16 concurenți au luptat, în această seară, pentru a reprezenta Moldova la concursul Eurovision 2016, care se va desfășura în Suedia. Câștigătorul etapei naționale este Lidia Isac cu piesa „Falling Stars”. Pe locul doi s-a clasat Cristina Pintilie și piesa “Picture of love” (10 puncte de la juriu și 8 de la public), iar pe poziția a 3-a se regăsește Valeria Pașa cu piesa “Save Love” (12 puncte de la juriu și 5 de la public).
Republica Moldova va concura în prima semifinală a concursului Eurovision din acest an, care se va desfăşura pe 10 mai, la Stockholm, Suedia. Alături de Moldova, vor evolua reprezentanți din Armenia, Finlanda, Grecia, Croatia, Olanda, Rusia, San Marino, Ungaria, Azerbaijan, Bosnia & Herzegovina, Cipru, Estonia, Islanda, Malta, Muntenegru, Cehia și Austria.