În perioada 13 – 21 aprilie 2025, Chișinăul a găzduit Campionatul European de Haltere pentru seniori, un eveniment de amploare care a reunit 333 de sportivi din 40 de țăscrie.

Lotul național din Republica Moldova a încheiat competiția cu un palmares impresionant de 13 medalii, 4 de aur, 4 de argint și 5 de bronz.
Printre performerii lotului național se numără:
- Elena Erighina (categoria 81 kg) – campioană europeană, cu trei medalii de aur (smuls, aruncat, total – 242 kg);
- Nisporeneanul Marin Robu (categoria 89 kg) – aur la smuls (173 kg), argint la aruncat (202 kg) și total (375 kg);
- Ungheneanul Danu Secrieru (categoria 55 kg) – bronz la smuls (110 kg), argint la aruncat (135 kg) și total (245 kg);
- Tudor Bratu (categoria 102 kg) – trei medalii de bronz (smuls – 176 kg, aruncat – 210 kg, total – 386 kg);
- Ion Badanev (categoria 61 kg) – bronz la aruncat (152 kg) și locul IV la total (275 kg).
Aceste rezultate deosebite sunt rodul unei pregătiri riguroase, desfășurate sub coordonarea Antrenorului Emerit al Republicii Moldova, Sergiu Crețu, și susținute de echipa tehnică a Federației Naționale de Haltere, condusă de președintele Antonio Conflitti.
Pentru desfășurarea campionatului Ministerul Educației și Cercetării a alocat suma de 6.5 milioane de lei.
Totodată, Parlamentul a adoptat o inițiativă legislativă cu privire la scutirea de taxe vamale a utilajului și inventarului sportiv care a fost folosit la Campionatul European de haltere, iar ulterior, halterele, podețele de antrenament și competiții vor fi distribuite gratuit în școlile sportive unde se practică proba halterele.
În perioada următoare țara noastră va fi gazda a două competiții de anvergură:
- Turneu ATP la tenis, echivalentul Campionatului Mondial printre seniori
- Campionatul European de Judo, U23
- Campionatul European de Rugby