Fiul Adelei Popescu a spus primul cuvânt!

Cu durere în inimă, Adela Popescu a recunoscut că Alexandru a rostit primul cuvânt. De Moș Nicolae, micuțul a spus ta-ta. Vedeta TV a scris toată povestea pe blogul său.

separator


Adela Popescu a apărut cu Radu și micuțul lor pe coperta unei reviste!

„Oamenii mari retraiesc emotiile copilariei si magia sarbatorilor, proiectand in copiii lor sentimente demult uitate. Ceea ce este frumos!
Cumva, toata frenezia din aceasta perioada, atunci cand ai copii, seamana tare cu jocurile de-a vanzatoarea, de-a doctorul, de-a politistul, din anii plini de candoare ai fragedei copilarii.
Da, cumva, noi parintii, ne jucam de-a sarbatoarea cu copilul nostru. Si tare frumos e!
Ma refer strict la primul an, acela in care, asa cum am mai spus, astepti primul cuvant rostit, primul mugure de dintisor, si primul pas, ca pe cele mai mari minuni ale lumii.
A! Ca tot veni vorba de primul cuvant…
Alexandru „vorbeste” mult. Foarte mult. Ne cearta, ne dragaleste, povesteste cu ratustele, o mustra pe Miaunica, face baie cu gargarita. Si rade. Doamne, cum mai rade copilul asta al nostru! Balsam pe inima, nu alta!
Pana acum baiatul s-a inteles cu noi cu cate un ghe,ghi, uuuuu, oooo, bla, eh, si asa mai departe. Insa pe ascuns, si eu si taica-su, insistam, nerabdatori, fiecare dupa propriul interes, sa repete cuvintele magice. „Maaaa-maaaa” in speta.
Copilul radea si practic ma batjocorea raspunzandu-mi cu ghiiiiiii sau gheeee!
Eu insistam si cand intindea mana sa ma mangaie repetam „Maaaaa-maaaaa”!
Copilul privea uimit ca nu inteleg ca nu a venit inca momentul.
Radu, de asemenea, intr-o pauza de citit povesti, „scapa” ca din senin cate un „tttta-ttta” apasat.
Ce sa mai zic, razboiul stelelor, pistol cu apa pe langa noi.
Problema este ca astazi, de Mos Nicolae, iubirea mea a hotarat ca a venit momentul. Momentul sa spuna primul cuvant cu inteles de sine statator.
Cu durere in inima va anunt ca Alexandru a spus clar si raspicat TA-TA!

Asadar, astazi de Mos Nicolae, „am infrant”!:)
Nu mi-am pierdut insa cumpatul. M-am scuturat bine si mi-am spus:
A fost o pura intamplare.
Statistica spune ca majoritatea copiilor spun primul cuvand TA-TA, pentru ca este mai usor de pronuntat.
De asemenea, in timp ce eu petreceam quality time cu baiatul, tatal, pe tura lui, juca murdar.
Deci, acest TA-TA rostit total impersonal, a fost doar o urmare a insistentei celui mai sus mentionat, in niciun caz nu arata vreo preferinta.

Si cu asta am incheiat!
Acum ca mi-am varsat naduful, va spun ca nu exista cadou mai frumos pe care sa ne fi dorit sa-l primim.
Baiatelul nostru descopera lumea, creste, si odata cu el si fericirea noastra, ce mi-e teama ca intr-o zi nu va mai avea loc in piept.
La multi ani de Mos Nicolae, dragii mei, si va doresc ca magia sarbatorilor sa gaseasca portita catre inimile voastre!

Ps: In popor se spune ca daca primul cuvant rostit al copilului este tata, urmeaza o fetita! 🙂
Ps:1 Nu, nu va dau nicio veste. Dar nu va ascund ca ne-am dori ca la un moment dat, „Alexandru cel mai cel” sa aiba si el o companioana cu codite.”

Amintim că Adela Popescu și Radu Vâlcan au devenit părinți în dimineața zilei de 11 iunie. Tânăra mămică a dat naștere unui băiețel de nota 10.

Ucraina nu mai are soldați

Ucraina suferă de o insuficienţă a efectivelor de luptă, a declarat generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-şef al armatei ucrainene, în urma unei controverse provocate de realocarea în forţele terestre a unor militari din forţele aeriene, scrue stirileprotv.ro.

„Trebuie să creştem numărul brigăzilor mecanizate”, a subliniat generalul Sîrski, într-o declaraţie acordată radioului ucrainean. „Dar, din păcate, capacitatea de mobilizare nu este suficientă pentru a acoperi această nevoie”, a remarcat el.

Prin urmare, pentru a consolida trupele care luptă contra armatei ruse în prima linie, sunt în prezent în curs de realocare „în limite rezonabile” efective din logistică, aprovizionare şi mentenanţă, în vederea acoperirii lacunelor şi constituirii noilor unităţi, a explicat generalul Sîrski.

Aceste precizări ale sale survin după ce unităţi ale forţelor aeriene au reclamat faptul că personal înalt calificat a fost preluat din aceste unităţi şi desfăşurat pe frontul terestru.

Dar comandamentul armatei a încetat aceste redesfăşurări, a asigurat Sîrski, subliniind că aceşti militari care sunt specialişti experimentaţi în domeniul lor „nu pot fi înlocuiţi de nimeni”.

După aproape trei ani de război cu Rusia, armata ucraineană are nevoie de noi soldaţi pentru a-şi completa pierderile, în timp ce continuă să piardă teren pe frontul de est în faţa trupelor ruse, mai numeroase şi mai bine înarmate.

