Radu Vâlcan și Adela Popescu s-au căsătorit în urmă cu două zile, având alături doar câteva persoane apropiate. Puțini știu că actorul a mai fost căsătorit în urmă cu zece ani, cu Tereza, o blondă care i-a marcat acestuia destinul.
În 2003, Radu Vâlcan era manechin și trăia o poveste de dragoste alături de Tereza, cea care i-a devenit, în scurt timp, soție.
S-au iubit mult, au crescut împreună și au încercat să formeze o familie fericită, dar destinul nu a fost de partea lor. Cei doi au ajuns în fața instanței în 2007 pentru a divorța de comun acord.
Tereza a păstrat numele fostului soț, iar bunurile pe care le aveau au fost împărțite în urma unei înțelegeri.
Peste câțiva ani, Tereza Vâlcan s-a recăsătorit cu Dimitris Tramakas, directorul unei companii de advertising din România.
Prințul Harry și Meghan, gesturi tandre în public. Cum au reacționat când și-au dat seama că sunt filmați
Meghan Markle și Prințul Harry au împărțit gesturi tandre în fața a 20.000 de oameni, în timp ce au participat la meciul dintre Los Angeles Lakers și Memphis Grizzlies. Cei doi au fost surprinși de Kiss Cam, camera de luat vederi care surprinde cupluri în mulțime și le afișează pe ecran în așteptarea unui sărut. Imaginiole au fost publicate de NBA. Iată cu au reacționat Ducii de Sussex.
Prințul Harry și Meghan, gesturi tandre la un meci de basket
Meghan Markle și Prințul Harry tocmai au avut o întâlnire la un meci al NBA. Ducele și ducesa de Sussex au fost numai un zâmbet în timp ce au urmărit meciul dintre Los Angeles Lakers și Memphis Grizzlies în timpul unui meci din playoff, luni, la Crypto.com Arena – inclusiv în momentul în care au fost arătați pe jumbotronul de deasupra capului.
În imaginile video publicate de NBA, cuplul regal părea fericit să împartă gesturi tandre în momentul în care camera de filmare era pe ei pentru a surprinde un sărut. Meghan, în vârstă de 41 de ani, i-a zâmbit fericită lui Harry, în vârstă de 38 de ani, în timp ce o mulțime de 20.000 de persoane îi priveau pe ecranul uriaș, printre care Kim Kardashian, Kris Jenner, Saint West și Adam Sandler.
Prințul Harry s-a aplecat spre soția lui și Meghan a zâmbit. Totuși, imaginile nu arată dacă cei doi au împărțit într-adevăr un sărut. În timpul meciului, prințul Harry și Meghan au încurajat echipa locală, care în cele din urmă s-a impus cu 117-111 și a preluat un avantaj de 3-1 în primul tur al playoff-ului împotriva celor de la Grizzlies, potrivit People.
Prezența lor la meci este prima ieșire publică a lui Meghan de când Palatul Buckingham a confirmat că nu va fi alături de soțul ei la încoronarea regelui Charles, pe 6 mai. În schimb, ea va rămâne în California cu cei doi copii ai lor – și va sărbători ziua de naștere a lui Archie, care împlinește 4 ani pe 6 mai.
„Va fi o petrecere discretă acasă”, a declarat o sursă pentru People într-un articol de copertă recent. „Vor avea prieteni în jurul lor și pe mama lui Meghan, Doria [Ragland]. Meghan va avea cu siguranță sprijin în acel weekend.” Sora mai mică a lui Archie, prințesa Lilibet, va fi și ea prezentă la festivități.
A rămas fără maşina de 120.000 de euro la o zi după ce a plecat în Spania în vacanţă. Omul de afaceri o parcase în aeroportul din UK
Vacanța din Spania a unui CEO britanic a fost distrusă, după ce acesta a aflat că bolidul său în valoare de 119.000 euro a fost furat din parcarea aeroportului.
