15 vedete autohtone sunt în așteptarea lui Moșu`! Una vrea bărbat la casă

Dacă în anii precedenți vedetele erau modeste la capitolul cadouri, spunând că le au pe toate și că nu-s materialiste, în acest an au devenit mai directe. Majoritatea femeilor își doresc bijuterii, locuințe

separator
cu all inclusive, vacanțe, iubiți și copii.

Iată ce-și doresc 15 femei cunoscute de la Moșu’!

Natalia Gordienko

“În preajma sărbătorilor de iarnă sunt binevenite darurile simbolice. Îmi place să primesc și să ofer îngerași, brăduți, suvenire din ceramică cu diverse zodii sau mascotele anului ce vine. Aș vrea ca noul an să nu fie mai rău ca 2014. Mi-aș dori să am parte de cât mai multe proiecte, să lansez cât mai multe piese noi și, de ce nu, ar fi foarte frumos dacă aș putea deveni mamă!”

Dana Markitan

“Eu mă aștept la casa mea cu all inclusive.”

Corina Țepeș

“Eu le am pe toate. Ar fi păcat să mă plâng, n-aș vrea să cer prea multe de la Moșul. Să-mi țină familia sănătoasă și să-mi dea putere să-mi realizez visele, căci cadourile mi le fac și singură!”

Elena Băncilă

“O vacanță reușită la munte…chiar dacă am planificat-o deja, tare mă tem să nu intervină ceva.”

Cristina Gheiceanu

“Ce așteptam de la Moșu’, mi s-a realizat. Am parte de cea mai frumoasă vacanță, unde chiar se simte atmosfera sărbatorilor de iarnă.”

 

Kornelia Ștefăneț

“Pentru că am fost un copil cuminte, cred că i-aș cere să-mi aducă un abonament la un salon spa din capitală….pentru a scăpa de durerile de spate și stările de oboseală pe care le am de când a apărut micuța Alexandra.”

Tatiana Heghea

“ Îmi mai doresc o blană naturală albă… poate Moșul o aduce de la Polul Nord. Aștept pace și împlinire în sufletul meu și sănătate cu sacul pentru oamenii dragi.”

Mariana Șura

“Îmi doresc multă sănătate mie și familiei mele. Realizări profesionale și personale și… o casă nouă.”

Lenuța Burghilă

“Mi-aș dori o călătorie pe alt continent, mi-aș dori Moșul să-mi aducă un sac de oferte pe scenele lumii!”

Dianna Rotaru

“Sigur că vreau un an plin de vacanțe! Îmi doresc să călătoresc.”

Viorica Lupu

“Îmi doresc  un copil de la Moșu! Un băiat ar fi perfect, și să fie haios și nebunatic.”

Mariana Mihăilă

“Îmi doresc o bijuterie de preț de la Moș Crăciun, care să-mi amintească toată viața de sărbătorile de iarnă din acest an.”

Tatiana Spînu

“Nouă, fetelor, ne plac cadourile . Îmi plac lucrurile folositoare unei domnișoare. Îmi doresc foarte mult un ceas, îmi plac bijuteriile și lista ar putea continua…”

Rita Ursalovschi

“Nu-mi doresc cadouri concrete, am ceea ce-mi trebuie, deşi m-ar bucura un chiţibuş-surpriză, recunosc. Ceea ce-mi doresc este de fapt o vacanţă cu familia mea. Am la dispoziţie două săptămâni, perioadă în care nu voi călca în redacţie, ci voi sta doar alături de ai mei: cu soţul şi cu fiica Mădălina. Vreau să mă bucur de ei şi ei de mine, pentru că ne vedem şi comunicăm puţin în zilele când am emisiuni şi mă-ntorc acasă la miezul nopţii. Mi-aş dori în această perioadă să ningă, astfel încât să mă dau cu sania şi să fac omuleţi de zăpadă cu fiica mea. Mi-ar plăcea să mai copilăresc un pic.”

Marcela Dedin

“Pentru că 2014 a fost un an destul de intens și dificil, îmi doresc ca Moș Crăciun să NE aducă în Noul  An multă liniște și pace. Nu doar mie, ci pentru toată lumea! Îmi doresc să nu trăim  cu frica unor posibile revolte sau războaie, să fie un an al păcii pentru toţi, un an în care să punem un nou început, cu noi speranţe pentru un viitor mai bun! Şi cum Moş Crăciun e în fiecare dintre noi, îmi doresc să fim mai solidari unii cu alţii, să demonstrăm mai  mult respect faţă de semenii noştri.  Dragostea şi credinţa să ne însoţească la bine şi la greu! Şi pentru că e bine să ne rostim dorinţele, îmi mai doresc, ca Moşul să îmi aducă în 2015 un apartament mai spaţios, în care să trăiesc în armonie şi dragoste alături de familia mea.:) La Mulţi Ani!”

