Peste 50 de icoane pictate de moldoveanul Constantin Musteață au fost aduse astăzi
la expoziția “Să înviem și noi cu sufletul”. Evenimentul a avut loc la Ambasada Ungariei în Republica Moldova și i-a avut în calitate de invitați de onoare pe politicianul și medicul Vladimir Hotineanu, ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Matyas Szilagyi și un reprezentant al Mitropoliei Moldovei.Constantin Musteață a vândut icoane peste tot în lume, începând cu Grecia, Elveția, Franța, Germania și SUA. Picturile lui costă de la 200 până la câteva mii de euro.
„Poți crea o icoană în câteva săptămâni sau în luni de zile. Depinde de cât ești de odihnit în suflet, calm, sincer și curat. Dacă sunt figuri mai simple, o pot crea și în trei zile, iar dacă sunt mai multe detalii, îți ia și mai mult timp. Folosesc numai tehnica clasică, pigment cu emulsie de ou”, a declarat pictorul.
Vladimir Hotineanu s-a arătat impresionat de puterea și credința artistului.
„Pe Constantin Musteață l-am operat cu 2 luni în urmă de o boală foarte grea… și el ca un Isus Hristos a înviat, a venit aici și a organizat această expoziție… Să ne închinăm în fața lui, să-i mulțumim că ne apropie prin pictura lui sfântă. O viață ai dedicat icoanelor și Dumnezeu te-a ajutat să ieși din acea greutate din viața ta. Datorită icoanelor tale, cel de sus te va ține încă mult timp pe Pământ”, a spus chirurgul.