La StarNet ninge cu cele mai bune oferte

Iarna aceasta, la StarNet, vă așteaptă cele mai plăcute surprize! Clienții care se vor conecta la serviciile StarNet în perioada 14 decembrie 2015 – 31 ianuarie 2016 vor beneficia de o reducere la abonamente  pe viață în valoare de 30%.

separator
oferta_iarna

Toți cei  care doresc cea mai mare viteză la Internet, cele mai bune tarife pentru telefonie și cea mai variată gamă de canale de televiziune, contractând serviciile la StarNet, vor avea o   reducere de 30% pentru fiecare a patra lună calendaristică, din momentul conectării.

Noi suntem mereu alături și vă oferim magia tehnologiilor avansate cu 30% reducere pe viață, la toate abonamentele StarNet. Întotdeauna suntem  la dispoziția clienților noștri, oferim cele mai bune servicii și cele mai bune oferte. Conectează-te la StarNet și bucură-te de confortul inovației.

Oferta este însoţită de un spot de imagine care vă inspiră să credeţi în minuni, să vă bucuraţi de lucrurile mici şi de sărbătorile de iarnă.

StarNet – noi schimbăm viitorul

*Promoția se aplică doar la preţul abonamentului și nu este valabilă pentru lunile în care clientul este în “Sistare de vacanţă”, are statut de “Client Suspendat” și în cazul modificării abonamentului în perioada contractuală.

14 medalii de aur, argint și bronz pentru Moldova la Campionatul European de karate shotokan

Lotul de karate shotokan al Moldovei a cucerit 5 medalii de aur, 3 de argint și 6 de bronz la Campionatul European de la Debrecen, categoriile de vârstă seniori și tineret. Astfel, țara noastră s-a clasat în premieră pe podium în clasamentul pe națiuni, fiind depășită de România și Ungaria, anunță Comitetul Național Olimpic și Sportiv.

Liderul lotului, Vitalii Spînu a obținut trei medalii. Pe cea de aur a cucerit-o la kumite individual, ippon shobu, +80 kg, reușind să-l învingă în finală pe românul Radu Bogdan cu 5-0. La această probă podiumul a fost completat de Sandu Gazea. Cu medalii de aur s-au mai ales Anastasia Spînu, Mihail Volontir, Daniel Mutelica și Maxim Guțu. În ultimul act, ei au învins sportivi din Azerbaidjan, Bulgaria și România.

Medalia de Aur:
• Vitalii Spînu (Bălți) – proba kumite individual, [ippon shobu], seniori, +80 kg
• Anastasia Spînu (Bălți) – proba kumite individual, [sanbon shobu], seniori, – 58 kg
• Mihail Volontir (Bălți) – proba kumite individual, [ippon shobu], seniori, -70 kg
• Daniel Mutelica (Bălți) – proba kumite individual, [sanbon shobu], tineret, – 78 kg
• Maxim Guțu (Bălți) – proba kumite individual, [sanbon shobu], tineret, +78 kg

Medalia de Argint:
• Vitalii Spînu (Bălți) – proba kumite individual, Open, seniori
• Anastasia Spînu (Bălți) – proba kumite individual, [ippon shobu], seniori, – 58 kg
• Maxim Guțu (Bălți) – proba kumite individual, [ippon shobu], tineret, +78 kg

Medalia de Bronz:
• Vitalii Spînu (Bălți) – proba kumite individual, [sanbon shobu], seniori, +80 kg
• Anastasia Spînu (Bălți) – proba kumite individual, Open, seniori
• Vasilii Dovzii (Bălți) – proba kumite individual, [ippon shobu], seniori, – 80 kg
• Sandu Gazea (Dubăsari) – proba kumite individual, [ippon shobu], seniori, +80 kg
• Daniel Mutelica (Bălți) – proba kumite individual, [ippon shobu], seniori, -80 kg
• Maxim Guțu (Bălți) – proba kumite individual, [sanbon shobu], seniori, +80 kg.

Ciclistul moldovean Ilia Novicov a ocupat locul doi printre juniori în cadrul Cupei Burgas

Ciclistul Ilia Novicov a ocupat locul doi la Cupa Burgas printre juniori, anunță Comitetul Național Olimpic și Sportiv.

El se află într-un stagiu de pregătire în Bulgaria. Recent, el a câștigat prima etapă a Cupei Moldovei.

Anul trecut, Ilia Novicov s-a clasat pe locul 35 din 92 de participanți la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Maribor.

Elena Dragalin, decorată cu medalia „Meritul Civic”, una dintre cele mai înalte distincții naționale

Elena Dragalin, mama șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a fost decorată de președintele R. Moldova, Maia Sandu, cu medalia „Meritul Civic”, una dintre cele mai înalte distincții naționale.

Mama șefei PA, decorată de președinte cu medalia Meritul Civic

Premiul a fost înmânat de șeful diplomației de la Chișinău, Mihail Popșoi, în cadrul celei de-a zecea ediții a Convenției moldo-americane, care se desfășoară în perioada 19-21 aprilie la Washington, Statele Unite ale Americii, transmite Newsmaker.md.

„Prin decret prezidențial, în semn de recunoștință pentru consolidarea comunității moldovenești în SUA și pentru implicarea în dezvoltarea proiectelor precum „Moldova AID”, președinta Republicii Moldova Sandu îi acordă una dintre cele mai înalte distincții naționale, medalia „Meritul Civic”, doamnei Elena Drăgălin”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Mihail Popșoi.

„Foarte bine meritat”, și-a completat șeful diplomației de la Chișinău discursul, după ce a înmânat distincția.

Vizibil emoționată, Elena Dragalin a declarat: „Tot ce pot să spun este mulțumesc”.

De menționat că familia Dragalin s-a stabilit în SUA în urmă cu mulți ani. Acolo, mama șefei PA, Elena Dragalin, se remarcă printr-o activitate fructuoasă în consolidarea relațiilor moldo-americane, devenind un nume de referință printre comunitatea de moldoveni stabiliți în această țară.

Basarabeanca a fondat Moldova-AID, care organizează anual forul cunoscut sub denumirea Convenția moldo-americană, cu participarea delegaților din partea instituțiilor guvernamentale americane și din Republica Moldova, precum şi a reprezentanților diasporei moldovenești în SUA.

Gabriela Furdui este câştigătoarea concursului Baby Star!
Articolul anterior
“Vip Fashion” și-a premiat prietenii la cei 15 ani de activitate!
Articolul următor