Miss România le răspunde invidioșilor: Nu sunt în depresie!

Kristina Ciasovschih este indignată de faptul că toți moldovenii o ponegresc și încearcă să demonstreze că titlul pe care l-a primit este unul fals. Aceasta ne-a oferit mai multe detalii despre strămoșii ei, dar și despre premiul pe care l-a câștigat.

separator
12360251_1641545822778738_7900177152932350607_n

Iată ce a declarat modelul pentru Unica.md:

“Toți așteaptă declarațiile mele, toti sunt interesați de viața mea, cine sunt eu, de unde sunt, am sau nu sânge basarabean, 90% mă felicită și 10% mă critică. Acum doi ani nu știa nimeni de mine, iar acum cel puțin au auzit despre mine sute de mii de moldoveni și români. Să știți că chiar îmi este plăcut!

Începem de la faptul dacă eu am sau nu sînge basarabean. Am dragii mei, am. Unul dintre bunicii mei de pe linia mamei este basarabean. Mama mea este născută în Republica Moldova iar tatăl este din Rusia. Eu m-am născut în Rusia și la vârsta de 10 ani am trecut cu traiul în Moldova.

Cum am ajuns eu la concurs? În luna octombrie am mers la castingul din Iași (România), unde am fost selectată pentru participare la concursul Miss România 2015 precum și model pentru Bucharest Fashion Week 2015.

Dorința mea era să particip în Top Model România 2015 căci la acel moment consideram că nu am nicio șansă în concursul de Miss pentru că sunt basarabeancă. În concurs m-am prezentat la maxim, doar ca să pot primi cel puțin un titlu, nici nu speram la coronița de Miss. Dar uite că norocul a fost de partea mea și pentru prima data când o basarabeancă cu sînge slav ia titlul de Miss România.

Cu privire la concurs și la felul cât de urât s-a exprimat presa din Moldova, și anume că ”acest concursul este Fals”… Chiar mă așteptam la ceva surprize, dar nu mă gândeam că sunteți atât de inventivi. Deținătoarele coronițelor de Miss: Miss România 2011 – Loredana Hrinciu, Miss România 2012 – Maria Iacob, Miss România 2013 – Alexandra Badea, Miss Romania 2014 – Diana Cîrdei, toate sunt deținătoare a coronițelor de Miss, concurs organizat de aceiași organizatori!

Dragii mei, pentru toată presa, atât din Moldova cât și din România, declar: Eu Kristina Ciasovschih am 23 ani și sunt model, nu sunt organizatorul concursului Miss România, nu am nici o atribuție cu marca, asta nu mă privește. Dar uitați-vă că straniu se primește că în ultimii ani, acest concurs nu a fost fals, dar numai cum basarabeanca Kristina Ciasovschih a devenit Miss, atunci și concursul a devenit fals.

Pentru toți invidioșii, declar: dacă cineva crede că Kristina Ciasovschih a căzut în depresie totală, vă înșelați. Cum mi-au spus și mai mulți: Kristina, anume de la faptul că ești basarabeanca și ai devenit Miss România ai popularitate maximă. Acum toți vorbesc doar despre tine și orice scandal te face tot mai cunoscută. De nicio Miss România până la tine și, cred, zece ani după tine, nu vor scrie atât. Toți vor să afle cine este basarabeanca născută în Rusia care a luat titlul de Miss România 2015.

Dragii mei, eu nu sunt în depresie, sunt bine, vă asigur și vă mulțumesc la toți pentru această popularitate. Apropo, știți care e diferența dintre gândirea unui rus și a unui moldovean? Rușii ar fi spus: e de-a noastră, ne mîndrim, bravo! Cei din Moldova încep să critice să judece și într-un final să spună ca este fals concursul. De ce gîndiți așa, de ce sunteți așa, oare asta ne dă valoare și putere? Mă judecați că sunt născută în Rusia? Dar am adus titlul în Moldova și am scris ”Te iubesc Moldova, Te iubesc România!”. Oameni buni, eu cu sânge slav și basarabean încerc să aduc laudă Moldovei, iar voi ce faceți?!

Trezește-te Moldova!!!

Iar la final iarăși am s-o spun cum am mai spus-o: Te iubesc, Moldova! Te iubesc, România!

Cu respect, Miss Romania 2015 – Kristina Ciasovschih”.

Igor Cuciu: ”Ce grea este ziua de astăzi, Paștele Blajinilor!”

Interpretul Igor Cuciuc împreună cu soția au mers astăzi la mormântul Andreei, fiica lor care a decedat pe data de 15 noiembrie 2024, la vârsta de 17 ani.

„Doamne ține-o în lumină. Noi o să ne rugăm pentru sufletul ei de pe pământ și o să o așteptăm toată viața să o revedem”, a scris Igor Cuciuc pe pagina sa de Facebook.

„Ce grea este ziua de astăzi, Paștele Blajinilor! Mergem s-o pomenim pe Andreea Cuciuc, fiica noastră frumoasă, luminoasă care a trăit puțin și a plecat la cele veșnice prea devreme.

Doamne, ține-o în lumină. Noi o să ne rugăm pentru sufletul ei de pe pământ și o să o așteptăm toată viața să o revedem. Dumnezeu s-o odihnească”, se arată în mesajul scris de Igor Cuciuc.

Andreea Cuciuc a decedat într-o berărie, unde a dat o petrecere după Balul Bobocilor împreună cu colegii de la Colegiul „Ștefan Neaga”. Amintim că totul s-a întâmplat în seara de 15 noiembrie 2024. Au intervenit pe rând două echipaje medicale pentru a o salva, însă din nefericire s-a stins din viață. Autopsia a indicat spre un stop cardiac.

Cea mai mare majorare a prețurilor la locuințe din ultimii 16 ani

Veaceslav Ioniță, spune că piața de la noi este una specifică, iar companiile de construcții nu pot scădea prețul și din cauza intermediarilor, scrie tv8.md. Iar prețurile au crescut anul trecut cu aproape 20 de procente.

În primul trimestru al anului au fost vîndute cu 700 de apartamente mai puțin, față de aceeași perioadă a anului trecut. Veaceslav Ioniță, expert economic: „Pe piața primară în 2024 am terminat cu aproape 1600 de euro metrul pătrat în variantă albă, varianta finală trebuie să mai adăugați 20 la sută și ieșiți aproape la 2000 de euro și piața secundară este 1130 de euro. Observăm că noi din 2009 pînă în 2016 am avut o scădere a prețurilor în municipiul Chișinău, iar în 2024 am avut cea mai mare creștere de preț începînd cu 2008.”

Expertul economic crede că prețurile mari pentru locuințele din Chișinău sînt alimentate de doi factori: scumpirea considerabilă a materialelor de construcție, dar și faptul că între dezvoltatori și cumpărători există intermediari, care-și însușesc și 20 la sută din preț.

În aceste condiții, Ioniță crede că este puțin probabil ca locuințele să se ieftinească. În cel mai bun caz, creșterea va încetini.

Bronz pentru Moldova la Cupa Europei

Alexandra Kiron a cîștigat medalia de bronz la Cupa Europei de judo pentru cadeți care s-a desfășurat în perioada 26-27 aprilie la Berlin (Germania).

Conaționala noastră a învins sportive din Belgia, Germania (de două ori) și Franța, iar în meciul decisiv a fost mai puternică decît ucrainianca Kamila Lavrenkova, cîștigînd astfel locul trei.

sursa: noi.md

Exerciții pentru brațe ferme și spate sănătos!
Articolul anterior
Ştii ce conţin beţişoarele de crab?
Articolul următor