Pe 14 februarie s-a anunțat că, după o săptămână de comă, a murit fosta soție a magnatului rus Evghenii Frolov. Ianna Prejevskaia a fost găsită cu leziuni cerebrale în apartament pe care-l închiria.
Prietenele au spus mai multe detalii despre viața personală a Iannei. Ele au declarat că în ultimele zile ale viații, vedeta murea de foame. Potrivit lor, Ianna vroia să se căsătorească cu Evghenii, dar așa și nu a reușit, născându-i pe cei trei băieți în afara căsătoriei.
Mai târziu, din cauza certurilor constante, perechea s-a despărțit definitiv. Se zvonește că Ianna își înșela soțul, iar el a lăsat-o fără surse financiare și i-a interzis să se vadă cu copiii. Bodyguarzii nu o lăsau pe interpretă nici să se apropie de școala copiilor.
Mai mult decât atât, conform documentelor, mama celor 3 copii- Valeria, Platon și Filip este Maria Rotani.
Înainte de a se sinucide, Ianna s-a spovedit la un preot, a plâns foarte mult și și-a exprimat dorința de a rămâne în mănăstire pentru a se ruga să-și mai vadă o dată copiii.
Au început evacuările în jurul centralei nucleare de la Zaporojie. Există riscul unui „accident nuclear grav”
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a avertizat sâmbătă asupra riscului unui „accident nuclear grav” la centrala nucleară din Zaporojie, ocupată de forțele ruse în Ucraina, în plină evacuare a unui oraș din apropiere, unde locuiesc majoritatea angajaților, și asupra situației „potențial periculoase” din jurul centralei, potrivit AFP, citat de hotnews.ro.
„Situația din jurul centralei nucleare de la Zaporojie devine din ce în ce mai imprevizibilă și potențial periculoasă”, a avertizat șeful agenției, Rafael Grossi, citat într-un comunicat al AIEA.
Centrala, cea mai mare din Europa, a fost atacată cu focuri de armă și artilerie de mai multe ori de la începutul conflictului, stârnind temeri privind o catastrofă.
Experții agenției, care se află la fața locului, continuă să audă zgomotul bombardamentelor în zonă, cel mai recent vineri seară, se arată în comunicat.
Aceștia monitorizează îndeaproape situația pentru a „detecta orice impact potențial asupra siguranței și securității nucleare”, a precizat Grossi.
„Această importantă instalație nucleară trebuie să fie protejată. Voi continua să fac presiuni pentru ca toate părțile să se angajeze să atingă acest obiectiv vital, iar AIEA va continua să facă tot ce îi stă în putință pentru a contribui la asigurarea siguranței nucleare și a securității centralei”, a mai spus el.
Cozi uriașe
Vineri, șeful regional instalat de Moscova, Evgheni Balițki, a anunțat evacuarea parțială a 18 așezări ocupate de Rusia în regiunea Zaporojie, inclusiv Energodar.
Dar acest lucru provoacă îngrijorare.
Ivan Fedorov, primarul din Melitopol, a denunțat sâmbătă pe Telegram o „evacuare” prea rapidă. El a declarat că s-au format cozi uriașe la punctul de control Chongar, pe drumul de la Melitopol spre Crimeea. Același lucru era valabil și în Tokmak, unde erau cozi lungi pentru a cumpăra pâine, în timp ce majoritatea benzinăriilor nu mai aveau benzină.
Aceste evacuări, „temporare”, potrivit domnului Balițki, privesc în primul rând copiii cu părinții lor, persoanele în vârstă și cu dizabilități, precum și pacienții din spitale, în fața înmulțirii, potrivit acestuia, a bombardamentelor ucrainene din ultimele zile.
Autoritățile ruse intenționează să evacueze aproximativ 70.000 de persoane din localitățile din regiunea Zaporojie aflate sub ocupația lor, potrivit unui alt oficial al administrației de ocupație, Andrei Kozenko, citat de agenția TASS.
Însă o evacuare a angajaților centralei nucleare, ale cărei șase reactoare sunt oprite, nu este prevăzută deocamdată, a anunțat Iuri Cerniciuk, director al sitului desemnat de autoritățile ruse.
Numărul angajaților de la Zaporizhia a scăzut treptat de la începutul conflictului, se arată în comunicatul AIEA, iar situl este gestionat de un număr suficient de angajați pentru a asigura securitatea centralei, potrivit autorităților.
Anunțul lui Marcel Pavel după 27 de ani de căsnicie: ”Nici ea nu a vrut, nici eu”
Renumitul artist Marcel Pavel (63 de ani) a făcut dezvăluiri despre căsnicia cu soția Violeta, cu care formează o familie de 27 de ani și cu care are trei copii.
Invitat în emisiune Alexandrei Ungureanu, Marcel Pavel a amintit faptul că el și partenera sa de viață nu și-au dorit o petrecere de nuntă, așa cum se obișnuiește în mod tradițional.
”Oficial, ne-am luat 1996. Nici nu am făcut nunta. Am făcut doar la primărie. Nici ea nu a vrut, nici eu. I-am zis hai să o facem pe aia de argint, a zis că nu.
A fost ceva simplu, am dat la primărie, ne-am căsătorit și de atunci suntem nedespărțiți, fără peripeții, fără probleme. Avem o familie frumoasă, cu respect, suntem fericiți.
Să fim sănătoși contează cel mai mult pentru noi, că în rest bogății, avem o casă, mașină sau două și atât”, a declarat Marcel Pavel, conform ziare.com.
Orașul care a început să fie înghițit de pâmânt bucată cu bucată. Zeci de case au dispărut deja
Un oraș cu 73.000 de locuitori se află la un pas de a se prăbuși integral într-o gaură uriașă formată în pământ, iar până acum una a înghițit de una singură 50 de case.
Oficialii din Buriticupu, oraș situat în nord-estul Braziliei și unde locuiesc 73.000 de oameni, au declarat „stare de calamitate”, deoarece unele case se află chiar la marginea unor cratere uriașe, scrie protv.ro.
În jur de 26 de cratere cu o lungime de peste 298 de metri s-au format în jurul orașului, din cauza despăduririi în masă care a agravat problema prin slăbirea solului și a făcut ca apa de ploaie să contribuie la această calamitate.
De asemenea, se pare că o planificare deficitară a permis agravarea problemei de la înființarea orașului în 1994.
Șapte persoane au murit în ultimii 20 de ani, după ce au căzut în gropi, iar săptămâna aceasta un polițist pensionar a suferit fracturi grave după ce a căzut cu mașina sa într-un astfel de crater.
Canioane care înghit bucăți din oraș
Orașul de 70.000 de locuitori suferă din cauza avansului „vocorocas” – „pământ sfâșiat” în limba indigenă Tupi-Guarani – eroziuni care încep ca mici crăpături în pământ și se transformă în cratere mari care, văzute din aer, arată ca niște canioane care înghit bucăți din oraș, potrivit Daily Star.
La această problemă contribuie și faptul că, între 2000 și 2020, Buriticupu a suferit o pierdere de 41% din suprafața forestieră. Mai mult de jumătate din pădurea primară umedă a fost defrișată între 2002 și 2021.
În cei aproximativ douăzeci de ani de la apariția primului crater, șapte persoane au murit și aproximativ 50 de case au fost înghițite.