”Principala problemă a Ucrainei nu este lipsa de bani, ci mai degrabă lipsa de ucraineni”

Ucraina a adoptat astfel măsuri stricte de mobilizare, dar care au condus la numeroase tentative de fugă din ţară, la coruperea unor responsabili şi la acţiuni de recrutare forţată în care ofiţerii recrutori recurg inclusiv la metode brutale. În plus, peste 60.000 de soldaţi ucraineni au dezertat în 2024, inclusiv circa 1.700 de soldaţi dintr-o brigadă instruită în Franţa şi care au părăsit neautorizat unitatea chiar înainte să ajungă pe front.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat în luna mai anul trecut un pachet legislativ care înlesneşte procedurile pentru încorporare şi înăspreşte pedepsele împotriva celor care încearcă să se sustragă acesteia, şi a redus atunci vârsta de mobilizare de la 27 la 25 de ani.

Dar aliaţi occidentali ai Ucrainei cer Kievului să coboare şi mai mult această vârstă, până la 18 ani. Principala problemă a Ucrainei nu este aceea că „duce lipsă de bani, ci mai degrabă că duce lipsă de ucraineni”, a declarat miercuri viitorul secretar de stat american în administraţia preşedintelui ales Donald Trump, Marco Rubio.

„Soarele artificial” al Chinei, un proiect revoluționar

Cercetătorii din China au anunțat o descoperire semnificativă în domeniul energiei de fuziune nucleară, dezvoltând o platformă avansată pentru testarea materialelor esențiale reactoarelor experimentale. Dispozitivul, numit SWORD (Superconducting Plasma Wall Interaction Linear Device), marchează un nou pas către construirea unui „Soare artificial” capabil să ofere energie durabilă, scrie evz.ro.

S-au atins specificațiile de proiectare

Anunțul a fost făcut de Institutul de Științe Fizice Hefei din cadrul Academiei Chineze de Științe, care a precizat că SWORD a atins specificațiile de proiectare. Cu o lungime de 15,5 metri și o greutate de 22,5 tone, reactorul poate produce 10²⁴ particule pe metru pătrat pe secundă și poate funcționa continuu timp de 24 de ore. Designul său aerodinamic este inspirat de Chixiao, o sabie legendară din China antică.

Profesorul Ye Minyou, care a condus echipa de evaluare, a confirmat că performanța reactorului îndeplinește toate criteriile necesare pentru testarea materialelor rezistente la bombardamentul de plasmă — o cerință crucială pentru siguranța reactoarelor de fuziune.

Provocările fuziunii nucleare și speranța unui viitor fără emisii

Spre deosebire de fisiunea nucleară, care implică divizarea atomilor, fuziunea nucleară reproduce procesele solare, combinând nucleele atomice pentru a elibera energie. Aceasta folosește izotopi ușor disponibili din apa de mare, ceea ce o face o sursă aproape inepuizabilă de energie. Cu toate acestea, dezvoltarea unor materiale capabile să reziste condițiilor extreme din interiorul reactorului este o provocare tehnologică majoră.

„Materialele din peretele reactorului trebuie să facă față unui bombardament intens de particule de plasmă. Pentru ca fuziunea să devină o sursă viabilă de energie electrică, este esențial să dezvoltăm soluții durabile”, a explicat Zhou Haishan, cercetător la Institutul de Studii Avansate de Fizică cu Plasmă.

ASIPP găzduiește și EAST (Experimental Advanced Superconducting Tokamak), un reactor care a stabilit numeroase recorduri în domeniul fuziunii nucleare. Dezvoltarea SWORD a necesitat peste cinci ani de muncă intensă, dar succesul acestui proiect deschide noi oportunități pentru cercetările viitoare.

Profesorul Zhou a confirmat că dispozitivul va fi pus la dispoziția comunității internaționale pentru proiecte colaborative, subliniind că inovațiile tehnologice chineze ar putea accelera dezvoltarea reactoarelor de generație următoare. Acest avans consolidează poziția Chinei în fruntea eforturilor globale de a produce energie curată și sigură, oferind speranță pentru un viitor în care fuziunea nucleară va deveni o sursă principală de energie.

33 morți în Turcia după ce au consumat băuturi alcoolice contrafăcute

În total, 33 de persoane au murit la Istanbul, iar alte 48 au fost internate în spital după ce au consumat luni băuturi alcoolice contrafăcute, a relatat joi seară agenția de turcă de presă Anadolu, scrie Agerpres.ro.

Un bilanț anterior raportase miercuri 23 de decese cu începere de luni în orașul turc de pe malul Bosforului.

Băuturile contrafăcute cu metanol, un alcool industrial diferit de etanolul folosit în băuturile alcoolice, sunt suspectate a fi cauza deceselor.

Patru persoane suspectate că au vândut alcool contrafăcut au fost arestate pentru ‘ucidere din culpă’, a precizat joi seară guvernoratul Istanbulului într-un comunicat.

De la 1 ianuarie, 29 de tone de alcool contrafăcut au fost confiscate la Istanbul și 64 de puncte în care erau comercializate băuturi contrafăcute sau de contrabandă au rămas fără licență, a adăugat guvernoratul.

Proprietarii magazinelor specializate acuză guvernul că este indirect responsabil pentru valul de decese din cauza taxelor mari pe alcool, despre care spun că încurajează producția ilegală.

În 2024, 110 persoane s-au îmbolnăvit după ce au consumat băuturi alcoolice contrafăcute în Istanbul, iar 48 dintre acestea au decedat, a declarat guvernoratul Istanbulului pe X.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, un musulman pios acuzat de oponenții săi că intenționează să islamizeze societatea turcă, s-a exprimat în repetate rânduri împotriva consumului de alcool și tutun, notează AFP.

Experiment. Reacția celor din jur atunci când văd că două fetițe râd de una săracă
Articolul anterior
Ceartă de zile mari în videoclipul lui Adrian Ursu
Articolul următor