Interpreta, membră a trupei ”Serebro”, până la Revelion își ascundea fetița în poze. Ba o prezenta cu spatele, ba îi fotografia mânuțele. Dar, la insistența redactorilor revistei ”Woman”, a scos-o din anonimat.
În vârstă de 9 luni, micuța mai mult seamănă cu tatăl. Interpreta mărturisește că în momentul în care și-a cunoscut soțul, după zece minute de discuții deja știa că vrea de la el un copil.
Sașa este alături de mama ei chiar și la sala de forță. Lena și-a revenit foarte ușor după naștere. La o lună jumătate deja purta hainele de altă dată. Interpreta face sport chiar și acasă, fiica nu o împiedică.
”Mii de oameni au venit pur şi simplu pentru a face război”, spune Macron despre confruntările protestele din Franța
„Mii de oameni au venit pur şi simplu pentru a face război”, a declarat joi preşedintele francez Emmanuel Macron în legăturile cu ciocnirile extrem de violente dintre militanţi şi forţele de ordine care au avut loc sâmbătă în timpul unei manifestaţii împotriva rezervelor de apă agricole în vestul Franţei, relatează AFP citat de digi24.ro.
„Au existat mii de oameni care pur şi simplu au venit pentru a face război. Este inacceptabil”, a declarat preşedintele francez, în contextul în care manifestaţia de sâmbătă împotriva marelui bazin de la Sainte-Soline era interzisă.
Preşedintele a denunţat de asemenea „scene de violenţe inacceptabile” din partea manifestanţilor, în timpul unei deplasări pe care o efectuează joi în Hautes-Alpes pentru a prezenta un plan pentru îmbunătăţirea gestionării apei. „La unii, s-a instalat o obişnuinţă a violenţei, trebuie combătută cu mai multă fermitate”, a comentat el, cerând „tuturor forţele politice republicane să fie perfect clare pe acest subiect”.
Sâmbătă, au manifestat 6.000-8.000 de persoane, conform autorităţilor, sau 30.000, conform organizatorilor. În două rapoarte, prefectura şi jandarmeria apără o ripostă ţintită şi proporţionată în faţa a 800-1.000 de manifestanţi „radicali”. Dimpotrivă, Liga pentru Drepturile Omului (LDH) denunţă „o utilizare lipsită de moderaţie” a forţei împotriva tuturor demonstranţilor, imediat ce aceştia s-au apropiat de rezerva de apă.
Organizatorii au declarat că 200 de persoane au fost rănite, dintre care un protestatar şi-a pierdut un ochi şi doi manifestanţi au intrat în comă. Familiile a doi bărbaţi au depus plângere în special pentru „tentativă de omor”, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Rusia preia la 1 aprilie președinția Consiliului de Securitate al ONU. Lavrov va conduce ședința. Kuleba: ”O glumă proastă”
Ucraina a calificat joi viitoarea preşedinţie rusă a Consiliului de Securitate al ONU – începând de sâmbătă şi pentru o lună – drept „o glumă proastă”, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Preşedinţia rusă a Consiliului de Securitate al ONU la 1 aprilie este o glumă proastă. Rusia i-a uzurpat sediul; ea duce un război colonial; preşedintele său este un criminal de război căutat de Tribunalul Penal Internaţional pentru răpire de copii”, a denunţat pe Twitter şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba.
Rusia urmează să preia sâmbătă, 1 aprilie, preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU. Pe fondul războiului din Ucraina, s-a pus problema cum ar putea Rusia să supravegheze un organism menit să menţină pacea şi securitatea internaţională. Rusia a fost ultima dată la președinția Consiliului de Securitate în februarie 2022, la sfârșitul cărei luni a declanșat invazia din Ucraina.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va prezida următoarea reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de externe Maria Zaharova. „Un alt eveniment cheie al președinției ruse (a Consiliului de Securitate) va fi o dezbatere deschisă la nivel înalt despre „multilateralismul eficient prin apărarea principiilor Cartei ONU”, a declarat Zaharova. Consiliul de Securitate al ONU are 15 membri (ţări), iar fiecare membru are un vot. În conformitate cu Carta Naţiunilor Unite, toate statele membre sunt obligate să respecte deciziile Consiliului. Fiecare membru este pe rând preşedinte şi se face o rotaţie în fiecare lună.