Alan Powell, în vârstă de 51 de ani, şi-a lăsat Range-ul Rover în parcarea aeroportului Luton Priority Parking pe 10 aprilie, înainte de a pleca în vacanță, în Spania, cu soția și soacra sa. Vacanța, în care bărbatul trebuia să se bucure de timpul liber și să-și încarce bateriile, s-a terminat mai repede decât ar fi crezut. A doua zi după ce a plecat, a primit o alertă pe aplicația pe care o avea pe telefon pentru mașina lui. Până atunci, mașina fusese deja condusă mai mult de 80 de kilometri, relatează Observator, conform Mirror.
Polițiștii nu au găsit vinovații, care au dispărut fără urmă cu mașina bărbatului. Totuși, lui Alan i s-a spus că mașina ar fi fost deja scoasă din țară de către hoți. „Dacă aș fi lăsat mașina într-o parcare veche, nu aș plânge din cauza asta, dar să o las într-o parcare a unei instituții, păzită, de aceea sunt supărat”, a spus bărbatul.
I-au furat mașina de lux dintr-o parcare păzită, pentru care a plătit peste 200 de euro
Hoții au reușit să fure mașina după ce ar fi reușit să cloneze cheile. Mașina a fost depistată prin aplicație doar puțin timp, până când hoții și-au dat seama și au scos trackerul. „Poliția m-a informat că cheia a fost clonată și că trackerul a fost scos, nu se așteaptă să o mai găsească”, a spus Alan.
Alan a dezvăluit că a plătit 203 euro pentru a-și putea lăsa mașina de lux în parcarea care părea bine păzită, înainte de a pleca timp de o săptămână în Torrevieja. Bărbatul a lăsat cheile operatorilor de parcare, pentru ca aceștia să poată muta mașina.
„Este incredibilă atitudinea paznicilor din aeroport. Ai încredere și plătești o grămadă de bani pentru a parca acolo, dar adevărul este că dacă aș fi avut cheia, atunci mașina mea ar fi în continuare în parcare. Este pur și simplu dezgustător. Motivul pentru care spun asta este pentru că nu vreau ca nimeni altcineva să treacă prin asta”, a spus bărbatul.
Marea Neagră a devenit roșie! Imaginile zilei
Marea Neagră este de obicei de culoare albastră sau verde, dar poate apărea și în nuanțe de roșu în anumite circumstanțe. Imaginile au fost surprinse ieri, 25 aprilie 2023, de fotograful Florentina Marin, în stațiunea Olimp, România, scrie Kanald.ro.
Sursa foto: discoverdobrogea.r
Potrivit lui Răzvan Popescu Mirceni, un biolog care lucrează la Societatea de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin Oceanic Club, fenomenul de înroșire a Mării Negre la mal poate avea mai mulți factori. Acesta este foarte rar și poate fi cauzat de o serie de factori, inclusiv înflorirea algelor, creșterea temperaturii apei și poluarea.
Mai mult, înflorirea algelor este una dintre cauzele cele mai comune ale înroșirii apei de mare și poate fi cauzată de creșterea nivelului de nutrienți din apă sau de schimbările în condițiile meteo. Înflorirea algelor poate fi dăunătoare pentru mediul marin și pentru speciile care trăiesc în apă, deoarece poate duce la epuizarea oxigenului și la moartea peștilor și altor creaturi marine.
De ce apa mării a devenit roșie?
”Culoarea roșie a apei marine în apropierea țărmului poate să apară din două motive. Unul dintre ele este legat de antrenarea unor depozite argiloase, care, generând particule extrem de fine rămân mai multă vreme în masa apei și uneori sunt acumulate în diverse golfuri și intrânduri de pe coastă, conjunctural cu ajutorul curenților.
În sezonul de primăvară-vară, această culoare poate să apară în urma terminării unui ciclu de vegetație al unor alge roșii din genul Ceramium. Acestea sunt tocate efectiv de mișcarea maselor de apă după ce au fost smulse de pe substrat de valuri și datorită pigmentului caracteristic împrumută această culoare zonelor de apă marină unde devin abundente prin acumularea conjuncturală datorată curenților și valurilor”, a informat pentru jurnaliștii de la Discover Dobrogea, biologul marin Răzvan Popescu-Mirceni.
Imaginile au fost realizate de fotograful Florentina Marin, notează sursa citată.