Liderul PSRM, Igor Dodon, anunță proteste în masă în țară, începând cu luna februarie. „Opoziția trebuie să se consolideze acum, nu trebuie iar socialiștii să iasă cu drapelul PSRM la proteste, nu doar socialiștii. Am făcut un îndemn și am început discuțiile, ca să consolidăm forțele”, a declarat fostul șef de stat, scrie unimedia.md.

„Mulți m-au întrebat ce face opoziția, de ce tace, de ce nu iese la proteste? Noi putem scoate oamenii la proteste, i-am scos în noiembrie, decembrie, după alegerile prezidențiale fraudate, am făcut proteste și la CEC și la CC, dar opoziția trebuie să se consolideze acum, nu trebuie iar socialiștii să iasă cu drapelul PSRM la proteste, nu doar socialiștii. Am făcut un îndemn și am început discuțiile, ca să consolidăm forțele din opoziție. Nu voi da detalii, pentru că nu va fi corect față de alți colegi din opoziție. Vrem să consolidăm forțele din opoziție, să avem o agendă foarte clare pentru următoarele luni. Dar vă asigur că în luna februarie protestele vor începe masiv în Republica Moldova. Toți cei care sunteți activi și criticați opoziție, uneori pe dreptate, vă rog să ne fiți alături. Situația este foarte grea și în economie, și social etc. ” a declarat Igor Dodon
„Consolidarea opoziției este lucrul cel mai important. Nu doar socialișii, împreună trebuie să mergem cu o agendă comună, toată opoziția”, a mai adăugat liderul PSRM.