Statul român va suporta costul eliberării noilor buletine cu cip. Locul nașterii și domiciliul vor fi trecute exclusiv pe cip

​Noile cărți electronice de identitate românești ar urma să fie emise la nivel național până la finele acestui an, iar costul de 76 de lei (echivalentul a 285 MDL), solicitat acum la eliberarea acestora în proiectul pilot de la Cluj, va fi suportat de stat, în condițiile în care avem 200 milioane de euro în PNRR pentru acest proiect, se arată într-un proiect de act normativ scos în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne al României.

  • Statul va suporta costul eliberării noilor cărți electronice de identitate
  • Locul nașterii va fi doar în format electronic, stocat pe cipul cărții electronice de identitate, fără a mai fi prezent nici pe noile cărți de identitate simple.
  • Adresa de domiciliu va rămâne inscripționată pe cărțile de identitate simple, dar nu va mai fi inscripționată și pe verso-ul cărții electronice de identitate, ca în prezent. Adresa de domiciliu și respectiv de reședință vor fi însă stocate pe cip-ul cărții electronice de identitate.
  • Românii nu vor mai fi nevoiți să prezinte certificatele de stare civilă la depunerea cererii pentru eliberarea CEI
  • Cărțile electronice de identitate vor fi eliberate opțional și pentru minorii de până în 14 ani, la solicitarea ambilor părinți
  • Pentru copiii până în 12 ani nu se vor colecta amprente
  • Valabilitatea noilor CEI și ce se va întâmpla dacă nu se pot preleva amprente temporar sau deloc
  • Ce trebuie să faci în cazul distrugerii, pierderii, furtului CEI

MAI a scos luni în dezbatere publică un proiect de act normativ care propune o multitudine de modificări majore la Ordonanța 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat, în urmă cu 2 luni, că emiterea noilor cărți de identitate se va extinde în vara acestui an, mai întâi în București și apoi în restul municipiilor până la finalul anului 2023.

Începând cu 1 ianuarie 2024 nu se vor mai emite cărți de identitate în formatul actual.

Statul va suporta costul eliberării noilor cărți electronice de identitate

Una din principalele modificări majore propuse de MAI vizează suportarea de către stat a costului eliberării noilor cărți electronice de identitate, din fondurile alocate în acest scop prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În nota de fundamentare se menționează că prin PNRR, în vederea stimulării adoptării voluntare a cărții de identitate electronice cu semnătură digitală calificată, pentru Investiția 8 – Carte de identitate electronică și semnătura digitală au fost alocate 200 milioane de euro euro.

Obiectivul investiției este atingerea numărului de 8.500.000 cetățeni pentru care se eliberează cartea de identitate electronică.

În acest moment, costul eliberării unei cărți electronice de identitate, în proiectul pilot din județul Cluj este de 67 de lei.

Cum rămâne cu românii care au plătit deja pentru noile cărți electronice de identiate?

În proiectul MAI se propune următoarea schimbare:

  • (1) Contravaloarea cărții electronice de identitate emise persoanelor cu vârstă mai mare de 14 ani se asigură din fonduri alocate în acest sens de la bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile, în condițiile și limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului.
  • (2) Prin hotărârea prevăzută la alin. (1) se stabilește și mecanismul de asigurare a contravalorii cărții electronice de identitate.”

Cu alte cuvinte Guvernul va emite ulterior o Hotărâre care va stabili condițiile, limitele precum și mecanismul de asigurare a contravalorii cărții electronice de identitate.

  • Surse guvernamentale au declarat pentru HotNews.ro că există intenția de a se propune o soluție Guvernului pentru cei care au plătit deja noile cărți electronice de identitate.

Locul nașterii și adresa de domiciliu vor fi imprimate pe cip

O altă schimbare majoră propusă de MAI vizează informațiile care apar pe noile cărți electronice de identitate.

  • Locul nașterii va fi doar în format electronic, stocat pe cipul cărții electronice de identitate, fără a mai fi prezent nici pe noile cărți de identitate simple.

Aceasta deoarece din luna septembrie 2023 ar trebui să funcționeze, potrivit MAI, un nou sistem informatic – Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC). În acest sistem IT va fi stocat și generat locul nașterii.

