Câte milioane, imobile și mașini are Ilan Shor!

Din declarația de avere a primarului Orheiului, s-ar părea că acesta are buzunarele aproape goale. Nici vorbă despre imobilele și afacerile din Rusia și Kârgâzstan și miile de euro din contul soției.

separator
2119831

Potrivit declarației cu privire la venituri și proprietate pentru anii 2013-2014, Ilan Shor ar fi ridicat un salariu de 255.000 de lei, adică aproximativ 10.000 de lei pe lună. Omul de afaceri mai declara două apartamente cu o suprafață totală de aproape 400 de metri pătrați, o casă de locuit de peste 200 de metri pătrați, un teren și o construcție de 48,6 metri pătrați.

La capitolul bunuri mobile, Shor declara patru autoturisme – un Bentley Continental, Gaz 2410, o Toyota Runner și un Crysler 300 S. Mai prost stă primarul de Orhei la capitolul conturi bancare – acesta are trei conturi pe numele său în care se găsesc doar 384.000 de lei și puțin peste 700 de dolari. Sume mult mai mari se află sub numele soției lui Shor, Sara, cunoscută cu numele de scenă Jasmin, care are în conturi peste 91.000 de euro.

În campania electorală pentru cârma Primăriei Orhei, Ilan Shor s-a autofinanțat prin firma Dufremol SRL, în spatele căreia se află companie fondată și administrată de Ilona Shor, mama vitregă a acestuia. Astfel, compania a donat, ca persoană juridică, în bugetul partidului Ravnopravie, din partea căruia a candidat Shor, peste un milion și jumătate de lei. În rapoartele financiare, Ilan Shor este trecut ca director al firmei. Alte sume de peste un milion de lei au venit de la 23 de angajați ai Dufremol SRL.

Deși nu se regăsesc în declarația pe venit, portalul MoldStreet a mai scris că Ilan Shor este proprietarul echipei de fotbal Milsami Orhei, al hotelului Klassik și al firmei Moldklassika International. În afară de acestea, Shor mai deține o serie de imobile și afaceri în Rusia și Kârgâzstan. O parte din avere i-a revenit prin moștenire de la tatăl său, Miron Shor.

Citește continuarea pe anticoruptie.md

Cea mai spectaculoasă seră de plante exotice din România va avea palmieri de 20 de metri

Grădina Botanică din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va avea o seră pentru plante exotice, cea mai spectaculoasă din țară. Vizitatorii vor putea admira palmieri de aproximativ 20 de metri înălțime, precum și sute de plante exotice, scrie adevarul.ro.

După o perioadă în care lucrările au fost blocate din cauza constructorului, autoritățile din Galați au anunțat luni, 15 aprilie 2024, că au fost reluate lucrările la Sera de plante exotice. 

„Din cauza unui constructor neserios, care nu şi-a făcut treaba şi nu a respectat termenele de finalizare, a trebuit să reziliem contractul și să reluăm procedurile de licitație, după ce am făcut și o expertiză tehnică în prealabil. În plus, suntem în proces cu vechiul constructor. Noul constructor, o firmă din Galați, a început deja să lucreze la sera de plante. Și este multă muncă de făcut, de la finalizarea închiderilor la realizarea tuturor amenajărilor interioare – instalații electrice, termice, sanitare, de climatizare, irigație și aspersie”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

În noua seră, vor putea fi admirați palmieri de aproximativ 20 de metri înălțime, precum și sute de plante exotice. De asemenea, va exista și un spațiu pentru expoziții temporare, unde elevii vor putea desfășura diverse activități didactice.

Sera va avea specii de cactuşi din Mexic, Brazilia, Peru, Venezuela, Argentina şi specii de aloe din Africa şi America de Sud. În corpul vertical al serei vor fi specii de curmali, cocotieri, Papaya si palmieri din Asia (China, Japonia, Laos, Indonezia), America de Nord (Florida si Colorado), din America de Sud (Mexic, Brazilia, Argentina, Guatemala), Madagascar, Malta şi Insulele Canare.