Decizie UE cu impact major pe piața muncii! Salariile nu vor mai fi secrete, iar angajatorii trebuie să ia măsuri la diferențele între bărbați și femei
Parlamentul European a votat joi o directivă potrivit căreia salariile nu vor mai fi secrete, obligând angajatorii să divulge angajaților informații despre remunerația celor din aceeași categorie de activitate profesională, scrie hotnews.ro.
Noua legislație va cere companiilor din Uniune să divulge angajaților informații utile pentru a compara salarii și a expune diferențe de remunerare între femei și bărbați.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, normele prevăd că lucrătorii și reprezentanții lucrătorilor vor avea dreptul de a primi informații clare și complete despre nivelurile de salarizare individuale și medii, defalcate în funcție de gen.
Secretul salarial va fi interzis, căci nu ar trebui să existe clauze contractuale care să împiedice lucrătorii să își divulge remunerația sau să solicite informații despre aceeași categorie sau alte categorii de remunerare a lucrătorilor, precizează sursa citată.
În ceea ce privește aspectele legale legate de remunerare, sarcina probei se transferă de la lucrător la angajator. Dacă un lucrător consideră că nu a fost aplicat principiul egalității de remunerare și sesizează instanța, legislația națională ar trebui să oblige angajatorul să demonstreze că nu a existat nicio discriminare, se arată în comunicatul Parlamentului European.
Directiva, adoptată cu 427 de voturi pentru, 79 împotrivă și 76 de abțineri, prevede ca structurile de salarizare care compară nivelurile de remunerare vor trebui să se caracterizeze prin neutralitate din punctul de vedere al genului, atât privind criteriile care stau la baza lor, cât și sistemele de evaluare și de clasificare a locurilor de muncă.
Anunțurile de posturi vacante și titlurile posturilor vor trebui să fie și ele neutre din punctul de vedere al genului, iar procesele de recrutare să se desfășoare într-un mod nediscriminatoriu.
Măsuri când există diferențe salariale de cel puțin 5% între femei și bărbați
Atunci când raportarea remunerațiilor indică o diferență de remunerare între femei și bărbați de cel puțin 5%, angajatorii vor trebui să evalueze salariile împreună cu reprezentanții lucrătorilor lor. Statele membre vor trebui să instituie sancțiuni eficace, proporționale și disuasive, cum ar fi amenzile, pentru angajatorii care încalcă normele. Un lucrător care a suferit un prejudiciu din cauza unei încălcări a normelor va avea dreptul de a solicita despăgubiri. Pentru prima dată, discriminarea multiplă și drepturile persoanelor non-binare au fost incluse în domeniul de aplicare al noilor norme, potrivit actului normativ aprobat de Parlamentul European.
„Am obținut nu doar introducerea unor măsuri obligatorii pentru a elimina diferențele de remunerare între femei și bărbați, ci și ca toți cetățenii Uniunii să beneficieze de noi drepturi, de recunoașterea situației în care se află și de protecție împotriva discriminării salariale. Persoanele non-binare au același drept la informare ca bărbații și femeile. Sunt mândră că, prin această directivă, am definit pentru prima dată discriminarea multiplă în legislația europeană și am inclus-o drept circumstanțe agravante atunci când se stabilesc sancțiunile”, a declarat Samira Rafaela (Renew Europe), din Comisia pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen.
„De-a lungul timpului, munca femeilor a fost subevaluată și prost plătită, iar prin această directivă facem un pas important pentru a asigura o remunerare egală pentru o muncă de valoare egală. Sunt foarte mândră că Parlamentul a reușit să extindă domeniul de aplicare, să întărească rolul partenerilor sociali și să asigure drepturi individuale și colective solide”, a spus și Kira Marie Peter-Hansen (Verzi/ALE), din Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale.
Ca să intre în vigoare Directiva, Consiliul va trebui să aprobe oficial acordul înainte ca textul să fie semnat și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Noile reguli vor intra în vigoare la douăzeci de zile de la publicarea lor.
Potrivit PE, principiul egalității de remunerare este prevăzut la articolul 157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Însă, în Uniunea Europeană, se înregistrează în continuare o diferență de remunerare între femei și bărbați de aproximativ 13%, cu variații semnificative între statele membre. Ea a scăzut doar cu foarte puțin în ultimii zece ani.