Victoria Lungu

“Sincer, cel mai mult am așteptat să vină Valeria acasă ,să fim împreună. Știu că e bine să credem în povești, în Mos Crăciun ,dar din păcate pentru toate trebuie să muncim noi. Melodii noi,admiratori fideli și un partener de viață,vreau să mai iubesc.”

O nouă sculptură la Chișinău. Unde va fi instalat micul Pinocchio din bronz

La Chișinău va apărea o nouă sculptură. De această dată, locuitorii Capitalei se vor bucura de o versiune în miniatură a personajului din desenele animate, dar și nu numai – Pinocchio.

O nouă sculptură la Chișinău. Unde va fi micul Pinocchio din bronzFoto: Diez.md

Evenimentul de inaugurare va avea loc luni, 25 martie, la inițiativa instalării acestei sculpturi de bronz și granit a venit din partea Tatianei Besliu, traducătoare și profesoară de italiană, transmite Diez.md.

Creația a fost realizată de sculptorii Adrian Gramma și Constantin Marcu.

Pe Pinocchio o să-l puteți găsi în curtea Liceului Teoretic „Dante Alighieri” din Chișinău (clasele primare), strada Doina și Ion Aldea-Teodorovici 15/3.

Mărimea sculpturii este de 26 × 9 × 6 cm.

Patru copii din Moldova au devenit campioni mondiali în cadrul concursului internațional de dansuri latino-americane desfășurat în Italia

Două cupluri de dansatori din Republica Moldova au devenit campioni mondiali la competiția prestigioasă de dans sportiv Standard și Latin-American, desfășurată în perioada 14-17 martie, în Italia.

Sute de dansatori din întreaga lume au participat la campionatul Star și Campionatul Mondial SYLLABUS 2024 organizat în Pieve Di Cento, Italia.

În cadrul concursului, au participat dansatorii din Republica Moldova: Nicolae Popa și Nicoleta Burdeniuc (12 ani), Razvan Tomasevici și Teodora Spinu (11 ani), Bogdan Stînă (9 ani) și Ilinca Grigoriță (7 ani). Copiii sunt membri ai grupului de dans sportiv „Imperia” din orașul Drochia.

Cuplurile de dansatori Nicolae Popa și Nicoleta Burdeniuc, Răzvan Tomasevici și Teodora Spinu au devenit campioni mondiali, la categoria de vârsta 10-11 și 12-13 ani. Ceilalți participanți din Moldova s-au clasat pe locul 4 în finală.

Micii dansatori sunt antrenați de Daniela și Iulian Zaporojan, doi frați dedicați dansului și meseriei lor.

Foto: Victoria Popa

Departe de casă, au împlinit 19 ani! Mesajul emoționant al Aurei pentru gemenele sale

Aura și-a felicitat gemenele prin intermediul unui mesaj emoționant. Lori și Beti au împlinit 19 ani, este pentru prima oară când surorile își sărbătoresc ziua de naștere departe de casă, iar mama lor le duce un dor imens. După absolvirea cu succes a unui liceu din Chișinău, adolescentele își continuă studiile în Olanda.

„Hlizâturile” acestea azi fac 19 ANI! )

Dor de ele! Taааre!

Dar un lucru mă alină, că sunt împreună!

Așa vreau să vă știu: mereu alături, sănătoase, frumoase, radiînd de fericire și bucurie! LA MULŢI ANI, FETIȚELE MELE!”, a scris Aura, pe rețelele de socializare.

Postarea a adunat mii de aprecieri din partea internauților care au împărtășit cu sărbătoritele zilei și mama lor gânduri bune și frumoase: ,,La mulți ani fericiți, fetele mamei!”, ,,Mulți ani binecuvântați!”, ,,La mulți ani cu realizări de succes”, ,,Sanatate, fericire, dragoste și pace pentru toata familia!”, ,,La mulți ani! Să aveți mereu motive de bucurie și mândrie!”.

Sănătate și bucurii pentru toată familia! La mulți ani!

Cocktail-uri cu alcool de Anul Nou
Articolul anterior
Decoraţiunile de Crăciun – riscuri ascunse pentru copii
Articolul următor