Spitalul din Chișinău unde nici un angajat nu este infectat cu Covid-19

Spitalul ”Sf. Arhanghel Mihail” este una dintre instituțiile din Chișinău unde, până la momentul actual, niciun angajat medical nu a fost infectat cu COVID-19.

separator
Cel puțin așa declară șefa Secției Unitate Primire Urgențe (UPU), spitalul ”Sf. Arhanghel Mihail”, Veronica Țugulschi, în cadrul briefingului de dimineață condus de ministrul Sănătății, transmite stiri.md.

„Pentru moment suntem echipați destul de bine. Am trecut câteva treninguri la acest subiect. Din colaboratorii noști, niciunul nu este confirmat cu COVID-19. Periodic, dăm testele și în calitate de medici, iar la moment niciun coleg de-al meu nu este bolnav. Suntem toți sănătoși și acordăm mai departe asistență medicală.

Suntem echipați și cu costume, halate de unică folosință, avem mănuși, măști chirurgicale. Ce ține de medicamente suntem foarte bine dotați. Avem tot spectrul de antibiotice care sunt la moment necesare pentru a trata un pacient cu pneumonie bilaterală sau cu Covid-19”, a menționat Țugulschi.

Totodată, șefa Secției Unitate Primire Urgențe a raportat câți pacienți sunt pentru moment în spital, dar și despre cei care urmează a fi externați.

„Lucrăm din data de 13 martie cu persoanele infectate cu COVID-19. Până la moment am internat 321 de pacienți. Acum în spital avem 60 de pacienți confirmați și în ultimele 5 zile am externat 32 de pacienți. Astăzi dimineață am colectat 40 de teste repetate și sperăm toate să fie negative pentru ca pacienții să poată merge acasă”, a menționat Veronica Țugulschi.

„O mică rugăminte către doamna ministră. Dacă puteți să ne mai acordați un stoc cu antivirale pentru că și în farmacii s-au terminat”, a spus Țugulschi. Amintim că în Republica Moldova, la ora actuală, sunt înregistrate 2.154 de persoane testate pozitiv cu COVID-19.

Codul Electoral va fi modificat, după decizia Curții Constituționale

Majoritatea parlamentară din Republica Moldova va face modificări la Codul Electoral, în urma deciziei recente a Curții Constituționale, scrie evz.ro.

Codul Electoral va fi modificat

Comisia juridică, de numiri și imunități din Parlamentul de la Chișinău va analiza motivele invocate de Curtea Constituțională în legătură cu declararea neconstituționalității unui articol din Codul Electoral, care interzice unor persoane asociate partidelor politice scoase în afara legii să participe la alegeri.

Președinta comisiei, Veronica Roșca, a anunțat că majoritatea parlamentară va interveni cu modificări, astfel încât legea să fie conformă prevederilor hotărârii Curții Constituționale.

Ce și cum se va schimba în Codul Electoral

„Chiar dacă au fost operate modificări s-a declarat neconstituțional din două puncte de vedere, de procedură. Ar fi trebuit să recunosc chiar dacă Regulamentul Parlamentului permite votarea în două lecturi în aceeași ședință. Unele state au la îndemână ordonanța de urgență sau delegarea legislativă.

Iată că noi o avem, dar ea nu este suficient de bine pusă la punct și trebuie de gândit acest mecanism. Doi, a fost declarată neconstituțională și de fond, adică sunt probleme pe care trebuie să le soluționăm ca legislativ”, a spus Veronica Roșca la emisiunea „Dimineața cu Radio Moldova”. 

Curtea Constituțională a decis în favoare membrilor Partidului Șor

Reamintim că, marți, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care interzicea persoanelor asociate cu partidele scoase în afara legii să candideze la alegeri.

Decizia a fost pronunțată în urma sesizării depuse la Înalta Curte pe 16 octombrie 2023 de un grup de deputați ai fostului Partid Șor. 

Hotărârea Curții Constituționale este definitivă și intră în vigoare la data adoptării și publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Reamintim totodată că, pe 19 iunie 2023, Curtea Constituțională a declarat drept neconstituțional Partidul Politic „Șor”, ca urmare a sesizării depuse de Guvern. Executivul anunța atunci că membrii acestei formațiuni politice au încălcat normele statului de drept și au efectuat acțiuni contra suveranității Republicii Moldova.

Patru suspecți implicați în escrocherii săvârșite prin metoda ”ruda implicată în accidentul rutier”, identificați! Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul este minor

Polițiștii Direcției de poliție a mun.Chișinău în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Centru au identificat 4 suspecți implicați în infracțiunile de escrocherie săvârșite recent prin metoda ,,ruda implicată în accidentul rutier”.

Suspecții sunt originari din municipiul Bălți. Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul dintre ei este minor.

Se prezumă că aceștia sunt implicați în cinci cazuri de escrocherie înregistrate în ultima săptămână de către Poliție, inclusiv în ultimele două infracțiuni comise în sectorul Botanica al capitalei.

Prejudiciul total cauzat victimelor este de aproximativ 900 mii de lei.

Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate.

Dacă vinovația acestora va fi demonstrată, tinerii riscă închisoare de la 4 la 8 ani.

Un tânăr din R.Moldova, arestat pe polițiștii italieni după ce și-a sugrumat concubina, o tânără din Ucraina, chiar sub privirile fiicei acesteia

Un tânăr de 34 de ani din R.Moldova a fost arestat pe polițiștii italieni, după ce și-a sugrumat concubina, o tânără de 33 de ani din Ucraina. Cazul a avut loc în localitatea Anzola dell’Emilia din regiunea italiană Bologna, scrie presa italiană citată de deschide.md.

Potrivit sursei citate, cazul a avut loc săptămâna trecută, când femeia, victimă a violenței în familie, a reușit să sune la Poliție și să anunță că a fost sugrumată de concubin. Victima vorbea în șoaptă, pentru a nu fi auzită de partener.

La scurt timp carabinierii au ajuns pe adresa indicată, unde au depistat moldoveanul în stare de ebrietate. Victima se afla alături, cu semne vizibile de sugrumare.

Fiind audiată, femeia a declarat că și anterior a fost umilită și bătută de concubin. În ziua când ea a sunat la autorități, individul a strâns-o de gât, după care i-a aplicat mai multe lovituri. Toate acestea s-au produs chiar sub privirea fiicei victimei.

La cererea procurorilor, individul a fost plasat în arest preventiv – pe numele lui fiind pornită o cauză penală.

China recunoaște că a avut mai multe decese de coronavirus decât a declarat inițial. Care sunt cifrele actualizate
Articolul anterior
Igor Dodon a dezvăluit două scenarii privind susținerea Bacalaureatului
Articolul următor