Șofer drogat la volanul unei mașini care avea anvelopa deteriorată, escortat a Dispensarul Republican de Narcologie

Un echipaj al Poliției a fost alertat aseară prin intermediul numărului de urgență 112 despre un șofer posibil în stare de ebrietate, care se deplasa neuniform cu o Škoda care avea o anvelopă deteriorată. Polițiștii au identificat rapid mașina și au localizat-o pe strada Grenoble din Chișinău, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

La volan se afla un bărbat de 34 de ani, cu comportament asemănător consumatorilor de droguri.

Mașina a fost ridicată și transportată la parcarea specială, iar șoferul escortat la Dispensarul Republican de Narcologie pentru prelevarea probelor biologice necesare stabilirii stării de ebrietate.

Acesta a refuzat, însă, să-i fie prelevate probele biologice, fiind reținut pentru o perioadă de 72 de ore. Poliția reamintește cetățenilor că toleranța față de conducerea sub influența alcoolului și substanțelor interzise este zero, iar acțiunile de acest tip vor fi sancționate în conformitate cu legislația în vigoare.

Bărbatul care a vrut să își omoare soția stropind-o cu acid a fost condamnat la 11 ani de închisoare

Bărbatul care a încercat să își omoare soția stropind-o cu acid a fost condamnat la 11 ani de închisoare. Instanța l-a obligat să achite și 1 600 000 lei în contul părții vătămate, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău informează că au obținut o sentință de condamnare pentru bărbatul, care în februarie, curent, a încercat să își omoare soția stropind-o cu acid.

Fapta acuzatului a fost încadrată juridic conform art.27, art.145 alin.(2) lit.a), e1), j), m) din Codul penal – tentativă de omor intenționat, comis cu premeditare, asupra unui membru de familie, cu deosebită cruzime, prin mijloace periculoase pentru viața sau sănătatea mai multor persoane.

Astfel, potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la 24 septembrie 2024, inculpatul de 56 de ani, a fost recunoscut vinovat, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 11 ani și 3 luni, cu executare.

Instanța a dispus și încasarea din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate a sumei de 500 000 lei în scopul reparării prejudiciului moral cauzat prin infracțiune și 1 100 000 lei în scopul reparării prejudiciului biologic cauzat.

Conform învinuirii înaintate de către procurori, la data de 28 februarie 2024, aproximativ la orele 12:20, învinuitul, aflându-se într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei, a inițiat un conflict cu soția sa în vârstă de 36 de ani, a luat o sticlă cu acid sulfuric concentrat, cu care a stropit-o pe ultima. În momentul în care copilul minor s-a implicat în conflict, a fost stropită din imprudență cu aceeași substanță. Din cauze independente de voința făptuitorului acesta nu si-a dus intenția de omor până la capăt, din motiv că victima a reușit să fugă din apartament, solicitând ajutorul persoanelor terțe.

Prin acțiunile învinuitului, victimei i-au fost cauzate arsuri chimice ale feței, gâtului, ochiului stâng, cavității bucale, membrului superior drept și altor părți ale corpului, arsuri ale căilor respiratorii și alte leziuni, care au fost apreciate, conform raportului de expertiză medico-legală, drept vătămări corporale medii. Copilei, în vârstă de 6 ani, i-au fost cauzate arsuri, care au fost apreciate drept vătămări corporale ușoare.

Învinuitul și-a recunoscut vinovăția și a declarat că se căiește în cele comise. Cauza în privința acestuia a fost examinată în procedură simplificată.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Tânăr beat pe trotinetă, dus la Poliție. 51 de persoane traumatizate, în incidente cu trotinete în 8 luni

Aseară, polițiștii de patrulare din Bălți au depistat un cetățean străin, în stare de ebrietate, care se deplasa pe o trotinetă electrică. Tânărul de 23 de ani a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0.44 mg/l vapori de alcool în aerul expirat, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Tânărul a fost condus la Inspectoratul de Poliție pentru documentare.

În această săptămână, polițiștii de patrulare desfășoară activități de prevenire a încălcărilor regulilor de circulație rutieră, cu un accent deosebit pe utilizarea trotinetelor electrice.

Precizăm că, în primele 8 luni ale anului s-au înregistrat 62 de accidente în trafic cu implicarea trotinetelor, dintre care 42 din vina conducătorilor de trotinete. În rezultat, 51 de persoane au fost traumatizate, inclusiv 24 cu traume grave.

Poliția îndeamnă toți participanții la trafic să respecte regulile de circulație indiferent cu ce mijloc de transport se deplasează.

Elevii din 5 școli din țară vor avea acces la educație și servicii de sănătate, precum și produse de igienă menstruală gratuite

Elevii din 5 școli din Republica Moldova vor avea acces la educație și servicii de sănătate, un mediu prietenos de învățare, precum și produse de igienă menstruală gratuite în cadrul Programului Școala EduLIFE, care este extins în baza unui parteneriat public privat dintre Ministerul Educației și Cercetării, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA Moldova) și Fundația Felicia, al cărei fondator este o compania privată din domeniul farmaceutic, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În acest sens, un memorandum de colaborare pe termen de trei ani a fost semnat, astăzi, între cele trei părți.

Programul “Școala EduLIFE” a fost pilotat de UNFPA și Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Centrul Media pentru Tineret și Platforma Suntparinte.md în patru instituții de învățământ general în anul 2023. Programul presupune investiții într-un mediu prietenos elevilor prin modernizarea unei săli de clasă, renovarea cabinetului medical și a biroului psihologului școlar, acces la educație pentru sănătate sexuală și reproductivă și access la produse de igienă menstruală gratuite.

Ca urmare a acestui parteneriat, Fundația Felicia va contribui la extinderea modelului în alte două școli prin investiții în renovarea cabinetelor medicale. Totodată, cele două școli și altele trei vor fi echipate cu dispensere și absorbante gratuite pentru întregul an școlar.

Bărbatul care a vrut să își omoare soția stropind-o cu acid a fost condamnat la 11 ani de închisoare
Articolul anterior