Aseară, gurmanzii din Capitală au avut parte de o cină sută la sută italiană sub cerul liber. Aceștia s-au delectat cu muzică bună, bucate fine și vinuri de calitate. Bucătarul italian Alberto Gorrieri, ajutat de moldoveanul Marian Danu au pregătit cele mai gustoase bucate cu produsele Casa Rinaldi.

Printre clienții fideli ai Casei Rinaldi, prezenți la cina de vară, s-au numărat și câteva persoane publice precum Valeriu Pleșca, Natalia Colesnic și Dorina Gherganov.
Brandul Casa Rinaldi a fost adus în Moldova în anul 1995 de către Franco Sanna. Primele produse vândute la noi în țară, care i-au dat încredere că lucrurile vor merge bine, au fost: uleiul extravirgin de olive, pastele și oțetul balzamic. De atunci au trecut 20 de ani, iar vitrinele Casa Rinaldi au devenit și mai bogate în produse de calitate italiană.