Dmitrii Shepelev a scris o carte despre relația lui cu Janna Friske

Dmitrii a suferit foarte mult din cauza morții iubitei sale. Despre emoțiile negative trăite în timp ce Janna zăcea pe patul de moarte, Shepelev a povestit într-o scrisoare deschisă, care a fost făcută publică la începutul acestei veri.

separator

g_2ad6b88734f1844d424ccd6d47fff05e_2_1400x1100

Recent, Dmitrii a scris și o carte despre relația sa cu Janna, care va apărea în această toamnă, însă nu toți fanii au apreciat gestul. În cartea întitulată „Janna Friske”, showman-ul povestește cum a reușit să treacă peste una dintre cele mai mari tragedii din viața sa și să accepte pierderea persoanei iubite.

Dacă unii admiratori l-au lăudat, alții consideră că Shepelev nu vrea decât să facă bani pe spatele răposatei Janna Friske.

Nu știi limba? ”La revedere!” Letonia va expulza rușii care nu trec testul de cunoaștere a limbii de stat

Cetăţenii ruși din Letonia care nu promovează testul de cunoaștere a limbii de stat şi nu părăsesc voluntar ţara ar putea fi duşi cu forţa la punctele de trecere a frontierei terestre. În cazul în care Federația Rusă nu-și va accepta cetățenii înapoi, Riga va avea dreptul să-i trimită în alte state, informează presa locală citată de realitatea.md.

Dispozițiile tranzitorii ale legii letone a imigrației prevăd că permisele de ședere pentru cetățenii ruși sunt valabile până la 1 septembrie 2023. Dacă doresc să-și prelungească permisele de ședere, aceștia trebuie să depună la Oficiul pentru Cetăţenie şi Migraţie din cadrul Ministerului de Interne al Letoniei un document care confirmă cunoașterea limbii de stat.

Potrivit șefei Centrului de Stat pentru Conținutul Educației, Liene Voronenko, peste 8 000 de cetățeni ruși s-au înregistrat până acum pentru a susține examenul. Candidații urmează să susțină testele până la sfârșitul lunii mai și vor avea posibilitatea susțină repetat examenul la vară. Ceilalți cetățeni ruși vor putea aplica pentru testare începând cu 1 iunie.

De la adoptarea modificărilor la legea imigrației, 3 016 cetățeni ruși au depus actele necesare pentru prelungirea permisului de ședere.

Printre aceștia se numără și 1 577 de persoane de peste 75 de ani, care nu trebuie să treacă testul de cunoaștere a limbii, a declarat șefa Oficiului leton pentru Cetăţenie şi Migraţie, Maira Rose.

Oficialii din Letonia susțin că expulzarea forțată a rușilor ar fi o ultimă soluție, aplicată în cazul refuzului de a părăsi țara.

Șeful Departamentului de Repatriere și Azil al Pazei Frontierei de Stat a Republicii Letonia (GPO), Marek Honiavko a declarat că persoanele vor putea să conteste decizia privind expulzarea forțată în instanță, perioadă în care punerea în aplicare a deciziei va fi suspendată.

În prezent, nu se cunoaște câte persoane ar putea fi supuse expulzării forțate. Întrucât traficul de pasageri cu Rusia a fost întrerupt, cei deportați vor fi, cel mai probabil, transportați la punctele terestre de trecere a frontierei letono-ruse.

Dacă Rusia va refuza să-și primească înapoi cetățenii, Paza Frontierei de Stat a Republicii Letonia are dreptul să-i expulzeze pe ruși în orice țară terță, cu acordul lor.

Mii de soldați ruși, morți în Ucraina! O nouă campanie de recrutare pentru a face rost de 400.000 de bărbați. Li se promit mii de dolari și numeroase beneficii

Autoritățile ruse pregătesc o campanie prin care vor să recruteze 400.000 de soldați care să se ofere „voluntar” să intre în armată, dar probabil că autoritățile regionale vor recurge la constrângeri pentru a-și îndeplini cotele de înrolare impuse de Moscova, notează ministerul britanic al apărării, scrie hotnews.ro.

