Așteptarea a luat sfârșit! Natalia Gordienko a lansat videoclipul în care umblă dezbrăcată prin zăpadă

După câteva luni de așteptare, fanii pot urmări videoclipul interpretei la piesa „Пьяная”, în care Natalia Gordienko și Alexei Chadov joacă rolul a doi îndrăgostiți. Natalia a considerat că 14 februarie este ziua perfectă pentru a-și lansa noul produs muzical.

separator

Ca de obicei, interpreta de la noi a colaborat cu cei mai buni specialiști, pentru a ieși un produs ca la carte.

„Autorul compoziției este celebra interpretă, autoare și compozitoare din Belarus, Rita Dakota. Rita atât de profund și subtil a simțit ce se întâmplă în sufletul meu și ce am trăit. La doar câteva zile după ce i-am propus să colaborăm, m-a sunat la miezul nopții și mi-a cântat această compoziție. Și mi-am dat seama că e a mea.”, a declarat Natalia pentru Unica.md.

Regizorul Ekaterina Sannikova a văzut acest videoclip ca un remake a scenelor din filmul „Ты у меня одна” de Dmitry Astrakhan.

„Cu Katea ne-am înțeles reciproc imediat. Scenariul a fost adoptat într-o zi. Am înceract să facem un videoclip special, în care sunt așa cum n-am mai apărut în fața publicului. Pentru că mi-am deschis sufletul și e istoria mea în acest film. Vreau ca publicul să simtă această istorie.”, a adăugat interpreta.


Filmările au avut loc în  Moscova geroasă și au durat aproape 24 de ore.  A fost o zi foarte friguroasă, ningea în mod constant, ceea ce le-a creat probleme echipei de filmare, pentru că principalele scene au fost filmate pe stradă. Dar cel mai dificil test l-a trecut Natalia. Interpreta a fost nevoită să stea mai multe ore în stradă, aproape goală. La o temperatură de -15 grade, Natalia a fugit cu picioarele goale prin zăpadă, într-o rochie vaporoasă. Nataliei nu i-a fost frică de gerul din Rusia și a făcut față provocării.

„În acea zi am fost atât de încărcată emoțional încât în prima parte a filmării nu am simțit deloc frigul. Cei din echipă, care erau îmbrăcați gros,  s-au uitau la mine în stare de șoc și au întrebat: „La voi, la moldoveni, în loc de sânge curge vin prin vene? Nu simțiți deloc frigul? „(râde)”

t4ee

Protagonistul clipului este cunoscutul actor rus, Alexei Chadov care, împreună cu Natalia, au jucat o dragoste neîmpărtășită.

„Recent, am avut un moment dificil în viață, am fost dezamăgită și trădată de o persoană. Acest cântec și acest videoclip este ceea ce mi s-a întâmplat, într-adevăr este despre mine! Cred că fiecare fată se va regăsi în această poveste!”

Târguri de Paște în toate sectoarele Capitalei

Târguri și iarmaroace tematice, cu produse pascale, vor fi organizate în toate sectoarele Capitalei.

Târgurile tematice vor fi organizate pe adresele:

Sectorul Centru

str. Ismail colț cu bd. D. Cantemir

str. Armenească colț cu str. Mitropolit Varlaam

str. Bulgară și str. Tighina (în adiacentul Pieței Centrale)

șos. Hîncești, nr. 58

str. Arborilor, nr. 21 (CC Shopping MallDova)

bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 8 (Scuarul Unic)

Sectorul Ciocana

bd. Mircea cel Bătrân, nr. 32

str. Ginta Latină nr. 18, pe teritoriul parcării pieţei S.R.L. ,,Agro-Mondial”

în preajma mai multor magazine specializate, la solicitarea agenţilor economici, producători autohtoni

Sectorul Buciucani

str. Alba-Iulia, nr. 196/2, 196/3 și 196/4 (piața Delfin)

str. Ion Creangă, nr. 74, 74/a, 76 și 78

str. Ion Creangă, nr. 45/1

str. Calea Ieșilor, nr. 5

Sectorul Râșcani

str. Bogdan Voievod, nr. 1/1, colţ cu str. Kiev

str. Calea Orheiului, nr. 105/1

în scuarul din str. Miron Costin

Sectoru Botanica

bd. Cuza-Vodă, nr.21 (Green Hills)

bd. Cuza-Vodă, nr. 23 (Piața Pechera)

bd. Decebal, nr. 34/1 (Havuz)

str. N. Zelinski nr. 7, (Supermaketul Nr. 1)

bd. Dacia, nr. 21/1 (McDonald’s )

bd. Traian intersecție cu str. Independenței

bd. Decebal, nr. 91 intersecție cu str. N. Zelinski

bd. Dacia, nr. 44-50

str. Sarmizegetusa, nr. 35

bd. Dacia, nr. 62

bd. Dacia, nr. 16

Totodată, în perioada 1-4 mai, un târg tematic va fi organizat în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, pe aleea vizavi de str. Mitropolit Varlaam.

