Statul va acorda subvenții de 3 milioane de lei pentru îmbunătățirea nivelului de trai în satele Moldovei

Din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural vor fi alocate anual subvenţii în avans pentru finanţarea proiectelor de îmbunătăţire a nivelului de trai şi de muncă în localităţile rurale.

separator
Condiţiile de acordare a subvenţiilor sunt stabilite într-un regulament special, care a fost publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, valoarea subvenţiilor acordate va fi de cel mult 3 mln de lei. Pentru acordarea acestora, anual va fi alocat până la 15 la sută din valoarea Fondului naţional de dezvoltare a agriculturii.

Banii urmează a fi utilizaţi pentru implementarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii publice şi serviciilor furnizate populaţiei rurale, crearea afacerilor în domeniile non-agricole şi generarea noilor locuri de muncă.

Documentul urmăreşte implementarea a cel puţin 50 de proiecte anual de îmbunătăţire şi dezvoltare a infrastructurii publice, asigurarea serviciilor de calitate pentru circa 250 mii de beneficiari anual şi dezvoltarea a cel puţin 30 de afaceri noi în fiecare an, care vor genera peste 130 de locuri de muncă.

sursa: www.tvrmoldova.md

Video! Descindere la primăria orășelului Codru: Unul dintre cei vizați s-a jucat ,,de-a v-ați ascunselea” cu mascații CNA

Unul dintre cei șapte indivizi reținuți vineri, în urma descinderii ofițerilor CNA la primăria orășelului Codru, s-ar fi speriat și s-a ascuns cu o geantă burdușită cu acte și o ștampilă pe acoperișul unei clădiri. Deschide.MD a intrat în posesia imaginilor cu momentul în care acesta este găsit pe acoperișul clădirii de mascații CNA.

Din imaginile exclusive, în posesia cărora au intrat reporterii Deschide.MD, se vede momentul în care un mascat CNA îl caută pe fugar pe acoperiș și se apropie tiptil de el, în timp ce acesta stătea pitit.

Întrebat de oamenii legii ce caută pe acoperiș, individul le-a zis că ar fi ieșit să ia o gură de aer.

Amintim că vineri, 24 Iunie, ofițerii CNA au efectuat 35 de percheziții, inclusiv la Primăria orașului Codru, mun. Chișinău, într-un dosar în care mai mulți angajați ai Primăriei, agenți economici și zeci de beneficiari sunt bănuiți că ar fi acționat în complicitate și ar fi fost implicați în perfectarea de acte permisive pentru diferite construcții din capitală, pentru favorizarea intereselor unor companii și pentru mituirea unor funcționari ai Primăriei Codru.

Ofițerii CNA au făcut percheziții și în biroul primarului orășelului Codru, Vladimir Munteanu, dar și în cel al arhitectului-șef și inginerului cadastral al primăriei.

Tot aici este de menționat și faptul că una din cele șapte persoane reținute este și consilier local din partea PSRM, Alexandru Ciugureanu,  fiul fostului judecător de la Curtea de Apel Chișinău, Mihai Ciugureanu.

Viața la orfelinat și dramele din copilăria lui Iuri Shatunov. Destinul ,,băiatului singur pe lume care a visat la fericire”

A devenit celebru și îndrăgit, dar a avut o copilărie grea, cu multe lacrimi și suferințe. La vârsta de 3 ani a fost părăsit de tatăl său biologic, iar când avea 11 ani și-a pierdut mama.

Vera Shatunova, mama lui Iuri Shatunov, a murit pe patul de spital în 1984, la doar 29 de ani, ea fiind internată pentru o operație de urgență. În acel moment, Iuri are avea 11 ani și studia deja la un internat, iar după moartea mamei sale a fost repartizat într-un orfelinat.

Vera Shatunova l-a născut pe fiul ei la vârsta de 18 ani. Mama lui Iuri nu a reușit să ajungă la maternitate. Pe 6 septembrie 1973, Iuri s-a născut într-o ambulanță, în orașul Kumertau, Bașchiria.

Nu era un copil dorit: mama abia împlinise 18 ani, tatăl 23 de ani. Vera spera că bebelușul va putea să le țină familia unită, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Femeia și-a înregistrat copilul pe numele său de familie și l-a dat părinților săi ca să-l crească. Nici acest lucru nu a salvat căsătoria – părinții lui Iuri s-au despărțit după doar 3 ani de la nașterea sa.