Numărul de soldați pe care Kremlinul vrea să-l obțină este chiar mai mare decât cel de 300.000 din cadrul „mobilizării parțiale” anunțate de Vladimir Putin în septembrie. La sfârșitul lunii octombrie ministrul apărării, Serghei Șoigu a spus că această cotă a fost atinsă și că „nu mai sunt planificate alte măsuri similare”.

Mulți au fost trimiși să lupte în Ucraina, unde trupele rusești au suferit pierderi enorme, uneori de peste 1.000 de soldați pe zi (potrivit estimărilor ucrainene), mai ales în condițiile unei ofensive de iarnă cu reușite minore.

„Modelul de voluntariat” nu are șanse să fie respectat de autoritățile regionale

Experții militari britanici au spus, joi dimineață, că prin campania de recrutare pe bază de „voluntariat” Kremlinul vrea să nu agite apele interne:

  • „Relatările din presa rusă sugerează că autoritățile se pregătesc să înceapă o campanie majoră de recrutare militară cu scopul de a înrola încă 400.000 de soldați.
  • Rusia o prezintă ca pe o campanie de recrutare de personal voluntar și profesionist, mai degrabă decât pe o nouă mobilizare obligatorie.
  • Există o posibilitate reală ca, în realitate, această distincție să fie ignorată și ca autoritățile regionale să încerce să își atingă obiectivele de recrutare alocate prin constrângerea oamenilor să se înroleze.
  • Probabil că autoritățile ruse au ales să-și acopere deficitul de personal folosind un pretins „model de voluntariat” cu scopul de a minimiza disensiunile interne. Este foarte puțin probabil ca această campanie să atragă 400.000 de voluntari veritabili.
  • Cu toate acestea, reconstruirea puterii de luptă a Rusiei în Ucraina va necesita mai mult decât personal; Rusia are nevoie de mai multe muniții și echipamente militare decât are la dispoziție în prezent.”

Bărbaților eligibili li se promit mii de dolari și numeroase beneficii

Duminică, Associated Press a scris și ea că o nouă campanie este în curs de desfășurare în această primăvară în întreaga Rusie, care caută recruți pentru a-și reface armata pentru războiul din Ucraina.

„Reclamele promit bonusuri în bani și beneficii atrăgătoare. Recrutorii dau telefoane bărbaților eligibili. Birourile de înrolare colaborează cu universitățile și agențiile de servicii sociale pentru a atrage studenții și șomerii”, notează sursa citată.

De exemplu, un anunț postat de o administrație municipală din regiunea vestică Iaroslavl promite o primă de circa 3.800 de dolari pentru înrolare, iar pentru cei trimiși în Ucraina un salariu lunar de până la 2.500 de dolari, plus aproximativ 100 de dolari pe zi pentru „implicarea în operațiuni ofensive active” și 650 de dolari „pentru fiecare kilometru de avans în cadrul echipelor de asalt”.

Anunțul spune că soldatul va beneficia, de asemenea, de scutiri de taxe și de rambursarea împrumuturilor, de un statut preferențial de admitere la universitate pentru copiii săi, de compensații generoase pentru familia sa dacă este rănit sau ucis în luptă și de statutul de veteran de război, care implică și mai multe avantaje.

Armata Chineză, pregătită să coopereze cu Kremlinul

Armata chineză este pregătită să colaboreze cu militarii ruşi. Declarația, citată de RIA, aparține Ministerului Apărării de la Beijing, scrie realitatea.md.

Purtătorul de cuvânt al Apărării chineze, Tan Kefeiconsideră că asemenea acţiuni sunt necesare pentru a consolida „coordonarea și comunicarea strategică”. Conform lui, ambele părți urmează să depună efort, pentru a atinge obiectivul.

„Relațiile ruso-chineze nu sunt o alianță militaro-politică, care a existat în timpul războiului rece. Ele sunt superioare unui astfel de model de relații”, consideră oficialul.

Kefei a mai precizat că au cooperare caracterizată prin nealiniere la blocuri, evitarea țintirii terților și confruntărilor. În același timp, Beijingul afirmă că este pregătit să apere, alături de Moscova, justiția internațională.

O fetiță de 4 ani a fost scoasă de sub dărămături la 17 ore după seismul din Italia
Articolul anterior
Descoperire de ultimă oră! Cel mai agresiv cancer de piele poate fi blocat
Articolul următor