Lilu vă invită la cel de-al doilea seminar motivațional ” Curajul de a fi TU însuți”

Succesul de la primul seminar a motivat-o pe Lilu să mai organizeze un eveniment pentru că a văzut clar cât de multe femei sunt dornice să-și schimbe viața în bine, dar nu au curajul să o facă.Tocmai din acest considerent, prezentatoarea tv este gata să-și împărtășească experiența care a ajutat-o și pe ea să depășească momentele dificile din viață.

separator

Unde mai pui că venind la seminar, ai posibilitatea să ajuți și o familie nevoiașă. Banii adunați la primul eveniment i-a dat speranță de viață unei mame bolnave de cancer care are de crescut 3 copii.

“La seminarul trecut, din vânzările biletelor şi a donațiilor voastre am oferit Verei, mama a 3 copii, bolnavă, 1000 de euro şi un camion plin cu pachete.”, scrie Lilu pe blogul său.

(1)

Cel de-al doilea seminar este programat pe data de 28 martie și este destinat celor care vor să capete încredere, să reușească cu propriile puteri, pentru cei care au nevoie de curaj pentru a fi adevărați, fără măști.

“Pentru ca am promis, pentru ca mi-ați scris atât de multe mesaje  prin care am prins aripi şi mai mari decât le aveam, pentru că ştiu că atât eu cât şi voi avem nevoie de asta…

Mulți dintre noi sunt nefericiți pentru că nu au curajul să recunoască că nu au viața pe care şi-o doresc, dar nu pot schimba pentru că nu cred în puterile lor. Asta voi face la întâlnirea noastră – vă voi încărca cu energie,  voi răscoli adânc în voi și voi regăsi ființa dornică de schimbare,  vă voi motiva să fiți mereu sinceri și adevărați pentru că sufletul nostru tânjește după acest sentiment. Am să vă dovedesc că prin naturalețeși sinceritate obții destule în viață, că e păcat să vă prefaceți ca să obțineți lucruri materiale. Oricum nu luăm nimic cu noi decât sufletul…care ar trebui să fie împăcat.

Şi de această dată vom ajuta o familie. O mamă cu 4 copii e în culmea disperării după ce apartamentul în care traiau toți grămăjoară le-a ars până când nici pereții nu erau de recunoscut. Acum copiii sunt amplasați în diferite centre de plasament iar mama îşi plânge de milă că nu are de unde şi cu ce să își facă o mică reparație şi să își mobileze căsuța. De altfel copiii vor crește mult timp fără dragostea de mamă. Sunt sigură că vom face viața mai frumoasă și acestei familii.

Biletele le găsiți în același loc, Magazinul Antos, chiar la Filarmonica Națională.  Prețul -tradițional deja -70 lei.

Și ca să vă fac poftă și mai mare să veniți Vă promit că o să gustați din cele mai bune chechuri și prăjituri făcute de mama și mătușa mea.

 Ne dam întâlnire sâmbătă pe 28 martie, tot acolo la Filarmonica Națională  la13.00. Vă pup și vă mulțumesc că aveți încredere în mine.”

Mama lui Emilian Crețu împlinește astăzi 60 de ani! Ce urare i-a făcut fiul ei

Emilian Crețu o sărbătorește astăzi pe mama sa, Anastasia. Pentru a marca ziua de naștere și în mediul online, actorul i-a transmis un mesaj, alături de o fotografie împreună. Mii de oameni au fost impresionați, după ce actorul și-a exprimat toată dragostea pentru ființa care i-a dat viață și a făcut-o prin cuvinte simple.

,,La mulți ani MAMA!!!

P.S. Această domniță pretinde că azi face 60 ANI, nu cred și gata!!!”, a scris Emilian Crețu, pe facebook.

La mulți ani sărbătoritei și tuturor femeilor care astăzi sunt omagiate!

A fost lansată ruta turistică „Chișinău Sightseeing”. Anunțul făcut de Primărie

A fost lansată ruta nr. 2 a Troleibuzului Turistic „Chișinău Sightseeing”. Potrivit Primăriei Chișinău, evenimentul este o oportunitate unică de a descoperi bogăția istorică și culturală a capitalei Republicii Moldova.

Capacitatea de îmbarcare în troleibuzul turistic este permisă în limita a 22 de persoane, așezate pe scaune, iar copii până la 7 ani circulă gratuit și în mod obligatoriu, urmează a fi însoțiți de un părinte.

Orar de circulație:

ora 12:00 (audioghid în l. rusă)

ora 14:00 (audioghid în l. engleză)

ora 16:00 (audioghid în l. română)

Startul – Arcul de Triumf. Finalul – Centrul de Informare Turistică

Prețul pentru o călătorie cu troleibuzul turistic constituie – 30 lei.

,,Troleibuzul turistic este nu doar o modalitate excelentă de a explora orașul pentru turiștii străini, ci și pentru localnicii dornici să redescopere frumusețea și farmecul Chișinăului. Cu rutele sale bine stabilite și ghidajul informativ în 3 limbi, acesta oferă o experiență memorabilă pentru toți cei care îl aleg. Troleibuzul turistic circulă doar în zilele de weekend”, mai anunță Primăria Chișinău.

O expoziție dedicată culturii găgăuze, inaugurată la Parlament

În contextul Zilei scrisului și a limbii găgăuze, care este marcată anual pe 27 aprilie, la Parlament a fost inaugurată o expoziție tematică. Aceasta prezintă personalități, obiceiuri și tradiții culturale găgăuze și poate fi vizitată luni, 22 aprilie, de la ora 8.0 până la 17.00.

Expoziția include fotografii și documente despre:
– preotul și scriitorul Mihail Ciakir, care a fost inițiatorul primului ziar în limba găgăuză, unul dintre autorii dicționarului găgăuz-român și primul traducător al Bibliei în limba găgăuză;
– cercetătoarea, entografa, activista civică și politiciana Maria Marunevici;
– preotul, scriitorul și profesorul Dmitrii Caracioban, care a fost și autor al primelor filme găgăuze, dar și fondatorul primului muzeu al culturii găgăuze, situat în localitatea Beșalma;
– scriitorul, poetul, pedagogul și folcloristul Nikolai Baboglu, care a tradus în limba găgăuză operele lui Mihail Eminescu și Ion Creangă, dar și a participat activ la elaborarea primelor manuale găgăuze pentru școlile naționale;
– scriitorul și pedagogul Dionis Tanasoglu, care a contribuit la dezvoltarea alfabetului găgăuz și a fost rector al Universității de Stat din Comrat.

Totodată, în cadrul expoziției sunt prezentate și elemente ale culturii materiale a găgăuzilor, precum costume populare, covoare, prosoape, basmale brodate, vase și altele.

Sursă: Facebook/Parlamentul Republicii Moldova

În 2024 se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Legii privind statutul special al UTA Găgăuzia. Cu această ocazie, sunt planificate mai multe evenimente în cadrul unei campanii de informare dezvoltate în parteneriat cu Grupul de lucru parlamentar privind UTA Găgăuzia. Scopul acesteia este să contribuie la coeziunea socială și la pacea interetnică în țara noastră.

La 30 de ani nu expiri, ci abia atunci începe termenul de valabilitate!
Articolul anterior
15 perechi de pantofi ”patriotici” de la Irina Calancea!
Articolul următor