A fost colectată suma de bani pentru tratamentul lui Igor Schimbător!

Cu aproximativ 2 luni în urmă, fotograful a fost diagnosticat cu o boală cumplită, iar familia acestuia a cerut ajutor financiar pentru tratament și alte cheltuieli. Astăzi, soția lui Igor Schimbător și-a anunțat prietenii virtuali că suma necesară de bani a fost colectată.

separator

„Prieteni, noi am reușit să acumulăm suma de bani care am pus-o ca țintă în campania de colectare. Astăzi vrem sa inchidem campania pe Generosity. Datorită vouă, prieteni, am reușit să colectăm, pe internet, conturi și bani cash, suma de 15 000 USD.

Suportul pe care ni l-ati oferit, ne-a permis sa-l vizitam in Iunie (nicicum nu reusesc sa scriu despre aceasta), l-a scutit pe Igor de grija intretinerii familiei pe perioada tratamentului si reabilitarii, îi va acoperi unele cheltuieli pe perioada șederii in Italia si cele legate de intoarcere acasă.

A fost o mare dovadă ca e înconjurat de prieteni.

Va multumim frumos din suflet.

P.S. Banii, care vor ramâne, cum și am promis, vor fi donați mai departe. Noi vom merge inainte.”, a declarat soția fotografului.

O tânără surdă a fost aleasă Miss Africa de Sud. Cine este frumoasa care a fost încoronată după o competiție plină de controverse

Mia le Roux a devenit prima femeie surdă care a fost încoronată Miss Africa de Sud, în urma unui concurs plin de controverse, în care o finalistă s-a retras după ce a fost hărțuită cu privire la moștenirea sa nigeriană, scrie adevarul.ro.

În discursul său, Mia le Roux a declarat că speră ca victoria sa să îi ajute pe cei care se simt excluși din societate să își îndeplinească „cele mai nebunești vise, la fel ca mine”.

Ea a spus că dorește să îi ajute pe cei care sunt „excluși din punct de vedere financiar sau cu abilități diferite”.

Le Roux, în vârstă de 28 de ani, a fost  cu pierdere profundă a auzului la vârsta de un an și are un implant cohlear pentru a o ajuta să perceapă sunetele.

Ea a declarat că a avut nevoie de doi ani de logopedie înainte de a putea spune primele cuvinte.

După ce a câștigat, modelul și managerul de marketing a declarat: „Sunt o femeie surdă cu mândrie sud-africană și știu cum este să fii exclusă. Acum știu că am fost pusă pe această planetă pentru a sparge granițele și am făcut-o în seara asta”.

Săptămâna trecută, Chidimma Adetshina, în vârstă de 23 de ani, studentă la drept, s-a retras din concurs în urma unor acuzații potrivit cărora mama sa ar fi furat identitatea unei femei sud-africane.

Adetshina s-a născut în Africa de Sud dintr-un tată nigerian și o mamă de origine mozambicană.

Ea a fost în centrul unei furtuni pe rețelele de socializare timp de mai multe săptămâni, multe persoane, inclusiv un ministru, punând la îndoială dreptul ei de a reprezenta țara.

Ea a declarat că a fost victima urii între negri”, subliniind o tulpină specială de xenofobie în Africa de Sud, cunoscută sub numele de afrofobie”, care îi vizează pe cei din alte țări africane.

Lacul unic din România comparat cu Marea Moartă

România este plină de locuri extrem de frumoase, care îți taie repirația, desprinse parcă din poveștile cu zâne și feți-frumoși. Unul dintre aceste locuri pline de magie este un lac unic în lume, un loc de o frumusețe absolută, care te face să îți dorești să revii în acele locuri pentru a te mai bucura de frumusețea acelor zone, potrivit gandul.ro.

Lacul Ursu din Sovata, județul Mureș, este apreciat de turiști pentru proprietățile vindecătoare ale apei dar și pentru mediul liniștit și relaxant. Lacul este unic în lume fiind lacul helioterm cel mai mare şi mai cald din lume. Este și singurul lac cu apă sărată de pe glob înconjurat de un munte de sare cu o vegetaţie bogată, datorită solului vulcanic care s-a depus în timp.

Acesta are o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi, adâncimea de 18 metri şi o salinitate medie de 300 de grame/litru.

Salinitatea de aici se mai găsește la Marea Moartă din Israel spre suprafaţă. Efectele apei și nămolului din lac sunt binecunoscute, o baie fiind de ajutor în tratamentul unor afecțiuni reumatismale, dermatologice, ginecologice sau în cazul îmbolnăvirilor căilor respiratorii.

Maia Sandu, la Forumul femeilor din Moldova 2024: ,,Să fim generația de femei care aduce Uniunea Europeană în Moldova”

Președinta Maia Sandu a participat astăzi la Forumul Femeilor din Moldova, unde a vorbit despre rolul femeilor de a transforma lucrurile în societatea noastră. 

„Azi, una din trei afaceri din țara noastră este condusă de o femeie, 24% din primari sunt femei, 11 femei ne vor reprezenta la Jocurile Olimpice și tot o femeie conduce procesul de negocieri privind aderarea la Uniunea Europeană”, a spus șefa statului, potrivit unui comunicat al Președinției Republicii Moldova. 

La „Forumul femeilor din Moldova 2024”, Președinta a vorbit și despre discriminare, inechitate, despre problema discursului de ură, despre faptul că fiecare a treia femeie din țara noastră a suferit de-a lungul vieții o formă de violență. Șefa statului a subliniat că femeile trebuie să știe despre Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie și despre Centrul de Justiție Familială al Poliției, instituții care au menirea de a ajuta femeile care se confruntă cu situații de abuz. 

„Le-am îndemnat pe participante să discutăm cu femeile din toate localitățile noastre, să oferim acel cerc de sprijin necesar, de care avem nevoie toate, atunci când puterile par la limită. Le-am îndemnat să avem încredere în forțele proprii, să ne inspirăm din puterea și curajul mamelor și bunicilor noastre, să fim generația de femei care aduce Uniunea Europeană în Moldova”, a punctat Președinta Maia Sandu. 

Miranda Kerr se mărită din nou! Vezi inelul de 55.000 de dolari
Articolul anterior
REVISTA NUNTA BY AURA RECOMANDĂ:Victoriile lui Victor Micușa sau 50 de nuanțe ale succesului
Articolul următor