Cum li s-au părut persoanelor publice colecțiile de la Moldova Fashion Days, ziua I

Aseară a avut loc o nouă reuniune a iubitorilor de modă și de tot ce e creat acasă. Diplomații, vedetele, jurnaliștii, creatorii de modă, modelele și fashion bloggerii au avut ocazia să admire cele mai noi creații ale designerilor autohtoni.

separator

17425084_10210455274451362_2693757141616648976_n

În cadrul primei zile Moldova Fashion Days au fost prezentate atât colecții pentru maturi, cât și pentru copii.

Pentru a-și transpune ideile în creații și a ne surprinde cu un show de excepție, designerii autohtoni și-au petrecut mai tot timpul în ateliere, însă eforturile lor au fost pe deplin apreciate.

“După părerea mea, cea de-a 11-a ediţie Moldova Fashion Days a fost una dintre cele mai reuşite. Pe lângă prezentarea colecţiilor designerilor autohtoni, am avut parte şi de un show impresionant. Dintre producătorii care şi-au prezentat colecţiile primăvara-vară mi-au atras atenţia Georgette, Sekana, EHO şi Milabrega. Cel mai mult mi-au plăcut ţinutele Alinei Bradu. Ne amintim despre colecţiile în stil naţional prezentate în alte ediţii, însă azi designerul a dat dovadă de creativitate şi progres. Elementele fine, în stil boho, care definesc ţinutele mi se par rupte din poveste. Rochiile designerului sunt potrivite pentru evenimentele verii, fie pentru ocazii speciale, festivaluri şi chiar miresele sunt invitate să iasă din tipare şi să fie mai îndrăzneţe şi diferite. Nu uit să menţionez defilările modelelor pentru Lia Fia şi Creme Brulee. De fiecare dată, modelele cele mici ne topesc inima, iar ţinutele le-aş purta şi eu dacă s-ar face în mărimi mai mari, atât de inocente şi de emoţionate erau modelele Creme Brulee.”, a declarat bloggerița Lia Ciutac.
17458291_1570690179638372_7315072062940290047_n17523394_1296423403775608_409444718981214196_n17553605_1001248136673840_3986136561852644485_n
17424640_1001248130007174_3079740107042229561_n17424778_1296424490442166_2388739976904468010_n17425155_10210455296171905_4978002376738362465_n

Pfff 😂😂😂👜 #moldovafashiondays #mfd17 #vitalieburlacu #vitalieburlacubag #presentation #newcollection

Публикация от Irina Negara (@irinanegara)

“Mă bucur atât pentru participanți, cât și pentru organizatorii acestui eveniment, care pe an ce trece încet, încet, dar progresează, colecțiile devin mai interesante și mai originale. Bravo și mult mult succes în continuare! Un mulțumesc aparte Promesse by Sanda pentru rochia mea din această seară.”, a menționat Lucia Berdos.
17425908_796433157172805_6853225732728788019_n17458279_796433153839472_3593074654836496555_n17498524_796433160506138_8662598948783568196_n

Chiar dacă nu sunt la primele defilări, persoanele publice încă mai au emoții atunci când ies pe scenă.

“Am purtat o rochie Alina Bradu. Emoții cu siguranța, dar mai mult o mare responsabilitate pentru ca știu cât muncește Alina și ma bucur că fac și eu parte din acest proces minunat. Am multe haine autohtone de la Julia Allert, Alina Bradu, Liudmila Storujuc, DiVero, O’Blanc etc. În ultimii ani, schimbările sunt mai multe decât evidente. Calitatea stofei, a croiului, îndrăzneala creatorilor de modă, concurența sănătoasă, toate sunt suma unui proces în evoluție la acest capitol.”, a menționat Lili Lozan.
17390782_10210455262131054_3921445969543202793_o17434738_10210455257930949_1780707532725215086_o17498783_796433240506130_1458038010969335149_n

Amintim că Moldova Fashion Days este un eveniment bianual de promovare a industriei fashion din Republica Moldova. Motto-ul principal Moldova Fashion Days este „See Now, Buy Now”, care aduce o nouă eră în lumea fashion, una în care consumatorii pot cumpăra articole vestimentare imediat după ce au fost prezentate pe podium. Este forța conducătoare a tinerelor talente și a inovațiilor în design, promovează brand-urile fashion autohtone și stimulează vânzările pe piața din Moldova.

17553738_1136152433177307_6086912836436310132_n

17434935_10210455267811196_6417846943716661789_o17457986_796433237172797_3911654189502453340_n17458031_796433430506111_2410053192463026461_n
17523061_1296421493775799_6177260686366692881_n17523076_796433207172800_7678679821882710639_n17523224_796433340506120_6531958842158382364_n
17458154_10210455265611141_5830952052680349555_n17458411_10210455295571890_7512286577085127535_n17498491_10210455291611791_418901274142364996_n
17498877_10154628477544296_6108134008632324822_n17498933_796433300506124_7213575966223547696_n17523076_796433207172800_7678679821882710639_n
17424697_10210949173298222_3455404627321048790_n17498512_10210949173138218_8544614200869091487_n17498604_10210949173858236_1157858703362402692_n

Una din gemenele siameze Abby și Brittany s-a căsătorit și a ascuns acest lucru

Abby și Brittany Hensel, gemene siameze din SUA, s-au făcut remarcate în reality show-ul de la TLC – „Abby & Brittany”. Prima lor apariție televizată a fost la „The Oprah Winfrey Show”, în 1996. Abby s-a căsătorit în 2021, dar nu a dorit să recunoscă până acum, scrie evz.ro.

