a sfidat autoritățile noastre și a deschis, fără permisiunea R. Moldova, șase secții de votare în stânga Nistrului în vederea alegerilor prezidențiale Rusia.

Andreea Marin, suspectată de cancer în urmă cu câteva luni. Mărturisiri dureroase: ,,Mi-au scos 800 de grame de tumoră”
Articolul anterior
Gustă din cel mai delicios weekend al toamnei – METRO FOOD FEST!
Articolul următor