Constantin Moscovici a frânt inimile multor fete până când și-a găsit mireasa. Fiecare domnișoară pe care o alegea trebuia să treacă prin ochii tatălui.
“Veneam cu mai multe neveste, i le prezentam tatălui și îl întrebam părerea. De una mi-a spus că-i crescută în vazon, de alta că-i beteagă… Numai de unde nu veneau fetele: din Statele Baltice, din Azerbaijan”, declară naistul.
Constantin Moscovici s-a însurat la 26 de ani chiar dacă pe atunci cuplurile se formau la 20-22 de ani. În ziua în care viitoarea soție, Valentina, trebuia să vină pentru prima dată la Cărpineni, Constantin Moscovici era cu tata la bunica. Așa că nimeni nu a întâlnit-o pe mireasă.
„Valentina a luat ultimul bilet la autobuz, a venit, dar nimeni nu o întâlnește. Am uitat de mireasă. A doua zi, tata mi-a zis: asta-i a dracului. Ia seama!”, povestește instrumentistul.
„Am zis că nu mai vin niciodată aici. Noroc că era ultimul autobuz. Mă gândeam: oare unde am să dorm în această noapte?”, adaugă Valentina Moscovici.
Din 1988 o luăm de la zero
Am o Valentină acasă, dar nu sărbătorim de Sf. Valentin. De regulă, nu prind acest eveniment la Chişinău, pentru că sunt plecat. Dar orice revenire este dedicată soţiei. Din 1988 o luăm de la zero. Ea, fiind dansatoare, pleca în turnee. Eu, la fel, nu eram de găsit pe acasă.
Sunt rare ocaziile când stăm toţi trei la o masă. Copilul îşi face studiile în Germania, eu sunt mereu prin deplasări, iar soţia are grijă de casă şi de noi, la distanţă. N-aş spune că este un tip modern de relaţie. Pe vremuri bărbaţii făceau slujba câte 25 de ani şi soţiile tot îi aşteptau, aşa că noi nu suntem o noutate.
Căsătoria ne-a educat
Discutam cât de mult ne-am schimbat unul pe celălalt, cât de mult ne influenţăm. Eu, care iubeam mult libertatea şi nu dădeam explicaţii nimănui unde am fost, de ce am întârziat şi ea foarte liniştită, cu doi ochi mari care îmi stau şi acum în minte, mă tolera. Căsătoria, practic, ne-a educat pe ambii. Ceea ce sunt eu acum, datorez Valentinei. Este unicul om care mi-a fost alături, care îmi zicea adevărul verde-n faţă. În ultima vreme chiar o întreb: ”De ce nu-mi faci observaţii ca pe vremuri?” Este critică şi obiectivă.
Ea şi-a lăsat amprenta pe look-ul meu. M-a făcut să înţeleg că un artist trebuie să se deosebească de masa critică. Toată viaţa am fost conservator. În afară de negru şi alb nu ştiam nimic. Soţia mi-a demonstrat că pot să arăt bine şi în altă gamă cromatică. Acum ea hotărăşte cum trebuie să mă îmbrac. Mie nu-mi plac turele la shopping. Tot ce-mi cade în mâini, cumpăr. Valentina , dimpotrivă este selectă. Trebuie să compare, să probeze, să analizeze.
Nu am obligat soţia să renunţe la meserie
Totul este repartizat. Eu sunt omul care aleargă şi aduce în familie, iar Valentina economiseşte şi administrează banii. La noi e simplu, eu îi dau toţi banii şi după aceea, umblu cu cerutul de la soţie.
Valentina este cea care ne aşteaptă acasă la orice oră am veni. Nu mi-am obligat soţia să se lase de meserie, în favoarea familiei, ea a ales.
A fost dansatoare în ansamblul ”Joc”. Şi cum o femeie nu danseaza mai mult de 20 de ani, pentru că o balerină la 50 sau 60 nu va arăta le fel de bine ca cea de 20 de ani, Valentina a considerat că trebuie să se retragă frumos. Şi eu o voi face când voi simţi că a venit momentul.
Când eram tineri, eram foarte gelos. Îţi dai seama, fata mea dansa în ”Joc”, avea picioare lungi, foarte frumoasă. Acum rolurile s-au inversat, ea este geloasă.
Îi răsplătesc acel an toată viaţa
Nu pot spune că ne-a fost presărat drumul cu trandafiri. Am avut şi probleme financiare, şi cu traiul.
Am pornit la drum de la zero. Când am plecat de la Iurie Sadovnic din ”Legenda”, pierdusem căminul. Încă nu eram căsătoriţi, dar îmi luasem valiza cu ciorapi şi am venit să locuiesc în camera ei de cămin. Lucram în formaţia lui Anatol Chiriac şi aproape un an de zile nu primisem salariul. Trăiam din banii soţiei. Acum îi restitui acel an.
Am obţinut totul în viaţă prin greutăţi. Am muncit ambii ca să ne găsim rostul. Statul nu ne-a dat maşini, apartamente. Tot ce avem acum am obţinut prin creaţie, prin multă muncă.
