Contestațiile au dat peste cap ierarhia concursului de admitere în stagiul de notar. Unii candidați au trecut de la medii de 5 la peste 8, ridicând semne de întrebare asupra modului în care au fost acordate notele inițiale, scrie Bizlaw.md

Contestațiile au vizat proba scrisă desfășurată în data de 11 aprilie 2025. În perioada 18–23 aprilie, au fost înregistrate 13 solicitări de reevaluare, iar Comisia de contestație a acceptat parțial sau integral șase dintre acestea, ajustând notele acordate inițial.
În unele cazuri, diferențele sunt semnificative. De exemplu, un candidat a trecut de la o medie de 5,02 la 8,08, iar altul – de la 4,28 la 6,66. Modificările au influențat ierarhia finală și pot avea impact direct asupra admiterii în programul de stagiu.
Candidații care au obținut note mai mari sunt:
- Vasile Boldurescu – 7,18 (inițial 5,80);
- Dorina Cimil – 7,28 (inițial 6,42);
- Nicolae Ciobanu – 6,30 (inițial 4,18);
- Dumitru Grosul – 6,66 (inițial 4,28);
- Meleca Ivan – 8,22 (inițial 6,18);
- Niculcea Diana – 8,08 (inițial 5,02).
Comisia a precizat că reevaluările au fost realizate în baza acelorași criterii aplicate inițial, iar punctajele au fost modificate doar în cazurile în care nota acordată nu reflecta fidel nivelul de cunoștințe și calitatea răspunsurilor. Potrivit autorităților, deciziile au fost motivate prin claritatea, coerența și rigoarea juridică demonstrate de candidați în cadrul lucrărilor scrise.
Reevaluările aduc în prim-plan importanța obiectivității și rigurozității în procesul de evaluare, mai ales într-un domeniu cu un grad ridicat de responsabilitate profesională, cum este cel notarial.