Sera de plante exotice va avea o suprafață de aproximativ 2500 metri pătrați, din care 1000 de mp pentru activităţi didactice. În noua seră vor fi transferate și cele aproximativ 300 de specii (2500 de plante) din sera existentă.

Obiectivul va fi unul de interes pentru comunitate, dar şi pentru judeţele învecinate precum Brăila, Tulcea, Vrancea, Vaslui şi Buzău.. Noua seră va atrage circa 300.000 de vizitatori anual. 

Luptătorul de taekwondo Artiom Roșca a cucerit medalia de bronz la Turneul din Serbia

Luptătorul de taekwondo din Republica Moldova Artiom Roșca a obținut medalia de bronz în cadrul Turneul Internațional din Rating Series G-2 Galeb Belgrad Trophy. Competiția s-a desfășurat în Serbia și a întrunit peste 1.000 de sportivi din întreaga lume.

Luptătorul Artiom Roșca a cucerit medalia de bronz la Turneul din SerbiaFoto: Facebook/Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale

Artiom Roșca s-a clasat pe locul 3 la treapta „Junior”. Sportivul a luptat în limitele categoriei de până la 51 de kilograme. Reușia tânărului a fost confirmată de către Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale într-o postare publicată pe Facebook, transmite diez.md.

Pe prima poziție în cadrul aceleiași categorii s-a impus sportivul din Grecia, Psarros Aristeidis Nikolaos. Locul secund i-a revenit luptătorului originar din Slovenia, Miklavcic Aljaz. De asemenea, alături de Artiom Roșca, pe locul 3 s-a clasat și sportivul din Belgia, Wilkin Gabriel Eric.

Succesul sportivului se datorează și antrenorului Vladislav Mazur.

Irina Rimes lansează o nouă piesă în limba franceză: „Spune-mi, mamă”

Irina Rimes vine cu o nouă surpriză muzicală pentru admiratorii săi. Artista a lansat o piesă în limba franceză „Dis-moi Maman”, care în traducere înseamnă „Spune-mi mamă”. Melodia are și un videoclip plin de culoare.

Piesa a fost lansată pe 12 aprilie. Textul este scris de Flore Bamberger și Irina Rimes, iar melodia este compusă de David Goldcher și Lionel Guenon.

„Spune-mi mamă” (Versuri română):

Spune-mi mamă ce mi s-a întâmplat

Mi-am pierdut echilibrul, m-am împiedicat din nou

Nu-l mai vreau, nu vreau să-l mai iubesc

Nu am nimic să-ți spun, dar trebuie să vorbesc.

Îi voi cânta dragostea, îi voi face război

Nu mai știu cine sunt, la ce îmi folosesc toate astea

Îl iubesc ca un nebun, mă iubește în felul lui

Mamă, mamă, îmi pierd orientarea

Mamă, îl iubesc

Lasă-l să mă uite, lasă-l să mă părăsească, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Știu că este puțin extrem

Că mă uită, că mă părăsește, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Mai mult decât mă iubesc

Îmi voi da viața, visele și cântecele mele fulger în ochi și inimă topită

Am trecut deja de vârsta mărețelor declarații,

Inima mea, inima mea are motivele ei.

Tu care m-ai învățat totul, care m-ai îndrumat mereu

În tot ce mi-ai spus, nu am găsit niciodată

Cum să-mi reconstruiesc viața dacă ar zbura

Mamă, știu, zece au găsit, dar

Îl iubesc, știu că este puțin extrem

Că mă uită, că se sătura de mine, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Mai mult decât mă iubesc

Mamă, îl iubesc

Că mă uită, că mă părăsește, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Știu că este puțin extrem

Că mă uită, că mă părăsește, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Mai mult decât mă iubesc

Fanii artistei i-au transmis cuvinte de felicitare.

Cele mai scumpe nunți din showbizzul rusesc! Bătălia rochiilor de mireasă
Articolul anterior
Prezentatoarea TV cu 27 de sacouri în garderobă!
Articolul următor