Șoferul de TIR din Republica Moldova, reținut după accidentul din Galați soldat cu trei morți

Șoferul de TIR care a provocat joi accidentul soldat cu decesul a trei persoane în România, un bărbat în vârstă de 70 de ani din Republica Moldova, a fost reținut pentru 24 de ore, informează Inspectoratul de Poliție Galați, citat de Agerpres.

În cursul serii de 28 noiembrie, polițiștii Serviciului Rutier Galați au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, față de bărbatul în vârstă de 70 de ani, care conducea ansamblul de vehicule, urmând ca azi acesta să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, în vederea luării unei măsuri preventive”, a transmis IPJ Galați.

Potrivit Poliției din Galați, din verificările preliminare efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 70 de ani din Republica Moldova, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, dinspre municipiul Galați, către localitatea Măstăcani, într-o curbă la dreapta, în dreptul km 34+300m, ar fi pătruns cu semiremorca pe contrasens, moment în care ar fi acroșat un autoturism care se deplasa din sensul opus. Acesta din urmă era condus de un bărbat de 41 de ani, din Iași, care a decedat în urma impactului.

De asemenea, în urma impactului au mai decedat două femei, pasagere ale autoturismului, una în vârstă de 70 de ani, din municipiul Galați, și cealaltă în vârstă de 60 de ani, din Republica Moldova.

Conducătorul auto deține permis de conducere valabil și a fost testat cu privire la consumul de alcool și de substanțe psihoactive, ambele rezultate fiind negative.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a avut loc accidentul.

Victorie pentru echipa IGP la Campionatul Republicii Moldova la Triatlon Forță

Circa 400 de sportivi au concurat în cadrul Campionatului Republicii Moldova la Triatlon Forță. Sportivi din întreaga țară au demonstrat o înaltă pregătire fizică și s-au calificat pe locuri de frunte, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

La proba ,,genuflexiuni”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, iar pe locul s-a calificat Gumenco Vadim.

La proba ,,împins culcat”, locul a fost ocupat de Saachian Mariana, Gaidaenco Eric, Podlubneac Andrei, Jimbea Veaceslav, Matcovschi Ruslan, Cvasniuc Vasile și Brînzei Viorel, pe locul s-a calificat Gumenco Vadim și Ceban Veaceslav, iar pe treapta a urcat Tilipeț Ion.

La proba “dezdoiri de spate”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, locul de Gumenco Vadim, iar de Gaidaenco Eric.

”Felicitări, colegi! Poliția Națională se mândrește cu performanțele voastre sportive.”, se mai arată în comunicat.

Absolvenții gimnaziilor vor susține examene pe loc, și nu în centre de examinare

Examenele de clasa a IX-a nu se vor desfășura în centre de examinare, a anunțat ministrul Educației, Dan Perciun, revizuind o propunere anterioară făcută tot de el, scrie Europa Liberă.

Într-o apariție live săptămânală pe Facebook, Perciun a explicat că decizia de a se renunța la organizarea examenelor de absolvire a gimnaziului după modelul examenelor de bacalaureat a fost luată după mai multe discuții, inclusiv cu directorii de școli și direcțiile raionale. Totuși, lucrările elevilor vor fi verificate centralizat.„Elevii vor susține examenele așa cum a fost până acum, în instituțiile în care învață, dar ne vom ambiționa să asigurăm prezența observatorilor din afara instituției în toate școlile – după modelul acestui an, la scară națională, nu doar în opt raioane și, bineînțeles, evaluarea centralizată a tuturor lucrărilor”, a spus Dan Perciun.

Șefa Direcției Educație Leova, Aliona Carafizi, a spus Europei Libere că ministerul Educației și-a revizuit intenția din cauza cheltuielilor prea mari. „Cheltuielile erau mari și nu erau planificate în buget, toate deciziile acestea trebuiau discutate cu Ministerul Finanțelor, apoi să fie făcute publice”, a spus Carafizi.

Ministrul Perciun a precizat că toate detaliile privind desfășurarea examenelor de clasa IX-a din acest an vor fi precizate într-un regulament care va fi făcut public la mijlocul lunii decembrie.

Vladimir Putin, comentariu ironic despre renumărarea voturilor în România

Preşedintele rus Vladimir Putin a comentat în mod ironic, luni, decizia de a efectua o renumărare voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România după victoria surprinzătoare a candidatului pro-rus Călin Georgescu, relatează EFE, potrivit Agerpres citată de observatornews.ro.

„Un candidat nu a fost pe placul autorităţilor şi au decis să repete numărarea voturilor”, a afirmat Putin în timpul unei întâlniri cu tineri oameni de ştiinţă, transmisă la televiziune.

EFE precizează că Biroul Electoral Central din România a decis săptămâna trecută renumărarea celor 9,4 milioane de voturi exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale, prin ordin al Curţii Constituţionale.

Călin Georgescu a câştigat cu aproape 23% primul tur al scrutinului prezidenţial, în faţa candidatei pro-europene Elena Lasconi, care s-a clasat pe locul al doilea, cu doar 2.740 de voturi mai mult decât premierul social-democrat, Marcel Ciolacu, care s-a clasat pe locul al treilea, reaminteşte agenţia spaniolă de presă.

Curtea Constituţională din România a validat luni seara primul tur al alegerrilor prezidențiale din Român ia, respingând solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin, turul doi urmând să aibă loc pe 8 decembrie.

Dezastru în mai multe țări afectate de inundații: Zeci de morți
Articolul anterior
Numărul procuraturilor va fi redus în jumătate
Articolul următor