Gheorghe Grâu a ajuns din nou în stradă

Actorul este de nerecunoscut. Acesta a revenit la viața de cerșetor, consumă alcool și mănâncă ce îi cade sub mână.

separator

„Dorm între cer și pământ, beau vin și mănânc pâine. Voința o pun la bătaie atunci când am încredere. Eu cred în mine și în Domnul. Atât. Nici nu m-a primit la audiență domnul primar, mi-a pus o bere și și-a luat rămas bun. Am făcut tot ce a trebuit. Nu am fost apreciat. Ce să mai fac, pentru ce. Are rost?

Tot în viața asta are un rost, dacă eu dau, mie trebuie să mi se întoarcă. Dacă mie nu mi se întoarce, eu nu mai dau. Eu trăiesc pentru lume, nu pentru mine”, a  declarat Gheorghe Grâu pentru protv.md.

Actorul a mai spus că acum câteva luni, un post TV din Rusia i-a oferit o sumă de bani, însă a cheltuit-o pe alcool.f

Amintim că actorul a mai avut probleme cu alcoolul, iar numele lui a dispărut din fața publicului. Gheorghe Grâu a reapărut în presă abia în 2011, când actorul, ajuns în stradă (încă din 2005), trecea printr-o perioadă dificilă a vieții. Pe 19 iunie 2013, la Cinematograful „Odeon”, tânărul regizor Dima Vutcariov a prezentat scurtmetrajul „În cosmos” cu Gheorghe Grâu în distribuție. În decembrie 2014 el a revenit pe scenă și ca poet, după 15 ani, susținând un recital de poezie proprie.

alte Articole interesante