  • Adresa de domiciliu va rămâne inscripționată pe cărțile de identitate simple, dar nu va mai fi inscripționată și pe verso-ul cărții electronice de identitate, ca în prezent. Adresa de domiciliu și respectiv de reședință vor fi de asemenea stocate pe cip-ul cărții electronice de identitate.

Înscrierea adresei de domiciliu doar în suportul electronic al cărții electronice de identitate (CEI) se va face pentru a se elimina obligația preschimbării CEI atunci când vrei să îți schimbi domiciliul, se arată în nota de fundamentare.

Procedura preschimbării domiciliului va fi furnizată exclusiv în mediul digital, fără să te mai prezinți la ghișeu.

  • Potrivit surselor HotNews.ro, pentru cărțile electronice de identitate domiciliul și reședința vor fi stocate electronic pe suportul de stocare, iar accesul la informații se va face electronic sau printr-o aplicație mobilă care va fi pusă ulterior la dispoziția cetățenilor.
  • Pentru cartea de identitate simplă (CIS) domiciliul va fi tipărit pe verso, iar pentru reședință se va emite „dovada de reședință”.

Românii nu vor mai fi nevoiți să prezinte certificatele de stare civilă la depunerea cererii pentru eliberarea CEI

Altă modificare vizată este crearea cadrul legal pentru creșterea nivelului de interoperabilitate între sistemele informatice administrate de către Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor din cadrul MAI, pentru asigurarea interoperabilității dintre aceste sisteme informatice și cele administrate de alte instituții/autorități din administrația publică, concomitent cu creșterea nivelului de digitalizare a serviciilor furnizate către cetățeni, în scopul simplificării și debirocratizării activităților.

Pentru copiii până în 12 ani nu se vor colecta amprente

Altă propunere a MAI este ca pentru minorii cu vârste până la 12 ani, eliberarea cărților electronice de identitate să se facă fără imaginile impresiunilor papilare (amprentele degetelor).

Colectarea și înscrierea acestor amprente în cipul cărții electronice de identitate vor fi necesare însă de la 12 ani în sus.

Halucinant! O femeie a plătit o sumă colosală unui fals atronaut rus care i-a cerut bani de rachetă să se întoarcă pe Pământ şi să se căsătorească cu ea

O femeie din Japonia, înşelată de un fals astronaut rus care a cerut bani să se întoarcă pe Pământ şi să se căsătorească cu ea.

O femeie japoneză în vârstă de 65 de ani a fost victima unei escrocherii romantice internaționale puse la cale de o persoană care pretindea că este un astronaut rus care are nevoie de fonduri pentru a se întoarce pe Pământ, a anunțat poliția locală.

Poliția prefecturii japoneze Shiga a afirmat că victima din orașul Higashiomi i-a trimis escrocului aproximativ 4,4 milioane de yeni (aproximativ 41.340 de dolari) pe parcursul a mai multor luni, potrivit Global News.

Cei doi s-au cunoscut pe Instagram în iunie, când falsul astronaut i-a trimis femeii un mesaj și a pretins că lucrează la Stația Spațială Internațională, susține poliția.

Rețeaua de televiziune japoneză TV Asahi a afirmat că profilul escrocului includea mai multe fotografii făcute din spațiu.

Kyodo News, o agenție de știri cu sediul la Tokyo, a relatat că cei doi au comunicat și prin intermediul unei aplicații de mesagerie numită Line. Acolo, escrocul a pretins că este îndrăgostit de victimă și că vrea să se întoarcă pe Pământ pentru a se căsători cu ea.

Dar exista o capcană: escrocul pretindea că trebuie să plătească din buzunar pentru mai multe elemente ale călătoriei de întoarcere, inclusiv o rachetă și „taxele de aterizare” ale acesteia, a relatat Kyodo News.

Bani de rachetă pentru a se întoarce pe Pământ

Escrocul i-a spus femeii că o iubește și că vrea să înceapă o nouă viață cu ea în Japonia, dar că acest lucru se poate întâmpla doar după ce cumpără racheta pentru a zbura în țară, a susținut el. Femeia s-a conformat și i-a trimis „astronautului” tranzacții monetare repetate într-un cont bancar specificat.

