Stâlpi în mijlocul trotuarului la Durleşti. Localnicii sunt nemulţumiţi şi cer autorităţilor să se implice.
Slalom printre piloni în orașul Durlești. Vorbim despre două străzi din localitate care le dau mari bătăi de cap oamenilor. Localnicii susţin că sunt nevoiți să-i înconjoare și să meargă pe carosabil punându-și viața în pericol. Autoritățile spun că nu pot interveni, întrucât amplasarea pilonilor nu ţine de competența lor, scrie canal2.md.
Pe strada Alexei Mateevici din orașul Durlești trotuarul a fost construit acum câțiva ani. Locuitorii s-au bucurat nespus de mult. Ghinion, însă în mijlocul trotuarului au rămas mai mulţi piloni.
Aceeaşi situaţie este şi pe strada Tudor Vladimirescu, una dintre cele mai aglomerate din oraş. Din cauza pilonului de electricitate, oamenii sunt nevoiți să meargă pe carosabil.
Autorităţile locale dau vina pe furnizorul de energie electrică şi operatorul naţional de telecomunicaţii. Potrivit viceprimarului oraşului Durleşti, Ion Arsenii, stâlpii ar fi fost amplasaţi înainte de construcţia trotuarului.
„În privinţa stâlpilor care încurcă şi stau pe trotuar pot să vă spun că stâlpii aceştia sunt amplasaţi de zeci de ani. Lățimea drumului nu permite ca trotuarul să fie proiectat cu o lăţime mai mare. Din motivele acestea, s-a proiectat după posibilitatea care a fost. ”
Contactați de Canal2, reprezentanții Moldtelecom au menţionat că înainte de montarea pilonilor pe strada Alexei Mateevici, compania a coordonat proiectul cu autorităţile responsabile. Atunci, pe această porțiune nu era trotuar, iar primăria Durlești nu i-a anunțat că urmează să-l construiască. Același răspuns ni l-a oferit și furnizorul de energie electrică. Reprezentanții companiei ne-au mai spus că sunt gata să ajute autorităţile locale pentru a soluţiona problema.