Duceau fete pentru prostituţie în Cipru

Două tinere originare din raioanele Străşeni şi Rezina, cu vârste de 21 şi respectiv 22 ani, au fost reţinute de oamenii legii. Acestea erau suspectate de proxenetism. Potrivit poliţiei, bănuitele identificau potenţialele victime prin intermediul reţelelor de socializare. Profitând de starea de vulnerabilitate a victimelor, le determinau să se prostitueze în cluburile de noapte din Cipru. Tinerele aveau grijă ca persoana racolată să procure bilet de călătorie, apoi îi perfecteau actele necesare şi o însoţeau până la aeroport.

separator

proxenete

Poliţiştii au descins acţiuni speciale de investigaţii şi au reţinut la Aeroportul Chişinău una dintre bănuite, însoţind o victimă, pentru a pleca în Cipru Turcesc cu scopul de a se prostitua. Ambele persoane au fost stopate şi însoţite la Inspectorat pentru audieri. Ulterior, fiind localizată şi reţinută a două bănuită, care s-a dovedit a fi organizatoarea acţiunilor criminale, originară din raionul Rezina.

 În acest context, oamenii legii desfăşoară acţiuni de investigaţii suplimentare, pentru a identifica complicii bănuitelor, precum şi alte victime recrutate.

Bănuitele au fost reţinute pentru 72 de ore şi riscă de la 7 ani până la 15 ani de închisoare.

Experiment. A luat decizia de a nu mai țipa la copii o săptămână și iată ce s-a întâmplat apoi!
Articolul anterior
Accident violent în capitală: O femeie a fost lovită de un taxi pe trecerea de pietoni
Articolul următor
Alte articole interesante