După plecarea tatălui, Vera l-a luat pe Iuri să locuiască cu ea, iar curând s-a căsătorit a doua oară. Iuri nu se înțelegea cu tatăl său vitreg, care consuma alcool, iar din acest motiv alerga deseori la bunica lui. La scurt timp, s-a trecut din viață bunicul viitorului artist, iar femeia nu a mai putut să-l crească de una singură pe nepotul ei. Iuri nu avea dragoste și căldură din partea familiei. Mama începuse să consume alcool împreună cu concubinul ei. Cei doi nu mai aveau grijă de copilul lor. Vera și-a trimis fiul să studieze la un internat.

Femeia a murit, la doar 29 de ani, pe patul de spital. Iuri a locuit o perioadă cu mătușa lui, ea a fost cea care i-a inspirat dragostea pentru muzică și creativitate, l-a ajutat să învețe să cânte la câteva instrumente muzicale și a observat că băiatul avea un auz muzical perfect.

Cu toate acestea, fericirea nu a durat mult timp: a murit soțul mătușii, iar femeia nu a mai putut crește singură trei copii. Așa că Iuri a ajuns într-un orfelinat.

,,Adolescent dificil, cu talent strălucitor”

Iuri fugea de la casa de copii, din nou și din nou. A încercat să-și găsească tatăl biologic, a rătăcit prin Bașchiria. Valentina Tazekenova, șefă la autoritatea de protecție a copilului, din orașul Orenburg, a decis să-l ia în grija ei. Femeia l-a convins pe Iuri să fie repartizat la o altă casă de copii din această localitate.

Aceasta a fost femeia pe care Shatunov a numit-o mai târziu „mamă”. Iuri avea o pasiune aparte pentru muzică și cânta deseori pe scena orfelinatului.

După ce a fost cunoscut de Serghei Kuznetsov, care a devenit mai târziu autorul hiturilor trupei ,,Laskovîi Mai”, Iuri s-a mutat la Moscova.

La o altă întâlnire, tânărul artist l-a cunoscut pe Andrei Razin, care a devenit ulterior producătorul grupului ,,Laskovîi Mai”.

Hiturile formației erau atât de ,,simple, sincere și memorabile”, iar imaginea băieților talentați ,,de la orfelinat” a cucerit pe loc inimile publicului. Au fost aplaudați de stadioane pline, toată țara știa pe de rost piesele ,,Belîe Rozî” și ,,Sedaya noch”.

Într-un interviu, fondatorul grupului ,,Laskovîi Mai”, Andrey Razin, a afirmat:

„Când Iuri și-a pierdut mama, a rămas singur cu sicriul ei toată noaptea. Abia dimineața au venit vecinii și l-a ajutat să-și îngroape mama. La doar 11 ani, Iuri a stat toată noaptea singur lângă sicriu”.

Recent, Shatunov însuși a mărturisit:

„Îmi amintesc de înmormântarea mamei mele. Îmi amintesc de ea ca acum… Totul s-a schimbat și într-o clipă – ,,ceea ce era aproape și drag” dispăruse. Nu cunosc subtilitățile și nuanțele, dar știu că mama urma să aibă o operație pe inimă…”.

Deși a crescut într-un orfelinat, Iuri a reușit să își întemeieze o familie fericită în Germania și să cânte pentru fanii din Rusia: „În copilărie, visam la multe lucruri: dar nu despre scenă, asta este sigur. La ce-ai putea visa într-un orfelinat? Am încercat mereu să fug de acolo. Acolo se putea visa doar la mâncare mai multă și mai bună. Nu-mi place să vorbesc despre această perioadă a vieții mele. Ce a fost a trecut. Acum sunt o persoană fericită”, mărturisea interpretul.

Iuri Shatunov a devenit un simbol al unei epoci întregi, concertele sale erau întotdeauna sold out. În acea vreme, tinerii artiști nu puteau decât să viseze la un astfel de succes.

Юрий Шатунов - биография | Узнай Всё | Певцы, Юри, Знаменитости
Что случилось с Юрием Шатуновым? Здоровье певца / Новости / Его-Жена. Жены  знаменитостей

Cu toate acestea, în 1991, Iuri a decis să părăsească grupul și să-și construiască o carieră solo: a înregistrat piese noi și a mers prin turnee. În Germania, interpretul și-a întâlnit dragostea. Svetlana, viitoarea sa soție, absolventă a facultății de Drept din München, nu știa nici despre existența grupului, nici despre Shatunov, deoarece ea locuia în Germania și nu era interesată de muzica pop rusă. Asta l-a cucerit pe Iuri. Simplu, modest din fire, interpretul avea nevoie de o femeie care să nu îl perceapă ca pe o vedetă.