Când escrocul a continuat să insiste ca ea să trimită mai mulți bani, victima a devenit suspicioasă și a alertat poliția.

Escrocheriile romantice online – deși rareori prezintă astronauți – au crescut în popularitate în ultimii ani.

Poliția regală canadiană încurajează utilizatorii rețelelor de socializare să rămână sceptici cu privire la mesajele venite de la persoane necunoscute. Organizația recomandă efectuarea unei căutări amănunțite pe internet cu privire la identitatea unei persoane. De asemenea, aceștia susțin că, dacă o persoană s-a „îndrăgostit repede” sau cere bani, ar trebui să fie privit ca un semnal de alarmă.

sursa

Mod sănătos de viață după gratii: Cursuri gratuite de fitness pentru deținutele de la Rusca

Pentru prima oară în istoria penitenciarului de femei din Rusca sunt organizate și desfășurate cursuri de instruire fitness. O antrenoare celebră în lumea sportului din Republica Moldova, Natalia Șveț s-a oferit să instruiască, gratis, timp de 6 săptămâni, femeile aflate în detenție, scrie unimedia.info.

„În scop de solidaritate, dar și de promovare a unui mod sănătos de viață după gratii, la prima ședință de sport, alături de femeile din detenție s-au antrenat și doamnele din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, în frunte cu directoarea adjunctă Liuba Jignea-Suveica. 

Înainte de a purcede la antrenamentul propriu-zis, directoarea adjunctă a ANP și-a exprimat mulțumirea pentru un astfel de eveniment, menționând că cea mai bună pastilă antistres este efortul fizic, îndemnând persoanele din custodia penitenciarului gazdă să practice sportul, indiferent de starea  de spirit. 

Pe lângă antrenamentele performante, trainer-ul Natalia Șveț, a venit cu un șir de recomandări în fața celor prezenți ce ține de o poziționare corectă, respirație corespunzătoare, stare de sănătate pozitivă și altele. Totodată, antrenoarea a dat promisiuni că timp de 6 săptămâni va depune toată străduința ca să transmită femeilor din detenție o parte din dragostea sa față de sport, dar și experiența acumulată, astfel încât, pe viitor, aceste antrenamente să aibă continuitate în cadrul penitenciarului. 

„Rănile câștigătorilor se vindecă mai repede, este un fenomen stabilit științific. La fel ca și faptul că frica și stresul slăbesc imunitatea. Trăim un stres continuu și acest lucru este cu certitudine dăunător pentru sănătate. A venit timpul să schimbăm lucrurile!„ a menționat înainte de a purcede la „treabă„ Natalia. 

Administrația Națională a Penitenciarelor aduce sincere mulțumiri antrenoarei Natalia Șveț pentru efortul și contribuția sa la reintegrarea persoanelor din detenție”, menționează ANP.

Dacă vrei și TU să abordezi un stil de viață sănătos, solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să faci corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Onlin de Nutriție și Sport al Galinei Tomaș, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare corectă!

Condiții moderne la Hubul educațional de la Colegiul „Iulia Hasdeu” din Cahul, renovat și dotat cu mobilier. Ce alte instituții urmează

Hubul educațional de la Colegiul „Iulia Hasdeu” din Cahul a fost renovat și dotat cu mobilier modern pentru elevi și profesori. Încăperea are o suprafață de 500 de metri pătrați și cuprinde mai multe laboratoare și săli de clasă, un spațiu de consiliere psihologică, un laborator de creație video și o sală multifuncțională.

Modernizările au fost făcute din cadrul proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială. Suma investițiilor alocate colegiului din Cahul se ridică la 339 175 euro.

În total, în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova” sunt prevăzute aproape 25 mln euro pentru modernizarea a 7 universități și 6 colegii pedagogice din țară.

Atenție, călători! Cinci puncte de trecere a frontierei de stat și-au sistat activitate
Articolul anterior
Rușii încep să se sature de Putin. Record negativ de audiență pentru discursul de Anul Nou
Articolul următor