O lansare de carte neobișnuită! Corina Bezdîga a adus acasă… ”Tandem”

Aseară, a avut loc lansarea cărții ”Tandem” a tinerei scriitoare Corina Bezdîga. Un eveniment care a elogiat dragostea: de la absurd la mirific, de la nebunie la extaz, de la nimic la totul, de la lumină la întuneric, de la muzică la dans, de la yin la yang.

separator

”Evenimentul a fost destinația la care vroiam sa ajung. Drumul pana la destinație a fost minunat la fel ca și seara care a ridicat sufletul meu la notele cele mai înalte. Mulțumesc tuturor celor care au pus o parte din suflet in proiectul asta. Cartea se poate găsi in toate librăriile Pro noi și La Elibraria.”, ne-a spus Corina Bezdîga.

Publicul a fost prins în mrejele iubirii de Liudmila Belostecinic, care a reușit să cuprindă și să redea spectatorilor emoțiile cuvintelor înșirate în cartea ”Tandem”.


”Atunci când am primit manuscrisul pe masa mea de lucru, i-am spus Corinei că această carte merită o lansare ieșită din tipare. Fiecare frază citită din carte îmi creiona fiecare moment care urma să fie la acest eveniment. Decizia de a juca un minispectacol în baza nuvelei , mi s-a părut cea mai potrivită pentru a da emoție la ceea ce a fost înșirat pe hârtie.

Un moment enigmatic a fost coperta cărții. S-a tras cortina… Ea a fost prezentată pe scenă în direct, chiar de eroii care i-au creat imaginea. Am depus foarte mult suflet în organizarea acestei lansări, pentru că vrem să dăm un nou curs evenimentelor, dar și pentru că această carte se cerea astfel prezentată.”, ne-a declarat Liudmila Belostecinic.

Corina Frumuzachi, Dorina Gherganov, Anca Ulmanu, Doina Danielean au jucat iubirea într-un minispectacol.

Marco și Diana Ballerini, care, de altfel, sunt și imaginea coperții cărții, au oprit timpul în loc.


Tatiana Heghea și Stela Botez au cântat dragostea, iar cei de la Teodor Balet au impresionat publicul cu frumusețea și senzualitatea dansului în doi.

Amintim că anul trecut, scriitoarea Corina Bezdîga a impresionat publicul de acasă prin cartea „Bolnavă de dor”.

Foto: Alex Morgoci

Patru suspecți implicați în escrocherii săvârșite prin metoda ”ruda implicată în accidentul rutier”, identificați! Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul este minor

Polițiștii Direcției de poliție a mun.Chișinău în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Centru au identificat 4 suspecți implicați în infracțiunile de escrocherie săvârșite recent prin metoda ,,ruda implicată în accidentul rutier”.

Suspecții sunt originari din municipiul Bălți. Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul dintre ei este minor.

Se prezumă că aceștia sunt implicați în cinci cazuri de escrocherie înregistrate în ultima săptămână de către Poliție, inclusiv în ultimele două infracțiuni comise în sectorul Botanica al capitalei.

Prejudiciul total cauzat victimelor este de aproximativ 900 mii de lei.

Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate.

Dacă vinovația acestora va fi demonstrată, tinerii riscă închisoare de la 4 la 8 ani.

Un tânăr din R.Moldova, arestat pe polițiștii italieni după ce și-a sugrumat concubina, o tânără din Ucraina, chiar sub privirile fiicei acesteia

Un tânăr de 34 de ani din R.Moldova a fost arestat pe polițiștii italieni, după ce și-a sugrumat concubina, o tânără de 33 de ani din Ucraina. Cazul a avut loc în localitatea Anzola dell’Emilia din regiunea italiană Bologna, scrie presa italiană citată de deschide.md.

Potrivit sursei citate, cazul a avut loc săptămâna trecută, când femeia, victimă a violenței în familie, a reușit să sune la Poliție și să anunță că a fost sugrumată de concubin. Victima vorbea în șoaptă, pentru a nu fi auzită de partener.

La scurt timp carabinierii au ajuns pe adresa indicată, unde au depistat moldoveanul în stare de ebrietate. Victima se afla alături, cu semne vizibile de sugrumare.

Fiind audiată, femeia a declarat că și anterior a fost umilită și bătută de concubin. În ziua când ea a sunat la autorități, individul a strâns-o de gât, după care i-a aplicat mai multe lovituri. Toate acestea s-au produs chiar sub privirea fiicei victimei.

La cererea procurorilor, individul a fost plasat în arest preventiv – pe numele lui fiind pornită o cauză penală.

Circul din Chișinău prinde o nouă viață. La ce etapă este reconstrucția

Clădirea Circului din Chișinău va prinde în curând o nouă viață. Foto-reporterul Elena Covalenco a suprins momentul când muncitorii montau noile geamuri, scrie realitatea.md

Amintim că în anul 2023 au început lucrările de conservare pentru clădirea Circului din Chișinău. Compania de construcții, selectată în urma licitației lansată de PNUD, a început lucrările de reparație a acoperișului.

Edificiul Circului din Chișinău are o valoare arhitecturală deosebită, iar în anul 2022 a fost inclus în Registrul Monumentelor Ocrotite de Stat. Totodată, PNUD a lansat competiția pentru selectarea companiei care va executa lucrările de înlocuire a fațadei vitrificate a Blocului A al Circului Chișinău.

Totodată menționăm că Uniunea Europeană, prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, a alocat peste 1.800.000 euro, care au acoperit costurile pentru expertiza tehnică detaliată, pentru proiectare și pentru lucrări de reparație/conservare în prima etapă. Acestea vor împiedica degradarea clădirii Circului din cauza factorilor externi. Costul estimat pentru finalizarea tuturor lucrărilor de conservare a întregului complex este estimat acum la peste 11.000.000 de euro. Acest lucru ar putea fi realizat în viitor prin bugetul național sau finanțare suplimentară din partea partenerilor de dezvoltare.

Bolnavii de cancer vor putea beneficia de tratament şi în clinicile private, în baza poliței de asigurare medicală
Articolul anterior
„Nu vreau ca după 18 ani de școală să devin spălător de vase în Anglia…”
Articolul următor