Abby s-a căsătorit

Abby, de 34 de ani, care este profesoară, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al Armatei SUA. Cuplul locuiește în Minnesota, unde s-au născut și au crescut surorile Hensel. Siamezele au postat și câteva fotografii de la nuntă.

Părinții n-au vrut să le separe pe Abby și Brittany Hensel

Abby și Brittany sunt gemene siameze, având în comun fluxul sanguin și toate organele de la talie în jos. Abby controlează brațul și piciorul drept, în timp ce Brittany controlează stânga. Părinții lor, Patty și Mike Hensel, au decis să nu le opereze pentru a le separa, pentru că intervenția a fost considerată prea riscantă. La acea vreme, medicii spuneau că sunt puține șanse ca ambele să supraviețuiască operației și că este mai bine să rămână așa.

Într-un interviu pe care l-au dat pe când cele două surori aveau 16 ani, au spus că vor să devină mame într-o zi: „Nu ne-am gândit încă cum va funcționa asta, dar avem doar 16 ani”.

Abby și Brittany Hensel duc o viață relativ normală

Gemenele au declarat de nenumărate ori că duc o viață normală, că fac sport și că ies în orașe ca toate tinerele. Acestea au absolvit Universitatea Bethel și au început o carieră ca profesoare de matematică la o școală primară. Singurul dezavantaj este că primesc doar un salariu, deși la finalul studiilor au obținut două diplome. De ceva timp ele se bucură de condus. Gemenele au reușit fără mari probleme să obținută permisul de conducere. Abby este răspunzătoare de pedale, iar Brittany de restul.

Siamezele adoră drumețiile în natură. Ele ies des cu prietenii și se plimbă prin oraș. Acestea sunt foarte active și pe rețelele de socializare.

Explozii auzite la hotar cu Moldova! Ce spun autoritățile noastre

Poliția de Frontieră anunță că în această dimineață, la ora 05:40, patrulele SPF Ocnița, SPF Otaci, SPF Cosăuți și SPF Soroca au raportat auzirea a cel puțin trei explozii pe teritoriul Ucrainei. Autoritățile ucrainene au confirmat că în regiunea orașului Novodnestrovsk, situat în apropierea graniței cu Republica Moldova, au avut loc trei lansări de rachete.

”Cu privire la informația că rachete rusești ar fi survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în cursul nopții trecute, dorim să menționăm că toate sistemele de supraveghere și monitorizare a spațiului aerian nu au detectat nicio intrare neautorizată, un aspect confirmat și de autoritățile ucrainene.”, anunță Poliția de Frontieră.

Papa Francisc a spălat picioarele a 12 femei deținute într-o închisoare din Roma

Papa Francisc a spălat joi picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma, un ritual care marchează Joia Mare ce precede Paştele catolic, informează AFP citat de digi24.ro.

Suveranul pontif s-a deplasat joi după-amiază la închisoarea pentru femei din Rebibbia, o periferie din nord-estul capitalei italiene. El a oficiat acolo acelaşi ritual şi în 2015, dar acum a fost pentru prima dată când l-a consacrat exclusiv femeilor. Aşezat într-un scaun cu rotile, papa Francisc a spălat picioarele fiecăreia dintre cele 12 deţinute selecţionate, unele dintre ele fiind înlăcrimate, înainte să le şteargă cu un prosop şi să le sărute, scrie Agerpres.

În vârstă de 87 de ani, liderul de la Vatican a părut într-o formă bună în contextul în care starea lui de sănătate a stârnit îngrijorări în ultimele zile din cauza infecţiilor repetate care l-au împiedicat să îşi citească de mai multe ori discursurile.

„Cu toţii avem eşecuri mici şi mari”, a declarat papa într-o omilie improvizată în timpul slujbei oficiate în curtea acestui centru de detenţie, unde sunt încarcerate aproximativ 370 de femei. Spălarea picioarelor este „un gest care ne îndeamnă să îi slujim pe ceilalţi”, a adăugat el.

Câteva minute mai devreme, papa Francisc – care vizita persoane încarcerate şi în perioada în care era episcop de Buenos Aires – a participat, zâmbitor, la o baie de mulţime în timp ce strângea mâinile deţinutelor. În tradiţia creştină, Joia Mare comemorează ziua în care Hristos a spălat picioarele apostolilor la ultima sa cină. Ritualul s-a perpetuat în creştinism, cu excepţia unor ramuri ale protestantismului. Acesta este unul dintre cele mai importante momente ale Săptămânii Mari, care comemorează ultimele zile din viaţa lui Hristos înainte de învierea sa de Paşte. După alegerea sa în 2013, liderul Bisericii Catolice a vizitat în mai multe rânduri închisori şi centre de refugiaţi, spălând picioarele unor foşti mafioţi, ale unor bolnavi şi ale unor persoane provenite din categorii marginalizate. Vineri seară, el urmează să prezideze procesiunea „Calea Crucii” de lângă Colosseum, la care nu a putut participa în 2023 din motive de sănătate.

Află de la Galina Tomaș cum să previi bolile grave și să tratezi afecțiunile cronice
Articolul anterior
O actriță celebră a născut! A devenit mamă de fetiță
Articolul următor