În acest weekend, Viorica Cosmetic a celebrat 35 de ani de activitate și lansarea oficială a noilor game de produse: 21Collagen, Fundamental Rejuvenator Capsules și Perfect Glow, în cadrul unui eveniment exclusiv.
Evenimentul a fost organizat într-un restaurant select din capitală și a reunit celebrități din toate domeniile: muzică, actorie, oameni de televiziune, creatori de conținut și lideri de opinie.
După ce au testat noile game de produse, invitații au apreciat textura, ambalajul sofisticat și efectele acestora.
„Fiecare produs este rezultatul unor studii clinice riguroase. Noile Capsule pentru Rejuvenarea Fundamentală, îmbogățite cu retinal, ceramide, peptide și vitamina E, au demonstrat clinic o creștere a strălucirii pielii cu 24,8% și o reducere a adâncimii ridurilor cu 25,5%. La fel, suplimentul nostru alimentar 21Collagen este creat pe baza a 67 de studii clinice, formula acestuia fiind dezvoltată în colaborare cu nutriționiști din UE.
Muncim continuu pentru a dezvolta produse revoluționare și ne bucurăm atunci când acestea sunt recunoscute la nivel internațional. Doar în 2023, Viorica a obținut peste 15 premii la concursuri internaționale din industria beauty”, a declarat Alexei Munteanu, directorul de marketing și comunicare.
La eveniment a fost prezentă și Anastasia Nichita, brand ambasador Viorica, care a subliniat calitatea superioară a produselor și eficiența acestora:
„Am o mare onoare să fiu brand ambasador Viorica. Produsele sunt cu adevărat bune, așa că le folosesc pe toate, de la cele pentru ten, păr și corp, până la suplimentul alimentar 21Collagen. Sunt extrem de mulțumită și le recomand cu drag. Avem produse foarte bune acasă și ar fi păcat să nu le utilizăm.”
Viorica Cosmetic, cu o experiență de peste 35 de ani pe piață, se remarcă prin calitatea superioară a produselor sale și a reușit să își extindă prezența în mai mult de 10 țări, inclusiv Elveția, Estonia, Letonia, Lituania, România, Canada, Senegal și Taiwan.