Fostul prezentator tv, Nicon Caraman, cucerește noi culmi în lumea cinematografiei. Moldoveanul, stabilit în Londra, s-a filmat recent într-un scurtmetraj erotic “Intimate Moments” .
Acesta apare alături de o brunetă sexy, pe care o dezbracă și o sărută pasional. Potrivit scenariului, aceasta este prima experiență sexuală, care de multe ori este trăită superficial.
Astăzi, la ședința Legislativului, în timpul adoptării Legii privind extinderea votului în diasporă, deputatul PAS Vasile Grădinaru a izbucnit în lacrimi.
În discurs acesta și-a amintit de fratele său plecat și a spus:„E foarte uşor să vorbeşti şi e foarte greu să faci. Anul 2001, în familia mea, fratele meu mijlociu pleca în afară. În 2002, acelaşi lucru. Deşi, în 2002, am absolvit Colegiul de Ecologie cu 9,8, riscam să ajung şi eu din urmă”.
În discursul său, deputatul PAS a menţionat că „votul în diasporă este o datorie morală față de oamenii care au ținut Moldova în viață atunci când alții o ruinau”.
Emoții în o singură zi. Anastasia Nichita: cununia religioasă și anunțul cu sexul copilului!
Astăzi, luptătoarea și medaliata cu argint la Jocurile Olimpice din 2024, Anastasia Nichita, s-a căsătorit. Pe internet deja au apărut primele poze de la eveniment, dar și momentul în care cuplul a anunțat sexul copilului.
Sportiva s-a căsătorit cu Valeriu Mircea, iar ceremonia religioasă a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Capitală.
Cei doi au anunțat și sexul copilului, și vor avea o fetiță.
Igor Cuciu: ”Ce grea este ziua de astăzi, Paștele Blajinilor!”
Interpretul Igor Cuciuc împreună cu soția au mers astăzi la mormântul Andreei, fiica lor care a decedat pe data de 15 noiembrie 2024, la vârsta de 17 ani.
„Doamne ține-o în lumină. Noi o să ne rugăm pentru sufletul ei de pe pământ și o să o așteptăm toată viața să o revedem”, a scris Igor Cuciuc pe pagina sa de Facebook.
„Ce grea este ziua de astăzi, Paștele Blajinilor! Mergem s-o pomenim pe Andreea Cuciuc, fiica noastră frumoasă, luminoasă care a trăit puțin și a plecat la cele veșnice prea devreme.
Doamne, ține-o în lumină. Noi o să ne rugăm pentru sufletul ei de pe pământ și o să o așteptăm toată viața să o revedem. Dumnezeu s-o odihnească”, se arată în mesajul scris de Igor Cuciuc.
Andreea Cuciuc a decedat într-o berărie, unde a dat o petrecere după Balul Bobocilor împreună cu colegii de la Colegiul „Ștefan Neaga”. Amintim că totul s-a întâmplat în seara de 15 noiembrie 2024. Au intervenit pe rând două echipaje medicale pentru a o salva, însă din nefericire s-a stins din viață. Autopsia a indicat spre un stop cardiac.