Soția lui Lionel Messi, Antonella Roccuzzo, a scris un mesaj emoționant după victoria Argentinei la Cupa Mondială în fața Franței. Aceasta i-a mulțumit soțului ei pentru că a învățat-o valoarea de a nu renunța niciodată.
Soția lui Messi, Antonella Roccuzzo, a postat o fotografie pe Instagram, cu un mesaj puternic din punct de vedere emoțional:
„Campioni mondiali! Nici nu știu cum să încep, ce mândrie am simțit pentru tine, Leo. Mulțumesc că ne-ai învățat să nu lăsăm niciodată garda jos și să ne luptăm până la final. În sfârșit, ești campion mondial. Noi știm cât de mult ai suferit atâția ani, cât îți doreai să câștigi acest trofeu. Hai, Argentina!”, a transmis Antonela Roccuzzo pe Instagram.
Messi, prima reacție după câștigarea Cupei Mondiale
Messi nu a întârziat cu o primă reacție după câștigarea Cupei Mondiale. Acesta mulțumește familiei, colegilor din echipa națională de fotbal a Argentinei și tuturor suporterilor care au crezut în visul lui și echipa lor:
„Campionii lumii
De atâtea ori am visat-o, atât de mult mi-am dorit-o încât încă nu cred, nu-mi vine să cred……
Mulțumesc foarte mult familiei mele, tuturor celor care mă susțin și de asemenea tuturor celor care au crezut în noi. Dovedim încă o dată că argentinienii atunci când luptăm împreună și uniți suntem capabili să realizăm ceea ce ne propunem. Meritul este al acestui grup, care este mai presus de indivizi, este puterea tuturor de a lupta pentru același vis care a fost și cel al tuturor argentinienilor… Am reușit!!!
Ne vedem foarte curând…”.