Potrivit președintelui Asociației Veteranilor, Ștefan Fulga, o aerogară veche a Chișinăului ar putea fi transformată într-un muzeu dedicat acestui domeniu, potrivit moldova1.md.
Printre exponatele cu valoare istorică se numără:
- un avion prezidențial YAK-40, fabricat în 1979, oferit Republicii Moldova de către Vladimir Putin în 2003, în timpul președinției lui Vladimir Voronin;
- un elicopter KA-26, utilizat în trecut în agricultură, Poliție și serviciul aviasan.
Fostul aviator Iacob Moraru subliniază că transformarea acestora în exponate ar fi valoroasă „pentru copii, pentru cetățeni, pentru veterani și pentru memoria R. Moldova”.
Proiectul presupune investiții majore, însă până în prezent autoritățile nu au identificat fondurile necesare. Roman Cojuhari, directorul Agenției Proprietății Publice, a declarat că sunt analizate soluții juridice pentru a include aeronavele nefuncționale în patrimoniul cultural.