Interpretul Anatol Mârzenco își încearcă talentul actoricesc într-un proiect cinematografic internațional. Acesta, alături de avocata Violeta Gaşiţoi și actorul Boris Bechet, joacă în scurtmetrajul „Milika”, regizat de Valeriu Jereghi.
Rolul principal îi aparține fiicei de cinci ani a regizorului, Emilia. Filmul prezintă povestea copilei care-şi împacă părinţii divorţaţi.
Filmările au loc în satul Butuceni, Orheiul Vechi. Scurtmetrajul se filmează la iniţiativa producătoarei şi regizoarei Lily Paul, stabilită cu traiul în Franţa, și a regizorul Valeriu Jereghi. Cei doi sunt convinși că acest filmuleț ne va face cunoscuți în toată Europa.
Sursa: http://tv7.md/, protv.md