De ziua ei de na
ștere, interpreta a vorbit în premieră despre cea care i-a dat viață și care nu mai este printre noi. De 3 luni, Ana Barbu s-a dus în lumea celor drepți, iar Natalia încă nu se poate obișnui cu ideea.“Încă aștept să mă sune, încă mi-e trist, încă nu pot să cred că nu mai e printre noi. Mi-e greu și cred că această rană nu o să se vindece niciodată. Am trecut prin nopți albe, prin multe lacrimi, prin negarea acestui fapt- că mama mea nu mai e.”, a declarat interpreta în cadrul emisiunii Paparazzi de la Jurnal TV.
Natalia Barbu și-a sărbătorit ziua de naștere în sânul familiei, pentru prima dată fără mama ei. Aceasta mai are foarte multe să-i spună.
“I-aș spune că mi-e dor de ea, că este în sufletele noastre, că niciodată nu o vom uita și îmi pare rău că a plecat atât de repede, neașteptat pentru toți. Aveam foarte multe planuri alături de ea. Ne gândim la ea tot timpul.”
Sursa: Paparazzi, Jurnal TV