În 2001, îndrăgostiții s-au căsătorit, iar curând au devenit părinții fiului lor, Dennis, și ai fiicei lor, Estella.

Юрий Шатунов с семьей
Соседи Юрия Шатунова рассказали правду о его взаимоотношениях с супругой и  маленькими детьми
Где живет юра шатунов в настоящее время - Вместе мастерим

În 2016, foștii prieteni Andrei Razin și Iuri Shatunov s-au întâlnit pentru prima dată în instanță.

Producătorul i-a cerut cântărețului să semneze un acord privind transferul drepturilor de autor pentru piesele trupei ,,Laskovîi Mai”, iar artistul l-a acuzat pe Razin că i-a folosit vocea. Procesele de judecată au durat aproape 5 ani.

În acest timp, Razin a reușit să-l acuze pe Shatunov de ,,interes propriu, fraudă” și l-a amenințat cu răspundere penală. Procesul l-a epuizat pe cântăreț, dar acesta era sigur pe dreptatea și victoria lui. Și așa s-a întâmplat: pe 20 iunie 2022, Iuri a câștigat drepturile asupra pieselor formației.

Era fericit și mândru. În urmă cu câteva zile, artistul și-a împărtășit emoțiile pe rețeaua de socializare Instagram, a recunoscut că este ,,într-o formă mai bună și pregătit pentru noi spectacole”.

Și părea că toate sunt înainte: piese noi, turnee, fericire cu familia.

În seara de 23 iunie, Iuri se odihnea alături de prietenii săi într-o pensiune de lângă Moscova, după mai multe concerte susținute în ultima lună. Au vorbit despre planuri, concerte și excursii. L-a răpus, la un moment dat, o durere acută în piept. Amicii au chemat ambulanța, însă nu a venit nicio echipă de urgență, motivul invocat fiind ,,lipsa de mașini”. Iuri a fost transportat de prieteni la cel mai apropiat spital, dar care s-a dovedit a fi închis. O ambulanță l-a dus din acel loc la spitalul Domodedovo. Iuri era copleșit de dureri insuportabile în regiunea pieptului. Primul ajutor medical i-a fost acordat abia peste 40 de minute de la instalarea durerii.

S-a stins în spital, la doar 48 de ani, din cauza complicațiilor cauzate de un infarct cardiac masiv, potrivit medicilor ruși.

Fanii s-au adunat astăzi, 26 iunie, pentru a-și lua rămas bun de la legendarul artist, ,,băiatul talentat și orfan care a visat la fericire” și a adus oamenilor clipe senine.

Юрий Шатунов в молодости

Prețurile energiei provoacă haos în Asia

În Sri Lanka, oamenii stau la coadă kilometri întregi pentru a umple un rezervor de combustibil. În Bangladesh, magazinele se închid la ora 20.00 pentru a economisi energie. În India și Pakistan, întreruperile de energie electrică obligă școlile și afacerile să se închidă și locuitorii să se sufoce fără aer condiționat, în timpul unor valuri de căldură mortale în care temperaturile depășesc 37 de grade Celsius, scrie CNN.

Acestea sunt doar câteva dintre scenele cele mai curioase care se petrec în regiunea Asia-Pacific, unde diferite țări se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din ultimii ani – și se luptă cu nemulțumirea și instabilitatea tot mai mari cauzate de creșterea în lanț a costului vieții.

În Sri Lanka și Pakistan, sentimentul de criză este palpabil. Furia publică a provocat deja un val de demisii ale miniștrilor în Colombo și a contribuit la căderea lui Imran Khan ca prim-ministru în Islamabad.

Cu toate acestea, mulți suspectează că socotelile politice abia acum încep; ambele țări au fost forțate să ia măsuri disperate, mergând cu căciula în mână la Fondul Monetar Internațional și introducând săptămâni de lucru mai scurte în încercarea de a economisi energie.

Miercuri, prim-ministrul Ranil Wickremesinghe a declarat că economia din Sri Lanka s-a „prăbușit complet”.

Prețurile angro la electricitate în primul trimestru din 2022 au crescut cu 141% față de anul trecut; gospodăriile sunt îndemnate să reducă consumul, iar la 15 iunie – pentru prima dată – guvernul australian a suspendat pe termen nelimitat piața națională de electricitate în încercarea de a reduce prețurile, de a diminua presiunea asupra lanțului de aprovizionare cu energie și de a preveni pana de curent.

