Shopping MallDova a dat start sărbătorilor de iarnă

La Shopping MallDova, Crăciunul vine peste tine cu un program special care va aduce spiritul sărbătorilor în inimile tuturor vizitatorilor, deopotrivă mici și mari. Festivitățile au început în forță pe 5 decembrie cu aprinderea luminițelor pe Pomul de Crăciun, lumina cărora a fost reflectată în zâmbetele fascinate ale micuților. Spectacolul a fost însoțit de scenete de poveste, care i-au făcut pe copii să se simtă într-adevăr ca într-un basm.

separator
274A5836

Iar pentru că sărbătoarea fără muzică nu-i sărbătoare, Shopping MallDova a pregătit și un program special de colinde, dansuri și un concert cu suportul și participarea lui Adrian Ursu și Bety, Mihai Ungureanu și corul „Cantabile”, care au desăvârșit atmosfera de sărbătoare.

274A6124274A6149

Ina Mamaliga, Marketing manager, Shopping MallDova: „Centrul comercial Shopping MallDova a dat start sărbătorilor de iarnă. Ne bucurăm că am reușit să facem o tradiție frumoasă și deja de doi ani la Shopping MallDova aprindem luminițele pe pomul de Crăciun. Vom avea activități pentru copii, vor fi Moș Crăciuni care vor da daruri și o cutie poștală pentru scrisorile copiilor. Shopping MallDova, în cadrul programului său de responsabilitate social-corporativă, va dărui brăduții împodobiți de către micuții oaspeți ai sărbătorii copiilor de la două orfelinate din Chișinău.”

Însă acesta a fost doar începutul. Până la sfârșitul lunii, însuși Moș Crăciun îi va aștepta pe micuți cu daruri pentru fiecare, iar pentru ca dorințele nimănui să rămână neauzite, Moșul va avea și o cutie poștală deschisă la parter, pentru scrisorile copilașilor, iar cele mai înduioșătoare dorințe vor fi cu siguranță îndeplinite.

274A5710

Și cum atmosfera de poveste nu poate fi completă fără personajele cu care am crescut cu toții, teatrul de păpuși „Licurici” va prezenta în fiecare duminică, de la 18.00, spectacole îndrăgite precum „Elefănţelul curios”, „Câinii cu colaci în coadă”, „Fata babei și fata moșneagului”, „Omuleţii de zăpadă”.

Spectacolul ia amploare odată cu apropierea marii sărbători: instrumentiști deghizați în Moș Crăciun vor cânta colinde și cântece festive prin mall, iar Orchestra Armata Salvării, pe 23 decembrie, și Tania Cerga și Chișinău Youth Orchestra, pe 24, vor încânta auzul și inimile vizitatorilor cu muzică lină și caldă de Crăciun.

274A5876 274A5907 274A5919 274A6065 274A6238
  
274A7079

Pentru micuți, sărbătoarea va culmina grandios cu un Carnaval de vis, cu muzică, dansuri, concursuri de cântece și poezii și nenumărate cadouri de la Moș Crăciun, care îi va lasă pe copii cu amintiri de neuitat.

Moșul însă știe că și în fiecare adult se ascunde un copil, așa că a pregătit cadouri și pentru cei mari. Pe 5 ianuarie, vizitatorii care vor face cumpărături în sumă de minim 300 de lei în perioada 5 decembrie – 5 ianuarie, vor participa la Marea Tombolă, având șansa să câștige:

  • 5 ceasuri de mână „Candino”;
  • 5 vouchere valorice pentru cumpărături în Shopping MallDova în valoare de 3000 lei;
  • și marele premiu – o maşină Škoda Superb.
  • 274A6296

La Shopping MallDova, Crăciunul vine peste tine!

Natalia Morari a dezvăluit că a suferit de o formă rară de cancer mamar

Jurnalista Natalia Morari a publicat pe rețelele de socializare, un mesaj în care dezvăluie că a suferit de o formă rară de cancer mamar. Aceasta a menționat că în urmă cu exact un an a trecut printr-o intervenție chirurgicală prin care i-a fost îndepărtat sânul drept. Potrivit ei, operația a avut succes.

Jurnalista a declarat că a decis să vorbească public despre experiența sa, pentru a ajuta alte fete și femei care se luptă cu această maladie.

Natalia Morari a relatat că a aflat despre despre diagnosticul de cancer mamar anul trecut.

Chiar și azi țin minte acea zi de 5 februarie 2024 când am intrat la prietena Eugenia Gruzdeva la o cafea. Stăteam de vorbă și m-am plâns la un moment dat că mă doare sânul drept și probabil trebuie să-mi vină ciclu. Ea imediat m-a întrebat când ultima dată am făcut mamografie. Spre rușinea mea, i-am zis cum este – niciodată. Reacția ei a fost promptă: «Ты чего, мать, тебе же 40 лет», m-a luat de mână și în clipa ceea noi deja traversam drumul spre centrul privat de endocrinologie care se afla exact peste drum de la oficiul ei. S-a înscris și ea împreună cu mine”, a spus ea.

Jurnalista a menționat că, după ce a făcut mai multe proceduri, inclusiv biopsie, a aflat că suferă de cancer mamar într-o formă rară la sânul drept. Aceasta nu prevedea nicio altă opțiune decât îndepărtarea întregului sân.

