Soții Manciu au dezvăluit motivele pentru care au decis să plece din Moldova

Olga și Alexandru Manciu, împreună cu cei trei băieți ai lor, se pregătesc să emigreze din Moldova.

separator

Invitați la emisiunea „DoraShow” de la Jurnal TV, cei doi soți au dezvăluit motivele plecării, iar unul dintre acestea este pentru că își doresc o viață mai bună, ,,să crească mai mult și să ofere un viitor prosper copiilor”. ,,Cu mare regret, în fiecare zi în țara noastră e tot mai greu și mai insuportabil”, a spus Alexandru.

Olga a dezvăluit că familia sa intenționează să se mute în Marea Britanie, „țara muzicienilor”. De asemenea, ea a mai dezvăluit că familia sa este o norocoasă, și asta pentru că părinții și surorile sale sunt deja stabiliți în această țară, iar prin urmare etapa de integrare pentru ei va fi mai simplă și mai ușoară.

,,🎈Cit de usor este sa strici ceea ce ai construit mult timp…din pacate. Si aici vorbesc despre tot absolut ce construim noi pe parcursul vietii: relatii, cunostinte, cariera, si inca multe multe altele. In aceasta ordine de idei, mesajul meu este urmatorul: Luptati pentru ceea ce va este scump si drag. Nu cedati de la prima nereusita! Da, e mult mai usor sa strici decit sa construiesti, dar o data ce sa stricat inseamna ca e timpul sa lupti din nou. Orice din ceea ce ni se intimpla in viata, este o noua etapa in devenirea noastra ca oameni si ca personalitati! Si nu uitati, ca viata e una si trebuie sa o traim asa cum ne dorim! O zi plina de soare voua ☀️ si o imbratisare calda de la mine! ❤️”, a mai comunicat recent Olga Manciu pe pagina sa de socializare.

Elena Dragalin, decorată cu medalia „Meritul Civic”, una dintre cele mai înalte distincții naționale

Elena Dragalin, mama șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a fost decorată de președintele R. Moldova, Maia Sandu, cu medalia „Meritul Civic”, una dintre cele mai înalte distincții naționale.

Mama șefei PA, decorată de președinte cu medalia Meritul Civic

Premiul a fost înmânat de șeful diplomației de la Chișinău, Mihail Popșoi, în cadrul celei de-a zecea ediții a Convenției moldo-americane, care se desfășoară în perioada 19-21 aprilie la Washington, Statele Unite ale Americii, transmite Newsmaker.md.

„Prin decret prezidențial, în semn de recunoștință pentru consolidarea comunității moldovenești în SUA și pentru implicarea în dezvoltarea proiectelor precum „Moldova AID”, președinta Republicii Moldova Sandu îi acordă una dintre cele mai înalte distincții naționale, medalia „Meritul Civic”, doamnei Elena Drăgălin”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Mihail Popșoi.

„Foarte bine meritat”, și-a completat șeful diplomației de la Chișinău discursul, după ce a înmânat distincția.

Vizibil emoționată, Elena Dragalin a declarat: „Tot ce pot să spun este mulțumesc”.

De menționat că familia Dragalin s-a stabilit în SUA în urmă cu mulți ani. Acolo, mama șefei PA, Elena Dragalin, se remarcă printr-o activitate fructuoasă în consolidarea relațiilor moldo-americane, devenind un nume de referință printre comunitatea de moldoveni stabiliți în această țară.

Basarabeanca a fondat Moldova-AID, care organizează anual forul cunoscut sub denumirea Convenția moldo-americană, cu participarea delegaților din partea instituțiilor guvernamentale americane și din Republica Moldova, precum şi a reprezentanților diasporei moldovenești în SUA.

Bătaie cu focuri de armă, în fața unui centru comercial din Chișinău. Poliția a inițiat o anchetă

Doi agenți ai unei companii private de pază s-au luat la bătaie cu doi bărbați în fața unui centru comercial din centrul municipiului Chișinău. Potrivit imaginilor video distribuite pe rețelele de socializare, dar și a unor martori, pentru a calma spiritele, un agent de pază a tras un foc de avertizare în aer.

Șeful Serviciului de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, a declarat că potrivit informațiilor preliminare, bărbații, fiind în stare de ebrietate, nu doreau să achite nota de plată într-un local și au dat dovadă de un comportament neadecvat find solicitată intervenția agenților de pază, transmite www.stiri.md.

Ajunși la fața locului, agenții de pază au solicitat bărbaților să se liniștească, însă aceștia au început să fie agresivi, iar unul dintre agenți a efectuat o împușcătură în aer. Astfel, în urma măsurilor întreprinse, indivizii au fost imobilizați și escortați la Inspectorat pentru audieri.

Oamenii legii au inițiat o anchetă pe acest caz pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar cei doi urmează să fie reținuți pentru 72 de ore.

Dorin Recean, întrevedere cu vicecancelarul Germaniei. Subiectele discutate

Agenda de reforme implementate în Republica Moldova pentru asigurarea dezvoltării economice a țării, oportunitățile create de autorități pentru atragerea investițiilor străine, dar și posibilitățile de extindere a cooperării comercial-economice moldo-germane au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu vicecancelarul Germaniei, ministrul Economiei și Climei, Robert Habeck.

Dorin Recean a discutat cu vicecancelarul Germaniei. Subiectele abordateFoto: gov.md

Șeful Executivului a apreciat susținerea părții germane în fortificarea sectoarelor cheie pentru modernizarea țării.

De asemenea, premierul a accentuat că potențialul economic moldo-german necesită a fi valorificat deplin, subliniind importanța informării continue a oamenilor de afaceri din Germania despre beneficiile pe care le oferă țara noastră investitorilor.

„Mă bucur să avem susținerea Germaniei pentru consolidarea legăturilor noastre economice și promovarea oportunităților investiționale pentru afacerile din Germania. Republica Moldova rămâne orientată spre creștere economică, se dezvoltă și își continuă, accelerat, cursul spre marea familie europeană, având alături prieteni de încredere precum Germania”, a spus Dorin Recean.

Oficialii au mai discutat despre securitatea energetică a Republicii Moldova și eforturile de diversificare a surselor de energie regenerabilă.

„Prioritatea noastră este să ne consolidăm independența energetică, prin cooperare cu partenerii și prin implementarea unor proiecte strategice în domeniul energetic”, a subliniat premierul.

Interpretul Gabriel Nebunu se pregătește să susțină BAC-ul. Ce spune despre testul de simulare la limba română?
Articolul anterior
Video! Lenuța Gheorghiță a dedicat o piesă emoționantă mamelor care cresc feciori
Articolul următor