De asemenea, în zilele de 12 și 13 mai, sunt prevăzute activități de comerț, cu includerea produselor pascale și a florilor atât la intrările în Cimitirul „Sfântul Lazăr” din str. Doina, cât și la intrarea în Cimitirul Central din str. A. Mateevici.

Suspendarea traficului rutier pe anumite străzi din Capitală, în legătură cu desfășurarea competiției de ciclism „Velohora”, ediția 2024

Primăria municipiului Chișinău informează că duminică 28 aprilie 2024, orele 06:00-18:00, va fi sistat traficul rutier, inclusiv transportul public, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni și str. A. Pușkin, cu redirecționarea acestuia pe străzile adiacente.

Măsura a fost luată în legătură cu organizarea și desfășurarea unei acțiuni social-sportive de către AO Clubul Sportiv „ SPORTER ”, cursa de ciclism „VELOHORA”, ediția 2024.

Tot duminică, 28 aprilie 2024, în intervalul orelor: 12:00-14:00, se va desfășura cursa de ciclism, cu startul evenimentului din Piața Marii Adunări Naționale, conform următorului itinerar: PMAN – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – Calea Ieșilor cu virare înapoi la sensul giratoriu din preajma Parcului ,,La Izvor”; virare, Calea Ieșilor – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Ismail – str. Ciuflea – bd. Dacia – bd. Traian; virare, bd. Dacia – str. Ciuflea – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – finiș în PMAN, cu sistarea temporară traficului rutier pe direcția deplasării coloanei și intersecțiile cu străzile adiacente.

Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze cetățenilor pentru incomoditățile create.

Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.

Mai mulți cerbi, refuzați la intrarea în țară. Aceștia erau aduși din Ucraina, dar nu aveau certificatele de sănătate în regulă

Mai mulți cerbi transportați din Ucraina în Republica Moldova au fost opriți la frontieră pentru că actele de însoțire nu corespundeau cadrului legal.

”În contextul situației cu privire la neadmiterea importului unui lot de animale (cerbi) din Ucraina în Republica Moldova,  Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor ( ANSA) informează publicul despre următoarele.

La data de 22 aprilie 2024, la punctul de inspecție la frontieră Criva-Mămăliga, inspectorii pe domeniul veterinar din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au examinat un lot de animale (cerbi) cu acte de însoțire, care nu corespundeau cadrului legal stabilit între Ucraina și Republica Moldova.

Astfel, Certificatul veterinar prezentat inspectorilor ANSA, precum și conținutul acestuia, nu corespundea modelului de certificat sanitar- veterinar  pentru astfel de specii de animale, care a fost agreat în anul 2022 între Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Autoritatea Veterinară din Ucraina.

Mai mult, nu corespundeau nici datele de identificare a animalelor cu cele reflectate în documentul prezentat, iar agentul economic nu era înregistrat în sistemul informațional TRACES (Trade Control and Expert System).

În acest context, operațiunea de import a lotului de animale (cerbi) a fost sistată temporar pentru a găsi soluții optime pentru agentul economic și pentru animale.

Operatorul a fost informat despre procedurile de înregistrare în sistemul informațional TRACES, iar inspectorii ANSA de comun cu colegii din cadrul Autorităților din Ucraina depun toate eforturile pentru a soluționa problema și pentru a obține de la Autoritatea pe domeniul veterinar din țara vecină garanțiile de sănătate a animalelor (în conformitate cu modelul de certificat sanitar veterinar agreat anterior).

Reiterăm! Se depun eforturi pentru a găsi soluții optime, astfel încât să nu fie afectată nici starea de sănătate a efectivelor de animale domestice sau din fauna sălbatică din Republica Moldova.

În legătură cu situația creată, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor  îndeamnă agenții economici să se informeze corect înainte de a efectua operațiuni de import a animalelor și să se asigure că dispun de toate actele necesare (conform modelelor stabilite) înainte de a efectua procedura de import”, comunică ANSA.

Aura sărbătorește 15 ani de la cununie. Vezi cum arăta interpreta
Articolul anterior
Îngrozitor! Și-a prins mâna în tocătorul de carne și a avut nevoie de intervenția salvatorilor
Articolul următor