Ce se întâmplă când îi treci calea lui Konstantin Meladze!

Unul dintre membrii trupei Mband, a cărei producător este Konstantin Meladze, a decis să părăsească boyband-ul, cu gândul că se va lansa în varianta solo. Fanii lui Vlad Ramma au luat cu asalt directorii, implorându-i să-l readucă în echipă pe tânăr.

separator
gyrtr

Vladislav n-a ținut cont de un fapt. Atunci când le-a promis admiratorilor că va reveni în curând cu ceva nou, nu și-a dat seama că are semnat un contract cu Meladze până în 2021.

Fostul producător a declarat în presă că nu are de gând să-l lase în pace pe Ramma. Și că acesta nu are nicio șansă să se lanseze fără acordul lui. Așa că interpretul său va fi nevoit să intre în anonimat, sau să muncească, silit,  sub bagheta și condițiile lui Konstantin Meladze.

Noi reguli de călătorie în Regatul Unit: De pe 2 aprilie, ai nevoie de autorizare electronică pentru a intra în țară

Persoanele care vor să călătorească în Regatul Unit vor avea nevoie de autorizare electronică. Noua reglementare se va aplica începând cu 2 aprilie 2025.

Cetățenii vor trebui să utilizeze noul sistem pentru călătorii ETA, anunță Aeroportul Internațional Chișinău. Documentul poate fi obținut online, accesând platforma https://www.gov.uk/guidance/apply-for-an-electronic-travel-authorisation-eta.

Noile reglementări se referă la persoanele care anterior puteau să călătorească spre Regatul Unit fără a deține vize.Totodată, vizele fizice vor fi înlocuite cu vele electronice. Călătorilor li se recomandă să verifice din timp cerințele de călătorie și să oobțină autorizația ETA înainte de plecarea în Regatul Unit.

Putin: Rusia este gata să cruțe viața militarilor ucraineni din regiunea Kursk la solicitarea lui Trump

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia este pregătită să răspundă solicitării președintelui american Donald Trump de a cruța viața soldaților ucraineni rămași în regiunea Kursk. Declarația a fost făcută înaintea unei ședințe a Consiliului de Securitate al Federației Ruse, scrie radiomoldova.md

„Pentru punerea în aplicare a apelului președintelui SUA este necesar un ordin oficial din partea conducerii politico-militare a Ucrainei, prin care unităților sale li se cere să depună armele și să se predea”, a spus Putin.

Liderul de la Kremlin a subliniat că, în acest caz, „viața militarilor ucraineni va fi garantată”.

O femeie și-a convins iubitul că are cancer și i-a cerut peste 30.000 € pentru tratament, dar s-a întors de la „chimioterapie” cu silicoane noi

O femeie din Derby, mama a doi copii, a inventat o poveste cutremurătoare despre un diagnostic fals de cancer în fază terminală pentru a-și manipula partenerul. Femeia a primit de la bărbat aproape 30.000 de euro. În realitate, banii nu au fost folosiți pentru tratament, ci pentru operații estetice și vacanțe de lux, scrie observatornews.ro.

Începând din 2017, Laura McPherson a susținut că suferă de cancer la sân, colon, ovare și col uterin, mințind că urmează tratamente diferite tratamente pentru a se vindeca. Pentru a face povestea credibilă, a fabricat mai multe poze din spitale și chiar și-a mințit propriul copil, pentru a fi sigură că bărbatul o va crede, potrivit The Sun.

Cerea bani pentru chimioterapie, dar își făcea operații estetice

De-a lungul anilor, femeia i-a cerut constant bani partenerului său, Jon Leonard, spunând că are nevoie de intervenții chirurgicale și chimioterapie. În realitate, își făcea operație de mărire a sânilor și mergea în vacanțe exotice, inclusiv la o clinică de slăbire din Austria.

Pe lângă banii primiți pentru așa-zisele tratamente, femeia a fost răsfățată cu flori, cadouri și scrisori de susținere din partea prietenilor și a familiei. Când a anunțat că a scăpat de o formă de cancer în 2018, l-a convins pe Jon să-i cumpere un ceas Rolex de peste 35.000 de euro.

În una dintre cele mai crude minciuni, femeia a pretins că trebuie să facă o histerectomie la o clinică privată din Manchester și i-a cerut partenerului 8.300 de euro pentru intervenție. În realitate, banii au fost folosiți pentru o altă operație de mărire a sânilor.

Cum a fost descoperită înșelătoria

La revelionul din 2021, femeia l-a convins pe partenerul ei să o lase la Royal Derby Hospital pentru un tratament de chimioterapie. Totul părea normal, până când bărbatul a decis să verifice e-mailurile ei și a descoperit că femeia a comandat un taxi din fața spitalului până în Coventry, de unde a luat un tren spre o altă destinație necunoscută.

Această descoperire l-a făcut să investigheze mai departe, iar în momentul în care a contactat clinica unde femeia trebuia să facă mastectomia, medicii i-au spus că intervenția era doar o operație estetică. După cinci ani de minciuni, Laura a fost denunțată la poliție, iar anchetatorii au confirmat că nu a avut niciodată cancer.

Moldova, gazda unui eveniment cu participare internaţională dedicat medicinii sportive
Articolul anterior
Elena Băsescu, în ținută de 20.000 de euro la piață!
Articolul următor
Close menu