Un prezentator de la noi a intrat beat în emisie!

Se zvonește că nu este pentru prima dată când acest jurnalist intră în emisie după ce a consumat alcool. De această dată, și invitatul a confirmat acest fapt. Este vorba despre prezentatorul unui post de radio, Victor Nichituș, care l-a avut drept interlocutor pe Constantin Codreanu.

separator

Omul de afaceri a scris pe facebook:

Revenind la emisiunea de ieri, Victor Nichitus era beat. Aveam 3 opțiuni. Fie să plec înaintea emisiunii, fie să plec în timpul emisiunii (așa cum sugera Oleg Brega într-un comentariu), fie să rămân până la final, sperând că voi putea să vorbesc despre lista destul de neîncăpătoare de evenimente pe care le organizăm în viitorul apropiat. Am ales-o pe a 3-a. Am greșit? Cum spuneam, a fost ceva picant și inedit. Ceva ce nu o să mai prind, presupun, să am în față un moderator beat. „

Sursa: curaj.tv

Președinta Maia Sandu i-a urat succes lui Pasha Parfeni la concursul Eurovision 2023

Șefa statului s-a întâlnit cu cântărețul Pasha Parfeni, care reprezintă în acest an Republica Moldova la Eurovision.

Maia Sandu i-a urat succes lui Pasha Parfeni la concursul Eurovision

În cadrul întâlnirii, președinta i-a dorit mult succes lui Pasha Parfeni la concursul Eurovision.

„I-am urat succes lui Pasha Parfeni, înainte să plece la Liverpool, Marea Britanie, unde va reprezenta țara noastră la concursul muzical Eurovision 2023 cu piesa „Soarele și Luna”. I-am spus lui Pasha că noi toți, în țară și în diasporă, îi vom ține pumnii și vom urmări prestația lui în prima semifinală, care va avea loc pe 9 mai și abia așteptăm să-l vedem și în marea finală! Mult succes, Pasha!”, a spus Președinta Maia Sandu. 

Moldoveanul Oleg Spînu, în vârstă de 15 ani, a făcut furori la ”Românii au talent”: ”Cred că poți să câștigi sezonul ăsta!”

Oleg Spînu, un tânăr de 15 ani din Republica Moldova, a lăsat jurații de la ”Românii au talent” cu gura căscată. Băiatul este originar din satul Corlăteni, raionul Râșcani.

VIDEO Un moldovean a făcut furori la ”Românii au talent”: ”Poți să câștigi sezonul ăsta!” Ce ofertă i-a făcut Andra?

Vineri seara, în prima semifinală live ”Românii au talent 2023”, Oleg Spînu a avut o interpretare de excepție, cu o piesă pe care i-a dedicat-o mamei lui. Juriul a apreciat prestația lui Oleg, aplaudându-l în picioare, scrie protv.ro.

„Cea mai frumoasă surpriză mi-ai făcut-o! Nu ai zice că ești cântăreț de muzică populară… Pornesc un turneu de muzică populară și vreau să fiu unul dintre invitații mei, să urci pe scenă cu mine”, a spus interpreta Andra.

Un alt jurat a spus că moldoveanul are toate șansele să câștige acest sezon.

„Oleg, ești foarte bun. Cred că poți să câștigi sezonul ăsta. Foarte bine! Emoție, voce, prezență…. ai eclipsat șase femei”, a spus Dragoș Bucur.

Oleg Spînu, în cele din urmă, a ajuns în Marea Finală a competiției ”Românii au Talent”. Tânărul este originar din Republica Moldova și este este singurul artist din familie. Cântă la vioara, chitară, fluier, saxofon, dar și cu vocea.

Este cunoscut în Chișinău și în toată Moldova, chiar și în România și este adesea chemat la petreceri private ca invitat special. Nu a mai participat la Românii au talent și a venit să arate lumii că este un om bun și un “doctor al sufletului”, prin muzica sa.

Video:

Moldova are voce! Mesajul lui Pasha Parfeni înainte de plecarea la Eurovision 2023

Reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision Song Contest 2023, Pasha Parfeni, împreună cu echipa sa, pleacă la Liverpool, Marea Britanie, unde va avea loc concursul muzical.

Mesajul lui Pasha Parfeni înainte de plecarea la Eurovision 2023

În cadrul unei conferințe de presă, artistul le-a mulțumit tuturor celor care l-au ajutat să ajungă la cel mai important concurs muzical al anului și i-a îndemnat să-l susțină în continuare, transmite IPN.

Pasha Parfeni s-a adresat tuturor conaționalilor, indiferent în ce țară s-ar afla aceștia, să-l voteze, astfel ca vocea Republicii Moldova să fie auzită în întreaga Europă. „Noi chiar mizăm pe susținerea voastră. Rezultatul contează foarte mult și asta depinde de cum noi vom transmite energia și vom evolua la acest concurs. Echipa este foarte importantă, iar pentru mine, echipa este fiecare cetățean al Republicii Moldova, indiferent unde s-ar afla. Rezultatul depinde foarte mult de cum noi ne vom mobiliza. Moldova are voce și în Uniunea Europeană, și la Eurovision”, a declarat Pasha Parfeni.

Autoarea versurilor „Soarele și luna”, melodie cu care Pașa Parfeni va evolua pe scena de la Eurovision, Elena Parfeni a menționat în cadrul conferinței de presă că se simte mândră că această piesă va fi cântată în limba română. „Împreună cu noi cântă o Europă întreagă, o Europă întreagă caută să traducă versurile, respectiv, prin acest fapt eu contribui la promovarea imaginii țării noastre. În versuri avem trimiteri la simbolurile naționale”, a declarat ea.

Semifinalele concursului Eurovision Song Contest 2023 vor avea loc pe 9 și 11 mai 2023, pe Arena din Liverpool, iar marea finală va fi pe 13 mai.

Ce se întâmplă dacă-ți pui scorțișoară pe buze!
Articolul anterior
Par obișnuiți până când vezi ce ascund sub haine!
Articolul următor