Intervenția chirurgicală a avut loc pe 12 martie 2024, decurgând cu succes.

Jurnalista a menționat că va mai urma și un tratament medicamentos, care va dura de la 5 până la 8 ani.

„Astăzi, abia după un an de la operație, am decis să vorbesc public despre asta pentru că am decis, în sfârșit, să-i povestesc mamei. Ea până azi nu știa nimic, pentru că așa am decis noi că va fi mai bine pentru ea la ai ei 75 ani. (…) În același timp, având acest an în spate, înțeleg cât de important este să vorbești public despre asta ca să ajuți alte femei. Din mai multe motive aceasta temă rămâne tabuizată în continuare – de parcă femeia care are cancer brusc devine nu ok.Fetelor, femeilor, dragelor, voi sunteți ok în pofida la tot ce vi se bagă în cap. Sunteți ok cu sân sau fără, cu cancer sau fără – voi pur și simplu sunteți ok! Peste 3 luni de la înlăturarea sânului drept deja urcam cel mai complicat traseu de munte pe vârful Negoiu, peste 5 luni mă lansam în campanie. (…)Scriu această postare pentru acea fată ca mine, care știu că acum are nevoie de un singur lucru – să-i spună cineva „Va fi bine”. Draga mea, va fi bine! Roagă-te, roagă-te mult și începe să te iubești pe tine în absolut toate momentele prin care treci acum. Pentru că ești și ești absolut ok. Va fi bine!”, a scris Natalia Morari .

Parlamentul european a votat pentru acordarea sprijinului financiar în valoare de 1,9 miliarde de euro R. Moldova

499 de europarlamentari au votat, astăzi, pentru acordarea unui pachet de sprijin financiar în valoare de 1,9 miliarde de euro R. Moldova

Comisarul European pentru Extindere, Marta Kos, a declarat ieri în Parlamentul European că Republica Moldova a reușit să facă față celui mai mare atac hibrid din istoria sa, care a inclus șantaje energetice, campanii de dezinformare și atacuri cibernetice.

Kos a subliniat că sprijinul include măsuri de reducere a prețurilor la energie, având în vedere presiunile energetice venite din partea Rusiei, și o strategie de independență energetică care va reduce complet dependența de resursele rusești până la sfârșitul anului 2025. Aceasta va integra R. Moldova pe piața europeană a energiei într-un timp mult mai scurt decât statele baltice, care au avut nevoie de 15 ani pentru acest proces.

Oficiala europeană a adăugat că UE a inclus și măsuri pentru regiunea Transnistreană, unde s-a conturat o criză umanitară. Iar în urma unor condiții importante impuse de UE autorităților separatiste, pentru prima dată, televiziunea publică de la Chișinău poate fi urmărită și în regiunea Transnistreană. Școlile în limba română au devenit accesibile, punctele de control ilegale au fost eliminate, iar prizonierii politici au fost eliberați într-o perioadă de aproape o lună, a punctat Marta Kos în declarația sa. Intervenția UE a determinat Rusia să reia livrările de gaz către Transnistria, dar la prețuri de piață, costând Rusia sute de milioane de euro până la sfârșitul sezonului rece.

Kos a mai adăugat că Moldova va beneficia și de sprijin pentru combaterea dezinformării, printr-un parteneriat cu agenția franceză VIGINUM, precum și de integrarea în Zona Unică de Plăți în Euro și Zona de Roaming UE, facilitând astfel transferurile de bani și comunicațiile pentru cetățenii moldoveni în UE.

Actorul Mihai Volontir ar fi împlinit astăzi 91 de ani

Legendarul actor Mihai Volontir ar fi împlinit astăzi 91 de ani.

Mihai Volontir, actor de teatru și film, s-a născut în 1934, în satul Glinjeni, raionul Șoldănești. A făcut studii la Școala Pedagogică din Orhei și concomitent a lucrat în calitate de pedagog la școala din Păpăuți, Rezina.

Din 1957 și până la sfârșitul vieții, a fost actor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți. Debutează cu rolul Surugiului din spectacolul „Chirița în Iași” de Vasile Alecsandri. A jucat în peste 120 de spectacole, a realizat zeci de roluri memorabile în diverse comedii, tragedii și drame.

A debutat ca actor de film la Studioul cinematografic „Moldova-film” în 1967, în rolul lui Ivan Turbincă din filmul „Se caută un paznic” în regia lui Gheorghe Vodă. În 1979, a jucat rolul lui Budulai în filmul artistic „Țiganul”, care i-a adus celebritate în lumea întreagă, apoi în 1984, a urmat filmul ”Întoarcerea lui Budulai”. În 2000 a fost desemnat cel mai bun actor al secolului XX al cinematografiei moldovenești.

Mihai Volontir este cavaler al „Ordinului Republicii”, cetățean de onoare al municipiului Bălți și cetățean de onoare al municipiului Chișinău.

Mihai Volonti s-a stins la vârsta de 81 de ani, pe 15 septembrie 2015, la Spitalului Clinic Republican din Chișinău, în urma complicațiilor cauzate de diabetul zaharat.

Prezentatoarea TV care doarme în sala de sport. Pătrățelele de pe abdomen merită efortul!
Articolul anterior
Nicoleta Luciu și-a scos implanturile de 3 kilograme! Poze
Articolul următor