Un incendiu puternic de vegetație a izbucnit acum câteva ore în sectorul Ciocana al Capitalei. La fața locului au sosit mai multe autospeciale pentru a localiza flăcările.
Potrivit martorilor, fumul se vede și din alte cartiere ale Capitalei. Incendiul ar fi afectat alimentarea cu energie electrică din sectorul Ciocana, Râșcani, dar și din Stăuceni.
Utilizatorii rețelelor de socializare au postat mai multe imagini video în care se vede că flăcările au cuprins o zonă mare de teren, emanând un fum gros deasupra orașului. Deocamdată, nu au fost stabilite cauzele izbucnirii incendiului.
Cazul tinerei moldovence decedate într-un club din Cipru: Autoritățile din Moldova au deschis un dosar pentru a investiga circumstanțele morții
Autoritățile din Republica Moldova au deschis un dosar penal în urma decesului unei tinere moldovence, care a murit în Cipru, în urma unor circumstanțe încă neclare, scrie breakingnews.md.
Tragedia a avut loc recent, iar familia tinerei a fost șocată și copleșită de vestea că fiica lor a decedat în afacerea de muncă din Cipru. Potrivit presei, aceasta se afla la muncă în Cipru, unde a avut un loc de muncă la un restaurant dintr-o localitate turistică, iar la câteva zile după ce a plecat din Moldova, a fost găsită decedată.
În acest moment, autoritățile din Moldova colaborează cu cele cipriote pentru a clarifica circumstanțele exacte ale morții tinerei, iar ancheta urmează să stabilească dacă există vreo implicare externă sau neglijență din partea angajatorului sau a altor persoane.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) al Republicii Moldova a emis un comunicat prin care a confirmat că au fost întreprinse toate măsurile pentru a adresa cazul și pentru a asigura că ancheta se desfășoară corespunzător. În același timp, MAEIE a precizat că va sprijini familia victimei și va pune la dispoziție toate informațiile necesare în acest sens.
De asemenea, autoritățile din Cipru au deschis propria anchetă pentru a investiga această tragedie și au promis să colaboreze cu autoritățile din Moldova pentru a soluționa cazul cât mai repede. Rudele tinerei decedate se află în stare de șoc și sunt foarte îngrijorate de motivele care au dus la acest incident tragic.
Kremlinul a anunțat ora la care Trump și Putin vor discuta despre Ucraina
Convorbirea telefonică de marţi între preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Donald Trump, este prevăzută să aibă loc între 15:00 și 17:00, ora României, a anunţat Kremlinul, precizând că cei doi lideri urmează să discute despre conflictul din Ucraina şi „normalizarea” relaţiilor ruso-americane, informează Reuters. Apelul „va avea loc între 16:00 și 18:00, ora Moscovei”, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în timpul unui briefing, scrfie digi24.ro.
Donald Trump vrea să-l convingă pe Vladimir Putin să-i accepte propunerea privind un armistiţiu de 30 de zile în Ucraina, o idee faţă de care preşedintele rus a emis până acum rezerve. Săptămâna trecută, Putin s-a arătat dispus să abordeze împreună cu Trump semnele de întrebare referitoare la propunerea de armistiţiu de 30 de zile în Ucraina, pe care Kievul a acceptat-o deja. Ca răspuns la propunere, Putin a dat asigurări că Rusia sprijină un armistiţiu, dar vede multe probleme în aplicarea şi verificarea unei încetări a focului şi în împiedicarea Kievului să profite de răgaz pentru a se regrupa şi reînarma. Trump i-a cerut lui Putin să-i fie milă de trupele ucrainene care încă rezistă în regiunea rusă Kursk, răspunsul locatarului de la Kremlin fiind că le va cruţa vieţile dacă militarii ucraineni vor depune armele şi se predau, deşi îi consideră „terorişti”. Ambii lideri au vorbit pentru prima dată la 12 februarie, conversaţie în care au convenit să demareze un proces de negocieri pentru a pune capăt războiului din Ucraina.
Un tânăr din Costești i-a amputat un deget mamei sale cu o sabie, în urma unui conflict
Un tânăr i-a amputat un deget mamei sale în urma unui conflict. Potrivit Poliției, cazul a avut loc pe data de 17 martie în localitatea Costești, scrie safenews.md.
În dimineața zilei de 17 martie, în jurul orei 6:00 poliția din Ialoveni a fost sesizată precum că o femeie are o plagă la mână.
La fața locului, în localitatea Costești, polițiștii au stabilit preliminar că între o femeie de 63 ani și feciorul său de 28 ani ar fi izbucnit un conflict, la care bărbatul ar fi luat un obiect ascuțit cu care ia aplicat o lovitură peste mâini mamei.
Urmare a loviturii a fost amputat un deget, iar femeia de 63 ani a fost transportată la Spitalul de Medicină Urgentă din mun.Chișinău pentru acordarea ajutorului medical specializat.
Suspectul de 28 ani a fost reținut pentru 72 ore, iar pe caz a fost inițiat un proces penal pe faptul violenței în familie, urmând a fi stabilite toate circumstanțelor.