O tânără din capitală a depus o plângere pe numele unui interpret și a unei prezentatoare tv de la noi. Acum, cei doi sunt cercetați penal pentru viol.

Potrivit deschide.md, este vorba despre interpretul Valeriu Cornea și producătoarea emisiunii „Popas muzical” de la TVC 21, Svetlana Snegur.
Surse din cadrul Inspectoratului de Poliție au declarat, în exclusivitate, pentru deschide.md că tânăra ar fi făcut cunoștință cu interpretul pe o rețea de socializare, după care ar fi invitat-o la o cafea. Interpretul a venit la întâlnirea programată cu victima, însoțit de o bună prietenă de a sa, pe nume Svetlana Snegur. Ulterior, cei doi i-ar fi propus tinerei să meargă într-un apartament pentru a servi un ceai. Victima a reușit să înregistreze pe telefonul său mobil toată scena care s-a petrecut cu ea.
Potrivit poliției, interpretul Valeriu Cornea a mai avut antecedente penale.
Sursa: http://deschide.md/, http://curaj.tv/