Serviciul Hidrometeorologic de Stat atenționează că pentru perioada 1-6 iunie vor fi și ploi de scurtă durată, pe alocuri cu descărcări electrice.

„Prognoza pentru perioada 31 mai – 6 iunie, regimul termic va începe să se încălzească, iar pe parcursul acestora avem perioade cu intervale cu instabilitate atmosferică. Pentru data de 1 iunie, ziua, se prevăd ploi de scurtă durată, pentru trei, cinci și șase iunie, la fel, izolat cu ploi de scurtă durată, cu descărcări electrice. La noi luna mai și iunie sunt considerate cele mai ploioase luni ale anului. Da, de obicei noi în luna mai avem între 8-12 zile de ploi, dar ele practic au fost pe întreaga perioadă”, a declarat șefa Secției prognoze la Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Nadejda Stoler