Dar experiența Indiei, unde cererea de energie electrică a atins recent un nivel record, este cea care ilustrează cel mai clar de ce este vorba de o criză globală, mai degrabă decât regională.

După ce a avut de suferit din cauza întreruperilor de curent pe scară largă, pe fondul unor temperaturi record, cel de-al treilea mare emițător de carbon din lume a anunțat la 28 mai că întreprinderea de stat Coal India va importa cărbune pentru prima dată din 2015.

Care este cauza problemei?

Deși fiecare dintre aceste țări se confruntă cu un set unic de circumstanțe, toate au fost afectate de efectele duble ale pandemiei de coronavirus și ale războiului Rusiei din Ucraina – două evenimente imprevizibile care au dat peste cap presupunerile rezonabile de până acum cu privire la liniile de aprovizionare și la securitatea regională și, în același timp, au aruncat în haos lumea planificării economice.

La bază, spun experții, problema constă în decalajul tot mai mare dintre cerere și ofertă.

În ultimii doi ani, pandemia a menținut cererea de energie la un nivel neobișnuit de scăzut, consumul global de energie electrică scăzând cu peste 3% în primul trimestru al anului 2020, deoarece închiderile și alte restricții au ținut lucrătorii acasă, mașinile pe drumuri și navele blocate în porturi.

Dar acum, pe măsură ce națiunile încep să lase pandemia în urmă, cererea de combustibil crește vertiginos – iar concurența bruscă împinge prețurile cărbunelui, petrolului și gazelor la niveluri record.

La accelerarea acestei tendințe contribuie invazia Ucrainei de către Rusia, al treilea mare producător de petrol din lume și al doilea mare exportator de țiței.

În condițiile în care Statele Unite și mulți dintre aliații lor au sancționat petrolul și gazele rusești, multe țări au fost nevoite să se străduiască să găsească surse alternative – ceea ce a dus la o și mai mare intensificare a concurenței pentru rezervele limitate.

Țările mai sărace, care sunt încă în curs de dezvoltare sau recent industrializate, sunt pur și simplu mai puțin capabile să concureze cu rivali cu buzunare mai adânci – și cu cât vor trebui să importe mai mult, cu atât mai mare va fi problema lor, a declarat Antoine Halff, cercetător senior adjunct la Center on Global Energy Policy de la Universitatea Columbia.

Modul în care răspund aceste națiuni poate genera o problemă și mai mare decât creșterea prețurilor.

Sub presiunea publicului, guvernele și politicienii ar putea fi tentați să se întoarcă la forme de energie mai ieftine și mai murdare, cum ar fi cărbunele, indiferent de efectul asupra schimbărilor climatice.Și există semne că acest lucru ar putea deja să fi început.

În Australia, Consiliul pentru Securitate Energetică al guvernului federal a propus ca toți producătorii de energie electrică, inclusiv cei pe bază de cărbune, să fie plătiți pentru a menține o capacitate suplimentară în rețeaua națională, în încercarea de a preveni întreruperile de curent.

Germania va începe să ardă mai mult lignit și huilă pentru a produce energie electrică chiar dacă executivul s-a angajat să elimine treptat centralele electrice pe cărbune până în 2038.

Producția de energie electrică via centralele de cărbune va fi temporară în timp ce Germania și-a propus să importe doar 10% din necesarul său de gaze naturale din Rusia până în vara anului 2024, față de 35% cât este acum, potrivit Deutsche Welle.

În India, o țară de 1,3 miliarde de locuitori care se bazează pe cărbune pentru aproximativ 70% din producția de energie, decizia New Delhi de a crește importurile de cărbune va avea probabil efecte și mai profunde asupra mediului.

Oamenii de știință spun că este necesară o reducere drastică a exploatării cărbunelui pentru a limita cele mai grave efecte ale încălzirii globale, însă acest lucru va fi greu de realizat fără acordul unuia dintre cei mai mari emițători de carbon din lume.

În cazul în care creșterea temperaturii depășește 1,5 sau 2 grade, chiar și temporar, oamenii de știință sugerează că unele dintre schimbările care rezultă pentru planetă ar putea fi ireversibile.

sursa

Două măicuţe s-au întors însărcinate din Africa. Reacţia Bisericii Catolice
Articolul anterior
Ţara unde parlamentarii o duc poate mai modest decât alegătorii. Imaginile sunt elocvente
Articolul următor