Toți știm că muzica e viața ei, însă nimeni nu intuia până acum că interpreta mai are un hobby, care-i aduce multă satisfacție. Când vrea să scape de stres și să se relaxeze, Lenuța Gheorghiță croșetează cu mărgele.
Pentru că brodează de 10 ani, artista ar putea fi numită profesionistă la acest capitol. De-a lungul timpului, Lenuța a elaborat adevărate capodopere. Aceasta are în portofoliu câteva ii brodate manual, broboade, portrete și icoane.
„Îmi aduce liniște sufletească când mă ocup cu asta. Pe unele le-am dat în dar colegilor mei, ultima icoană pe care-am făcut-o a primit-o în dar familia Cuciuc.”, a declarat Lenuța pentru Prima Oră.