Maniacii sexuali fac tot mai multe victime în Chișinău!

Circa 20 de tinere au fost speriate de un bărbat dubios, care își arată organele genitale sau se masturbează în public. Cel mai grav e că acesta stă în locurile mai puțin populate, iar fetele se tem să iasă pe stradă pentru a nu fi violate.

separator

Maniacul sexual care-și arăta organele genitale în stradă a fost reținut!

Părinții tinerelor sunt îngrijorați. Chiar dacă au depus plângeri la poliție, organele de drept nu au luat măsuri întrucât nu s-a ajuns la viol sau la omor.

Mama unei fetițe povestește în ce circumstanțe l-a văzut pe bărbat și cum a reacționat diriginta copilului:

“Când am anunțat diriginta, mi-a spus că știe de existența acestui om care vine să sperie copiii și că nu pot să întreprindă nimic pentru că de asta trebuie să se ocupe poliția.”

Chiar dacă zeci de oameni l-au văzut, nimeni nu poate întreprinde nimic.

“Nu vorbește, cred că are vreo 45 de ani. Mai este unul asemănător, îl văd aproape în fiecare zi. Se agață de domnișoară. E negrișor. Fiul meu l-a alungat într-o zi.”, anunță o vânzătoare de la o tarabă din apropiere.

Află mai multe detalii din reportajul realizat de jurnalista Anna Smolnițchi pentru postul de televiziune THT Bravo!

Mama lui Emilian Crețu împlinește astăzi 60 de ani! Ce urare i-a făcut fiul ei

Emilian Crețu o sărbătorește astăzi pe mama sa, Anastasia. Pentru a marca ziua de naștere și în mediul online, actorul i-a transmis un mesaj, alături de o fotografie împreună. Mii de oameni au fost impresionați, după ce actorul și-a exprimat toată dragostea pentru ființa care i-a dat viață și a făcut-o prin cuvinte simple.

,,La mulți ani MAMA!!!

P.S. Această domniță pretinde că azi face 60 ANI, nu cred și gata!!!”, a scris Emilian Crețu, pe facebook.

La mulți ani sărbătoritei și tuturor femeilor care astăzi sunt omagiate!

A fost lansată ruta turistică „Chișinău Sightseeing”. Anunțul făcut de Primărie

A fost lansată ruta nr. 2 a Troleibuzului Turistic „Chișinău Sightseeing”. Potrivit Primăriei Chișinău, evenimentul este o oportunitate unică de a descoperi bogăția istorică și culturală a capitalei Republicii Moldova.

Capacitatea de îmbarcare în troleibuzul turistic este permisă în limita a 22 de persoane, așezate pe scaune, iar copii până la 7 ani circulă gratuit și în mod obligatoriu, urmează a fi însoțiți de un părinte.

Orar de circulație:

ora 12:00 (audioghid în l. rusă)

ora 14:00 (audioghid în l. engleză)

ora 16:00 (audioghid în l. română)

Startul – Arcul de Triumf. Finalul – Centrul de Informare Turistică

Prețul pentru o călătorie cu troleibuzul turistic constituie – 30 lei.

,,Troleibuzul turistic este nu doar o modalitate excelentă de a explora orașul pentru turiștii străini, ci și pentru localnicii dornici să redescopere frumusețea și farmecul Chișinăului. Cu rutele sale bine stabilite și ghidajul informativ în 3 limbi, acesta oferă o experiență memorabilă pentru toți cei care îl aleg. Troleibuzul turistic circulă doar în zilele de weekend”, mai anunță Primăria Chișinău.

O expoziție dedicată culturii găgăuze, inaugurată la Parlament

În contextul Zilei scrisului și a limbii găgăuze, care este marcată anual pe 27 aprilie, la Parlament a fost inaugurată o expoziție tematică. Aceasta prezintă personalități, obiceiuri și tradiții culturale găgăuze și poate fi vizitată luni, 22 aprilie, de la ora 8.0 până la 17.00.

Expoziția include fotografii și documente despre:
– preotul și scriitorul Mihail Ciakir, care a fost inițiatorul primului ziar în limba găgăuză, unul dintre autorii dicționarului găgăuz-român și primul traducător al Bibliei în limba găgăuză;
– cercetătoarea, entografa, activista civică și politiciana Maria Marunevici;
– preotul, scriitorul și profesorul Dmitrii Caracioban, care a fost și autor al primelor filme găgăuze, dar și fondatorul primului muzeu al culturii găgăuze, situat în localitatea Beșalma;
– scriitorul, poetul, pedagogul și folcloristul Nikolai Baboglu, care a tradus în limba găgăuză operele lui Mihail Eminescu și Ion Creangă, dar și a participat activ la elaborarea primelor manuale găgăuze pentru școlile naționale;
– scriitorul și pedagogul Dionis Tanasoglu, care a contribuit la dezvoltarea alfabetului găgăuz și a fost rector al Universității de Stat din Comrat.

Totodată, în cadrul expoziției sunt prezentate și elemente ale culturii materiale a găgăuzilor, precum costume populare, covoare, prosoape, basmale brodate, vase și altele.

Sursă: Facebook/Parlamentul Republicii Moldova

În 2024 se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Legii privind statutul special al UTA Găgăuzia. Cu această ocazie, sunt planificate mai multe evenimente în cadrul unei campanii de informare dezvoltate în parteneriat cu Grupul de lucru parlamentar privind UTA Găgăuzia. Scopul acesteia este să contribuie la coeziunea socială și la pacea interetnică în țara noastră.

Aceşti medici se roagă înaintea unei intervenţii chirurgicale rare! Câteva ore mai târziu…
Articolul anterior
Bianca Drăguşanu, probleme grave de sănătate în perioada gravidităţii. Poate să piardă sarcina
Articolul următor